Pagina nu a fost gasita.
Recomandările editorilor
-
Regulamentul care impune creșterea numărului de locuri de parcare la noile construcții a fost adoptat în CLM Arad
-
Primăria a crescut ajutorul de înmormântare pentru cei cu venit minim de incluziune
-
Enola Day - Când comentariul este idiot, iar faptele nu contează
-
Au scăpat ca prin urechile acului! Țeavă de gaz, tăiată cu flexul în Piața Catedralei
Opinii
Observ cu un amuzament oarecum plictisit discuțiile despre pericolul reprezentat de inteligența artificială pentru omenirea care de o vreme trăiește mai mult în virtual decât în concret. Nu intru în amănunte, ar fi multe de…Să avem încredere în noile generații, zic!
Cât să fie cutremurul de mare ca să ne băgați în seamă?
Cultură
Locul lui Onisim Colta a fost mereu, și în viață, și după, în lumină. Lucrările lui de artă, atât picturile, cât și sculpturile în lemn, s-au inspirat din - și au fost dedicate pentru -…Asociația Citizenit, nominalizată din nou la Premiile AFCN, cu „Particles”
Spectacolul de teatru „The Voyager”, produs de Hub mARTA și Aradi Kamaraszínház, revine în Flex
Știri Arad
-
Conductă de apă avariată pe Vasile Milea, colț cu I.C. Brătianu
O țeavă de apă este avariată pe Bd. Vasile Milea, colț cu I.C. Brătianu, de la ora 9:00. Apa țâșnește afară pe zona verde de…
0 -
Bărbat trimis în judecată de procurorii din Ineu pentru viol în formă continuată
Zece camioane încărcate cu 95 de tone de deșeuri, oprite la frontierele Nădlac II și Borș II
Mai multe străzi din Arad, fără curent săptămâna viitoare
Restricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice
Investigaţii
-
Pauză generată de eșec la stația de compostare. Deşeurile biodegradabile ale arădenilor, înapoi la groapa de gunoi
Faptul că de 6 ani stația de compostare nu a reușit să funcționeze la parametrii contractuali ne face să ne punem mari semne de întrebare…
1 -
Mărului, sau cum se îmbogăţeşte o zonă cu 30 de tone de gunoaie într-o oră
Mărului rămâne ruşinea Aradului. Gunoaiele – fărădelegea şi bomba biologică de lângă cea mai așteptată investiție a orașului!
Adevărul se vede limpede din dronă. Viitoarea zonă de agrement a Aradului nu e gata în procent de 93 la sută, decât pentru administrație
Reabilitarea de la Colegiul Național Elena Ghiba Birta – o sifonare a banului public sau incompetență. Inspectoratul de Stat în Construcții își asumă lucrările de proastă calitate
Regional
Restricţii de circulaţie pentru camioane pe teritoriul Ungariei, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice
Mașină electrică, făcută scrum nu departe de Timișoara. A fost cuprinsă de flăcări în mers (Video)
Trafic îngreunat pe centura Aradului. DRDP anunță mai multe lucrări de reparații la carosabil în zona de vest
Administraţie
-
Regulamentul care impune creșterea numărului de locuri de parcare la noile construcții a fost adoptat în CLM Arad
Aradul are de acum un act normativ care reglementează locurile de parcare aferente noilor construcții din oraș. Hotărârea a fost aprobată în unanimitate, joi, în…
0 -
Primăria a crescut ajutorul de înmormântare pentru cei cu venit minim de incluziune
CCJ pune la bătaie 1.950.000 lei pentru finanțările nerambursabile dedicate ONG-urilor
Pauză generată de eșec la stația de compostare. Deşeurile biodegradabile ale arădenilor, înapoi la groapa de gunoi
Iustin Cionca: „Nu putem să renunțăm la aeroport”
Politikos
-
Liderii comasați PSD și PNL au decis primăriile de municipii unde candidaturile vor fi comune
Liderii coaliției de guvernare au decis, în ședința de luni, algoritmul de împărțire a candidaturilor comune pentru primăriile de municipii conduse de USR, au declarat…
0 -
