duminicã, 21 iunie, 2026

Special Arad Logo

    ANAF cere sechestru pe casa în care locuiesc soții Iohannis și pe alte bunuri ale familiei

    de Special Arad | 20 noiembrie 2025, 11:44 AM | Naţional

    0

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a înaintat instanței o cerere prin care solicită instituirea sechestrului asupra casei în care locuiesc soții Iohannis, precum și asupra altor bunuri ale acestora, până la recuperarea sumelor datorate statului pentru chiriile încasate ilegal dintr-un imobil situat în centrul Sibiului.

    Familia Iohannis a obținut timp de 16 ani venituri din chirii în valoare totală de 4,7 milioane de lei pentru clădirea de pe strada Nicolae Bălcescu, imobil pierdut definitiv în instanță.

    Acțiunea ANAF

    Potrivit unui comunicat emis de instituție, „Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu”.

    ANAF precizează că acest demers reprezintă continuarea procedurilor prin care statul a obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului și încearcă acum recuperarea prejudiciului acumulat în perioada în care clădirea a fost folosită fără drept.

    „Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului”, mai arată instituția.

    ANAF transmite că va acționa „cu celeritate” pentru apărarea intereselor statului.

    Refuzul de plată și executarea silită

    Pe lângă chiriile de 4,7 milioane de lei, fostul șef al statului a refuzat și plata prejudiciului estimat de Fisc la un milion de euro.

    Acțiunea vine după ce, în luna octombrie, familia Iohannis a fost executată silit de ANAF pentru nepredarea voluntară a imobilului din centrul Sibiului. Inspectorii au schimbat yala locuinței, preluând oficial clădirea în proprietatea statului, iar aceasta urmează să fie scoasă la licitație.

    Dosarul privind recuperarea sumelor se află acum pe rolul instanței, unde va fi analizată și solicitarea ANAF de instituire a sechestrului pe bunurile familiei.

    Citește și: Imperiul cancerului. Cum poți să-ți faci o mamografie gratuită la Arad? Ofertele vs. problemele pe care le întâmpină pacientele

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.