joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Amarul pe care-l simți în suflet când te întreabă un flăcău străin: unde vă distrați în orașul ăsta?

    de Raluca Medeleanu | 3 septembrie 2018, 3:25 PM | Opinii

    11

    (foto: Arad Noaptea by raresmagheru / DeviantArt)

    În acest weekend, sâmbătă seara mai exact, am acceptat să mă întâlnesc în locul unui prieten cu un tânăr venit la Arad pentru un proiect de voluntariat. Băiatul, de 23 de ani, venise din Barcelona cu doar o zi în urmă, pentru prima dată în viața lui la Arad, sau în România de altfel. Era singur și cam dezorientat și își dorea mult să vorbească cu cineva din oraș, iar cel care trebuia să-l întâlnească era plecat până luni.

    Mereu am fost mai mult decât încântată să cunosc oameni din alte țări, să aflu care este modul lor de gândire, propria lor optică asupra vieții, așa că am acceptat rugămintea cu bucurie. Ne-am întâlnit în fața Primăriei, iar apoi l-am condus pe malul Mureșului, la terasa Nerv, întrucât am considerat că e mai liniștit acolo, contrar numelui, și ne putem auzi numai bine, fiind în plus și într-un mediu plăcut, înconjurați de verdeața copacilor seculari. Am vorbit 3 ore cu tânărul spaniol care era foarte avid de cunoaștere, de a înțelege modul de viață din România. A fost mai mult decât șocat când a aflat că salariul minim pe ecomonie, în mână, e undeva la 350 euro, iar cel mediu, pe la 600. Cică în Spania salariul mediu e 2000 de euro. „Și puteți trăi așa?”, m-a întrebat.  Apoi a înțeles că diferă și nivelul de trai, căci, de exemplu, o chirie la ei costă vreo 1000 de euro, nu 200. A ascultat cu interes și despre cam care sunt lipsurile României în infrastructură, sistemul medical, educație… O groază de discuții serioase la care chiar avea păreri și sugestii pertinente.

    Însă, ca orice tânăr, a dorit apoi să afle despre lucrurile pe care le poate face în Arad, orașul în care își va petrece mai mult de 6 luni din viață. M-a întrebat ce poate vedea, ce îi recomand să facă a doua zi, deoarece avea mult timp liber și dorea să se plimbe, iar apoi mi-a pus o serie de întrebări la care, sincer, nu am știut ce să-i răspund și m-am simțit chiar încurcată rău: „Arădenii cum se distrează? Care sunt cluburile populare? Mie îmi place muzica techno, ce club îmi recomanzi? Dar party-uri unde se organizează?” etc. etc. Întrebările continuau din gura lui entuziasmată de nou venit care nu știe ce-l așteaptă în orașul acesta mort numit Arad.

    I-am recomandat în grabă două, trei localuri (care numai de muzică pur techno nu sunt) și am încercat să schimb subiectul. Însă dilema mi-a rămas în minte și iată că astăzi, după două zile, încă nu îmi dă pace. Chiar așa: unde poți trimite să se distreze un tânăr care calcă pentru prima oară în orașul nostru? Ce s-a întâmplat cu toate discotecile, cluburile de dans, localurile axate pe un anumit stil muzical? Cândva, Aradul clocotea cu viață de noapte. Existau o sumedenie de locuri din care puteai alege. Iar dacă era vară, nici nu mai are rost să discutăm! Era de ajuns să treci Mureșul, la ștrand, unde zeci de terase erau pline ochi, fiecare oferind un alt stil muzical, o altă ambianță… Aradul de prin anii 2000 era o explozie de energie! Acum, abia dacă e o licărire mică de viață… totul trebuie să fie dat încet, ca nu cumva să se supere vecinii din blocul de lângă, totul trebuie să moară la ora 11 noaptea, iar nici până la ora aceea nu prea te poți mândri cu localuri prea animate.

    Trecând peste ideea de „party”, dilema mea continuă.

    Ok, viață de noapte nu mai există, dar viața de zi? Cu ea cum stăm? Ce îi poți recomanda să facă în Arad unui tânăr străin? Dar haideți să expandăm limitele. Nu unui tânăr, ci unui om, indiferent de vârstă? Îi zici să dea o tură pe Bulevardul Revoluției, unde poate admira clădirea teatrului, bisericile, Primăria… și? Cam atât. O poate lua eventual și prin parc, să admire puțin albia Mureșului, dar nu prea mult că ajunge după jumătate de oră de mers agale în Micălaca sau Alfa unde vede blocuri. Apoi ce? Ah, îl trimiți la Mall, să admire obiecte importate poate chiar din țara din care vine. Toate astea însă le face omul nostru până la orele amiezii. Eh, numa’ bine! Îl trimiți să mănânce puțin, apoi la nani, că-i obosit.