Președinții organizațiilor PSD Vladimirescu și Păuliș, Francisc Kempf și Ioan Turcin, au demisionat și s-au înscris în PNL
Iustin Cionca și Călin Bibarț, validați pentru a candida din partea PNL la președinția Consiliului Județean și la Primăria Arad
Gheorghe Falcă, eligibil pentru „europarlamentare”, își va face campanie electorală de mânuță cu „dușmanii” săi dintotdeauna: aleșii PSD. Și, cică, nu pentru „ciolan”…
Înalta Curte a validat Alianța Dreapta Unită
Internaţional
Uniunea Europeană cere Facebook și TikTok să identifice și să eticheteze postările „deepfake” cu Inteligență Artificială
Visa și Mastercard au stabilit să reducă și să plafoneze, pe următorii cinci ani, comisioanele de procesare a plăților pentru comercianți
Un pod de 2,5 km din Baltimore s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă | Video
Culise
Ce vrăji mai fac polițiștii din Arad? Iau Dusterul din dotare, pleacă la „vănătoare” și, rostogolindu-se, zboară în „decoare”
Ultima ședință a Consiliului Județean Arad s-a terminat cu o Falcă-n cer și una-n pământ
Absența președintelui Ciucă, mușchii lui Falcă, zâmbetele lui Predoiu, „nemotivata” lui Bibarț și colanții lui… Nureyev
Administraţie
-
Regulamentul care impune creșterea numărului de locuri de parcare la noile construcții a fost adoptat în CLM Arad
Aradul are de acum un act normativ care reglementează locurile de parcare aferente noilor construcții din oraș. Hotărârea a fost aprobată în unanimitate, joi, în…
0 -
Primăria a crescut ajutorul de înmormântare pentru cei cu venit minim de incluziune
CCJ pune la bătaie 1.950.000 lei pentru finanțările nerambursabile dedicate ONG-urilor
Pauză generată de eșec la stația de compostare. Deşeurile biodegradabile ale arădenilor, înapoi la groapa de gunoi
Iustin Cionca: „Nu putem să renunțăm la aeroport”
Video
Pamflet
Am găsit (și) sloganul comasat PSD-PNL: „FF înainte!!!”
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Aradul a ajuns în presa străină, pe Sky News, dar nu pe considerente turistice. Atâta s-a putut… | Video
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Investiție istorică uriașă pentru Aeroportul din Arad. Președintele CJ Arad este cel care a făcut marele anunț cu privire la relansarea „zborurilor”
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Încetinitorul de particule
Încetinitorul de particule – Hațegan? Nu Bibi sau Falcă?
O săptămână fără evenimente deosebite, una dintre multele care curg liniștite spre nu se știe unde. Cel puțin pentru noi, ăștia, ca tot omul. Că...
Încetinitorul de particule – Gheorghe Falcă e un soț pățit: nu comentează biznisu’ soției de la Pro Arhitectura
Mai exact, întrebat fiind ce părere are despre lupta firmei conduse de soție pentru câștigarea licitației pentru proiectul tehnic al Complexului Matern-Pediatrie, a spus așa:...
Încetinitorul de particule – Cu Cargus la Primărie, Bibi nu lasă nimic la voia întâmplării…
Treaba se înturvinează, lupta electorală nu se mai ascunde după fraze aduse din coadă, au apărut primele afișe electorale pe clădiri, partidele se mișcă de...
Telefonul cititorului
Arădenii – adulți și copii, deopotrivă – fac „slalom” printre mașinile din centru
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Lupta cu morile de vânt a locatarilor de pe Grigorescu, în dorința reciclării
Una dintre asociațiile de proprietari de pe Grigorescu, din centrul Aradului, ne semnalează o problemă cu care se confruntă de ceva timp. După ce, cu...
Cum se întorc copiii acasă, episodul 3. Nici speranțele nu au mai rămas pentru un dram de normalitate
Azi se împlinește o lună de la publicarea articolului Cum se întorc copiii acasă. O zonă din Arad, uitată de Primărie, a devenit raiul câinilor...
