Amendați cu 30.000 de lei pentru îngroparea și incendierea deșeurilor pe strada Mărului





Doi bărbați din Arad și Vaslui au fost amendați cu 30.000 de lei fiecare după ce polițiștii locali i-au surprins îngropând, respectiv incendiind deșeuri pe strada Mărului.
„Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au identificat, în timpul desfășurării activităților specifice în zona Mărului, două situații de încălcare a prevederilor legale vizând regimul deșeurilor. Astfel, în ultima săptămână, a fost surprins V.V. în vârstă de 62 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad, în timp ce proceda la îngroparea unor deșeuri din construcții pe un teren situat în apropierea străzii Mărului. Două zile mai târziu, în timpul monitorizării zonei Mărului, a fost găsit A.I. în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în județul Vaslui, incendiind diverse deșeuri, respectiv materiale textile, pet-uri, PVC, polistiren. Menționăm că bărbatul a procedat la stingerea focului, după ce a fost somat de către polițiștii locali. Contravenienții s-au ales, fiecare, cu amendă în cuantum de 30.000 de lei, pentru faptele de încălcare a prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Arad.
Citește și: Cartea de vizită a nepăsării pentru kilometrul 0 al Aradului · Special Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)