joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Am stat de vorbă cu Andrei Florea despre tatuaje și meseria de tatuator în România…

    de Raluca Medeleanu | 25 august 2015, 4:51 PM | Interviuri | Recomandările editorilor

    28

    Andrei Florea e un tânăr artist de tatuaje, printre puținii arădeni care dețin un salon profesional în orașul nostru. Recent, el a participat la International Tattoo Expo 2015 Cluj, un eveniment de mare importanță pentru oamenii din domeniu.

    Am discutat cu Andrei, pentru a putea să ne formăm o imagine „prin gaura cheii” asupra modului în care mai e privit tatuajul în România în zilele noastre și pentru a afla cum e să ai o meserie mai puțin convențională, precum cea de tatuator.

    – De când a început pasiunea ta pentru tatuaje? Ce pregătire ai în domeniu?
    – Pasiunea pentru tatuaje a început încă de când eram mic, dar fiind un subiect tabu la vremea respectivă, am ales să merg pe calea mai safe și să mă înscriu la facultatea de medicină, devenind medic dentist. Pregătirea, practic, am început-o în mod inconștient, încă de la 10 ani, când am luat pentru prima dată un creion în mână, iar de atunci nu l-am mai lăsat. Pregătirea strict pentru tehnica tatuajului a debutat acum 2 ani, printr-un curs de tatuaje de începători, la București, fiind singurul loc avizat pentru astfel de cursuri, în urma cărora se emite o diplomă recunoscută peste tot în lume.1467361_848481465189707_4890091116037834318_n

    – Cât de greu e până te obișnuiești cu desenarea pe piele? Mă gândesc că e total diferit decât pe foaie…Pe ce/cine ai exersat mai întâi?
    – Ai fi surprinsă, dar dacă știi să desenezi sau să pictezi e relativ ușor să tatuezi, mai ales că regulile din pictură/desen se aplică aproape 1 la 1 în tatuaje și prin reguli mă refer la shading (umbrire), tehnici de blending (îmbinare), amestecul culorilor și așa mai departe. Tehnica propiu-zisă de a tatua se poate învăța și în 4-5 zile, dar ca să te perfecționezi și să-ti creezi stilul tău unic, durează cam toată viața , pentru că, asemenea tuturor artiștilor, căutăm mereu metode prin care să ne perfecționăm munca și suntem veșnic nemulțumiți, lucru care ne ajută să evoluăm profesional. În moment în care ai spus „Gata! Sunt perfect mulțumit de o lucrare”, atunci e momentul în care te-ai plafonat… și nu există lucru mai rău decât plafonarea în acest domeniu. Primele tatuaje le-am făcut pe piele artificială, după care am trecut la piele de porc și, în final, pe prieteni 🙂

    11800492_1453062528336890_8187316323867399156_n– Cum este privit „tatuajul” în socieatea românească actuală? Mai este el un gest atât de șocant cum era mai demult?

    – România, din păcate, nu are încă deschiderea pentru a accepta această forma de artă sută la sută. Totuși, e mai bine decât acum 10 ani, din simplul motiv că omul e mai informat și a aflat mai multe despre această artă a tatuajelor… deci aș putea zice că suntem pe drumul cel bun.

    – Tu câte tatuaje ai? Ți le-ai făcut singur?
    – Eu am 3 tatuaje, dintre care unul l-am făcut singur pentru că, la vremea respectivă, nu prea aveam pe cine exersa în afară de mine :)) Aș fi vrut să am mai multe tatuaje, dar meseria de dentist nu mi-a permis acest lucru … dar este vreme 🙂

    –  Care sunt cele mai cerute modele?
    – Modelele cele mai cerute diferă de la perioadă la perioadă… Acum câțiva ani erau la modă sârma ghimpată, tribalele, literele chinezești etc. iar astăzi se merge foarte mult pe tatuaje realiste, portrete, line and dots tattoo, mandale și trash polka.

    – Cât costă un tatuaj? 