Interviuri
Fără Zahăr, dar cu sare și piper pe scenă, din nou la Arad: „Bobo s-a iubit cu o Arădeancă” | Interviu în 4 acte
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
„Am același entuziasm ca acum 52 de ani, la debut!” – scurt interviu cu Gheorghe Schwartz cu ocazia apariției a două volume traduse în Franța și în Irlanda
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
Mihai Chirilov, cofondator fARAD: „Topurile nu sunt biblii. Ele sunt mai degrabă controversate, imperfecte, uneori contestate”
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Urmăriți
Ordin de protecție la Chișineu-Criș. Un bărbat și-a lovit tatăl
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Jandarmii arădeni au prins cinci persoane la pescuit ilegal pe râul Mureș
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
Optsprezece migranți, depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat optsprezece cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera...
Comunicate contra cost
Adrian Wiener, deputat USR: „De ce este toxic blocul comasat PNL-PSD?” (P)
Deputatul USR Arad, Adrian Wiener, transmite următorul punct de vedere: „Cu siguranță lucrul cel mai de preț câștigat la Revoluție a fost LIBERTATEA. Dincolo de...
Sergiu Bîlcea, deputat PNL: „Investiții mari în infrastructură la Beliu și Brazii” (P)
Două comune din județul Arad, Beliu și Brazii, au semnat contracte importante pentru infrastructură, prin programul național Anghel Saligny, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea....
Vlad Botoș, europarlamentar USR, Dreapta Unită: „La Chișinău, viitorul comun al României și al Moldovei este în UE” (P)
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al grupului Renew Europe, a participat la evenimentul „Dreapta Unită la Chișinău: viitorul Moldovei în Uniunea Europeană”, unde au fost...
Monden
Little Miss & Mister România 2024 s-a desfășurat la Arad. Opt concurenți vor merge în Turcia
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități, premiate la Gala Elitelor Arădene 2024. Ovidiu Hațegan a primit trofeul „Francisc Von Neuman” pentru promovarea Aradului
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Rolul lui James Bond i-a fost propus actorului Aaron Taylor-Johnson, potrivit surselor
După luni de speculații cu privire la succesorul lui Daniel Craig în rolul faimosului agent 007, se pare că producătorii s-au hotărât la un nume....
Internaţional
Uniunea Europeană cere Facebook și TikTok să identifice și să eticheteze postările „deepfake” cu Inteligență Artificială
Comisia Europeană a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă „viralitatea conținutului” care amenință integritatea...
Visa și Mastercard au stabilit să reducă și să plafoneze, pe următorii cinci ani, comisioanele de procesare a plăților pentru comercianți
Decizia companiilor Visa și Mastercard a fost luată după o lungă perioadă în care comercianții s-au plâns că acestea solicită comisioane „exagerate” la fiecare tranzacție...
Un pod de 2,5 km din Baltimore s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă | Video
Podul Key Bridge din Baltimore, statul Maryland, SUA, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbuşit marţi, după ce un cargobot a intrat în coliziune...
Auto
(Video) A intrat cu BMW-ul direct într-un restaurant după ce a călcat greșit pe accelerație. În mașină se afla și un copil de 6 ani
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Registrul Auto Român va emite de la 1 decembrie 2024, deținătorilor de autovehicule, certificatul ”RAR Auto Pass”
Comunicat RAR. Documentul va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 și OMTI 210 din 2024,...
Permis auto digital, cutii negre în mașini și pedepse mai aspre pentru încălcarea codului rutier – propuneri UE
Permisul de conducere, aşa cum îl ştim, va fi înlocuit cu un permis auto digital, maşinile vor avea cutie neagră de anul acesta, iar şoferii...
IT
Primul Apple iPhone pliabil ar putea fi lansat abia la începutul lui 2027
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Ro2D2 din Ploiești a câștigat Campionatul Național de Robotică „First Tech Challenge”. La Campionatul Mondial din SUA vor merge și echipe din Focșani, Galați și Câmpulung Argeș
Weekendul acesta (22-24 martie), la centrul Agora din Iași a avut loc Etapa Națională a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, organizată de asociaţia Naţie...
Ghid DNSC. Ce trebuie să faci pentru a-ți recupera contul de Facebook, TikTok, Instagram sau altele
Nu este deloc o noutate că foarte multe conturi de Facebook, Instagram, TikTok, YouTube sau chiar mail-uri sunt sparte și furate de hackeri. Aceste conturi...
Film
„Amar” – un film despre „magia” furtului din buzunare și o lecție pentru – și despre – societate
Regizoarea născută la Arad, Diana Gavra, este de profesie avocat. Cunoaște, așadar, întregul limbaj de lemn judecătoresc, încadrările juridice, utilitățile și dedesubturile Codului Penal. Cu...