    Oricât am încercat să caut răspunsuri optimiste, tot ce pot concluziona e că Aradul nostru nu-i pentru tineri. Se pare că nu avem nevoie de ei! Nu-i nici pentru nou veniți. E doar un oraș în care vrei să te întorci, dar numai atunci când ai obosit, când ai pus punct aventurii și vrei liniște și odihnă. E un oraș în care vii să te stingi, nu să renaști. Iar asta chiar doare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dacă spun că „Peștele de la cap se-npute!” mi se va imputa că iar mă iau de falcă.
      Dar ce să fac? Este un adevăr. Nu există preocuparea sinceră, ca fără șpagă, să se facă ceva folositor și incitant pentru generația tinerilor de azi.
      Aradul este un oraș într-o stare de paralizie acută. Tinerii zac și se intoxică pe terasele de pe Centru.

      Raluca … trebuia să-i arăți tânărului spaniol, cel mai „tare” videoclip despre Arad.

      Însă dacă este să fiu corect, depinde și de ce este interesat tânărul spaniol să facă. Care sunt chestiunile pentru care „arde”. Vrea să zboare cu parapanta? Siria. Vrea speologie? Speo vest. Parașutism? Cayak? Cicloturism? Fotografie? …etc. Există grupuri/asociații pe FB unde se pot găsi oameni ce pot să-l îndrume. Este interesat de pescuit sportiv? Tenis? Fotbal? … și la aceste hobby-uri se găsesc îndrumători și posibilitatea de a practica. 🙂 Toate astea se pot numii „distracții”. Nu-i așa?

      --6 voturi
      +1
      -1
    2. „totul trebuie să moară la ora 11 noaptea”…nu trebuie să moară trebuie doar să îți faci club antifonat…e 2018! …Sincer din ce am văzut eu, Aradul suferă si pentru că s-a umplut de cocalari și manelari…degeaba deschizi cluburi…dacă n-ai manele, clubul ți-e gol la ora 1/2 maxim… Degeaba faci cluburi cochete dacă 2/3 interlopi îți f…t atmosfera in fiecare weekend și îți alunga clienții. Lumea bună „fuge” de astea…și n-au legătură cu 11 noaptea.
      Am fost in Spania e la ani lumină…de noi…au cluburi pt că au cultura muzicala, respect pt tot…noi avem Guță,Salam etc. Le e rușine multora sa recunoască…da’ majoritatea arădenilor nu dau lăutarii pe un club tehno.

      +7 voturi
      +1
      -1
        • Oamenii de calitate nu stau in discoteci…? Nu stau… se duc sa se relaxeze și să danseze…apoi sunt locuri frecventate in special de tineri… perioadă peste care se pare tu ai sărit…ori ai fost la teologie ori nu te-au lăsat în club ori erai prea rupt că să îți permiți…altfel nu îmi explic gândirea ta!

          0 voturi
          +1
          -1
    3. La capitoul acesta daca chiar așa este,suntem tari!Distracție înseamna fuga asa ca iaca arădeni nu sunt interesați de fuga!Sa nu mai vorbim de odihna care trebuie sa o avem după zeci de ore de sclavagism!Diferență este ca uni sunt sclavi pe mii de euro iar noi pe sute!

      +2 voturi
      +1
      -1
    4. „Aradean” nu este asa cum spui tu. Cum de in anii 2000, max.2008 strandul era plin de terase si de cluburi pt toate gusturile? Era Space, Vox Maris pt manelisti, Nefertiti, Soho pt clubbing, in spate pt rockeri. In plus nenumerate terase. Dintre astea nu mai este nimic. De ce? Pe cine deranja muzica acolo, pt ca blocuri nu sunt. Am avut si noi ceva frumos in arad, care a trebuit distrus, nu stiu din ce motiv. Acum totul e paragina. Au ramas doar amintirile ….

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Ai uitat de Capuccino, pe colt acolo unde e terasa aia de langa Soho. Soho a aparut relativ tarziu insa inainte de toate a fost Capuccino, un fel de Mecca a pasionatilor de muzica electronica unde te bucurai si daca prindeai loc pe teava de gaz de vis-a-vis de alee. 🙂

        N-au fost toate grozave pe strand insa potentialul a fost fantastic si adus in ton cu prezentul lui 2018 ar fi fost grozav, am fi avut viata de noapte si lumea s-ar fi putut educa.

        +2 voturi
        +1
        -1
    5. da,mare tragedie!! nu are saracu spaniel unde sa se distreze!!!mare cur!
      acuma cine a fost in Barcelona realizeaza ca nu ai ce compara,multe orase nu fac fata!

      unde sunt cluburile universitatilor de ca cat din arad?? studentii invata pe rupte probabil;

      daca se plictisecte asa tare stiu 2 tipe,il ajuta sa omoare timpu,o sa-i iasa din cap muzica tehno

      --2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Kidu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.