Amendă de 15.000 de lei pentru un magazin din Curtici





Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad continuă seria de controale privind respectarea prevederilor legale din domeniu în întreaga rețea de supermarketuri și în săptămâna 21.11-25.11.2022, ca urmare a unor sesizări primite din partea consumatorilor cât și în conformitate cu activitatea de supraveghere a operatorilor economici din județul Arad.
Astfel că, în urma controlului efectuat, ca urmare a unei sesizări, la operatorul economic REWE România SRL – Magazin 4560 punct de lucru Curtici, s-au constatat următoarele:
– produsul ouă de consum nu corespunde categoriei și codului menționat pe ambalaj. S-a constatat că au coaja spartă și sunt murdare cu pene lipite de coajă;
– Jucăriile verificate:
– figurine FARM ANIMALS, distribuitor REWE ZENTRAL AG GERMANIA. Pe eticheta atașată jucăriei nu se menționează producătorul și adresa sau marca înregistrată, adresa la care pot fi contactați precum și avertismentele specifice jucăriilor;
– S-a constatat neconcordanța între prețurile afișate la raft la diferite produse, și cele de la casa de marcat.
Sancțiunile aplicate de comisarii CJPC Arad au fost:
– amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei
– 2 avertismente
– măsura complementară de oprire definitivă și scoaterea din circuitul consumului uman a produselor alimentare
– măsura de oprire de la comercializare a produselor jucării, figurine.
– Decizie de încetare a practicii comerciale incorecte
Pentru înregistrarea reclamațiilor folosiți formularul de sesizări on line de pe site- ul instituției www.anpc.gov.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este