Fostul hoț de buzunare Amar vine la Cinema Arta, la premiera filmului despre viața lui
Mâine seara (vineri, 15 martie, ora 19:00), filmul documentar „Amar” va putea fi văzut în premieră la Arad într-o proiecție specială la Cinema Arta, în...
„Amar”, la Cinema Arta – povestea de viață a unui hoț de buzunare care i-a furat regizoarei Diana Gavra câteva mii de lei
Arădenii au auzit, cu siguranță, de regizoarea Diana Gavra. S-a născut la Chișineu-Criș și a copilărit la Arad, iar ulterior s-a mutat în capitală, unde...
Muzică
Special New Music | Piese noi de la Amalia Gaiță, Mother Feather, Garbage, Zombi, Stuck, Wisp, Polkadot, Vampire Weekend, Baby Rose etc.
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Amalia Gaiță (artista timișoreancă va lansa la Arad noul...
Amalia Gaiță prezintă noul album „Mimosa” în concert, la Club Flex
Cântăreața și compozitoarea timișoreană Amalia Gaiță revine în Arad pentru un concert de club în care prezintă cel mai nou album al ei, „Mimosa”, lansat...
Turneul pianistului Andrei Irimia, „Lights and Shadows”, ajunge și la Arad
Pentru publicul iubitor de artă și muzică neoclasică, pianistul și compozitorul Andrei Irimia aduce o experiență inedită prin noul său turneu „Lights and Shadows”. La...
Pop Culture
„Madame Web”, cel mai nou film cu supereroi, depășit la box office de o adaptare manga și o peliculă creștină după doar o săptămână
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
Deadpool se anunță a fi salvatorul MCU, „Marvel Jesus”, în primul trailer | Video
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Top 10 filme și seriale pe serviciile de streaming din România în luna ianuarie 2024
Vă prezentăm noile clasamente alcătuite de ghidul online de streaming JustWatch.com, cu cele mai populare filme și seriale de pe serviciile de streaming din România. Cele două...
Sănătate
Consiliul Județean are în vedere cea de-a treia extindere pentru UPU
Consiliul Județean Arad pregătește documentația necesară realizării unei noi extinderi a Unității Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Arad, intenția fiind de a încerca...
SOS DALIA. Un simplu SMS și recuperarea copiilor cu boli grave va fi, pe mai departe, gratuită la Arad
SOS. „Avem nevoie de ajutorul vostru. Aici, la Centrul de recuperare pediatrică DALIA, facem tot ceea ce putem pentru a păstra gratuitatea terapiilor pentru copii....
Cercetătorii din SUA vor să creeze o „hartă” a creierului uman care ar putea ajuta la tratarea afecțiunilor neurologice
O echipă de cercetători de la Institutul Allen din SUA au început procesul de cartografiere a celor 86 de miliarde de neuroni din creierul uman,...
Dezvăluiri
Poveste de groază în satul Arăneag: și-a violat fiicele, iar pe una a lăsat-o însărcinată. Fata a făcut avort
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Îngerii și demonii noului Spital Matern din Arad. Investiția de 100 de milioane de euro este „arestată” de familia Falcă
De ani de zile, medicii, asistentele, pacientele vechiului Spital Matern din Arad, de fapt toți arădenii, aud promisiuni că se construiește un complex nou, care...
Aproape 80 de milioane de euro ajung, dinspre Arad, în conturile unei firme cu mari ramificații liberale. Unul dintre acționarii Elsaco Electronic este Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani
Licitația publică pentru retehnologizarea CET Hidrocarburi a fost câștigată, în primă fază, de o asociere de trei firme care are ca lider firma Elsaco Electronic...
LOL
SRI, din nou „funny” de Dragobete, pe Instagram și Facebook
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
„Culmea Poliției în 2024”: Inspectoratul Județean de Poliție Arad să dea lecții de „culoare” Ministerului Afacerilor Interne…
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Gafă Digi24, devenită virală. Cosmin Prelipceanu a vorbit în direct la telefon cu un cetățean, crezând că vorbește cu prefectul Capitalei | Video
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte
De ce l-am mai împușcat, în decembrie 89, pe Realesu?