    – Prețul exact nu prea pot să-ți spun, să fiu sincer… dar, de obicei, depinde în funcție de complexitatea tatujului și dacă e color sau alb negru și nu în ultimul rând de mărime. De asemenea, se poate taxa pe oră sau pe cm pătrat. Aici depinde, de la artist la artist.

    – Cât de greu se îndepărtează un tatuaj, dacă cineva s-a plictisit de el și nu îl mai vrea?
    – Să fiu sincer, nu prea știu foarte multe despre procedeul de îndepărtare al tatuajelor, decât că este foarte dureros :)) deci, alegeți cu grijă când vă faceți un tatuaj!11836665_1454048601571616_8875712723086453755_n

    – Recent, ai participat la International Tattoo Expo 2015 din Cluj. Povestește-ne puțin despre această experiență.
    – La „International Tattoo Expo” a fost o experiență de neuitat, unde am cunoscut o grămadă de artiști foarte buni, de la care am avut de învățat și cu care am legat prietenii. Clujul este un oraș deosebit cu oameni calzi, veseli și primitori, deci m-am simțit ca și acasă acolo, lucru care m-a ajutat, dat fiind faptul că a fost prima mea participare și eram stresat din cale afară.

    Modelul pe care l-am prezentat a fost ales de mine, deoarece e foarte important să fie un model foarte frumos și complex, care să se ridice la nivelul competiției, dar nu pot zice că diferă cu mult față de modele pe care le fac în mod normal, deoarece, de regulă, aleg cele mai spectaculoase și grele modele, tocmai pentru a evolua. Practic la Cluj a fost un concurs, dar din păcate am ratat podiumul la milimetru, să zic așa. Oricum, premiul pentru mine a fost faptul că am fost ales să particip alături de niște nume foarte mari din industria tatuajelor și promit că la următoare ediție o să iau minim locul 3 🙂

    – Există multe astfel de evenimente dedicate tatuajelor în România?

    – La noi în țară se organizează frecvent concursuri la nivel local, dar concursurile internaționale sunt mai rare și se ajunge mai greu acolo.  La Cluj a fost prima ediție de concurs international, iar la București este a 6-a, dacă nu mă înșel…

    – Un mesaj pentru cei care doresc să urmeze meseria de tatuator profesionist?
    – Dacă ar fi să dau un sfat pentru cei care vor să se apuce de tatuat, ar fi să stăpânească foarte bine desenul sau pictura, deoarece reprezintă fundația tatuajului. Un alt lucru foarte important ar fi susținere din partea celor dragi: familie, prieteni etc .Cel puțin pentru mine a contat foarte mult faptul că m-a susținut familia și a avut încredere în talentul meu!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acest articol prezinta tatuajul drept o „arta” si probabil ca este asa din perspectiva seculara, dar crestinii ortodocsi constienti de credinta lor ortodoxa (asa cum o propovaduieste Biserica si nu cum si-o acomodeaza ei la modernitate) NU ar trebui sa apeleze la tatuaje. Corpul omenesc a fost creat de Dumnezeu perfect, iar daca acesta avea nevoie de atatea „infrumusetari”, le-ar fi inclus Domnul de la inceput. Crestinul trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de spiritul sau, sa-l impodobeasca cu roadele Duhului, si nu sa-si sulemeneasca trupul pentru a-si hrani mandria. Sper sa nu primesc din partea cuiva replici „inteligente” de tipul „indoctrinat, spalat pe creier” sau „atunci de ce ne mai imbracam?” …

      --9 voturi
      +1
      -1
    2. Eaftomou Krymmeno

      Tatuajele au fost facute de catre oameni cu mult inainte de apratia biesericii care sa iti propavaduiasca tie cum sa faci si ce sa faci.Azi maine luam contact cu fiinte intelegente de pe alte planete si tu scrii despre cu duhuri si zeitati.

      Citez ” Religia este ca un penis. Poti sa ai una si poti sa te mandresti cu ea daca vrei dar nu o baga pe gat altora impotriva vointei lor. Cu atat mai mult copiilor.”

      +17 voturi
      +1
      -1
      • DINcentrulPAMANTULUI, n-ai facut decat sa dai un raspuns „inteligent” de tipul celor despre care tocmai scriam ca mi-as dori sa nu le fi primit. Probabil Romulanii sau Klingonienii l-au conceput pentru tine si ti l-au transmis telepatic … Dar e o lume libera, deci despre a „baga pe gat ceva cuiva”, ai dovedit ca nu stii despre ce vorbesti/scrii. Asa cum tu ti-ai exprimat opinia, mi-am exprimat-o si eu, chiar daca, de data aceasta, inaintea ta. N-am sa stau nici eu, nici alti crestini ortodocsi la usa saloanelor (sau cum s-or numi) de tatauaj ca sa opresc oamenii cu forta sa intre si sa se tatueze. Dezobisnuieste-te sa pretinzi ca cineva impune ceva cuiva doar pentru ca ceea ce acel cineva face este de fapt doar sa-si exprime liber o opinie, contrara propriei tale opinii. Constiinta fiecaruia e libera sa aleaga intre opinii, chiar daca numai unele dintre ele exprima adevarul, care, in cele din urma, li se va dovedi tuturor. Numai ca pentru unii va fi prea tarziu si vor plange …, dar stiu ca tu nu crezi asta …

        --7 voturi
        +1
        -1
        • Eaftomou, am si eu cateva puncte de vedere.

          Corpul omenesc este doar un vehicol pentru suflet. Chiar si pentru tine care probabil esti convins ca dupa viata asta te asteapta eternitatea in rai. Ce conteaza cum ti-l pictezi? Ne-am nascut cu liber arbitru. Plus, perfectiunea e un mit. ne-am nascut sa evoluam. Nu cred ca reprezentanta Volvo de la care ti-ai cumparat masina te va chestiona de ce ti-ai desenat un soare pe capota 🙂

          Esti convins ca opinia ta exprima adevarul. Un adevar subiectiv, da. ce e adevarat pt tine. Dar adevarul obiectiv nu cred ca-l vom cunoaste prea curand pentru ca probabil nu-l vom putea cuprinde cu mintea…

          +8 voturi
          +1
          -1
          • In credinta crestin-ortodoxa, bazata pe Sfanta Traditie, din care Sfanta Scriptura este nucleul, trupul nu este doar un vehicul pentru suflet, precum in credinta grecilor antici. Trupul este la fel de valoros ca si sufletul, pentru ca defineste persoana impreuna cu sufletul, fiind destinat sa invieze. De modul cum ne raportam la trup si, mai ales, motivatia pentru care o facem, suntem direct raspunzatori. Se poate discuta mult pe tema asta, dar nu cred ca locul potrivit. Sunt deja destule carti, scrise cu argumente pertinente, ce pot fi citite de cei ce doresc cu sinceritate sa inteleaga de ce „e bine asa, si nu altfel”.

            0 voturi
            +1
            -1
      • P.S. In paralel cu oamenii care-si faceau tatuaje au existat si cei care se straduiau sa asculte de cunvantul Domnului. Dar asa cum nu crezi in autoritatea Bisericii, presupun ca nu crezi nici in cea a Sfintei Scripturi, caci altfel ti-as recomanda sa citesti Vechiul Testament, o colectie de carti, de altfel, confirmata de stiinta arheologiei in multe dintre aspectele istorice pe care le descrie. Nu cred ca esti de confesiune protestanta si, din motivul acesta, ai scris cele de mai inainte in conformitate cu crezul confesiunii tale, ci ai facut-o din perspectiva atee, eventual secularist-umanista, in „cel mai bun caz” din perspectiva unei „religii” personale post-moderniste, populata cu extraterestrii, in loc de ingeri si demoni. Daca am scris cele din prima mea postare, n-am facut-o ca sa mandresc cu religia, ci din preocupare pentru soarta vesnica a altora, precum a unora ca tine. In ceea ce-i priveste pe copii, la oamenii maturi sentimentalismele doar de dragul lor nu tin. Asa cum parintii „ii obliga” pe copii sa manance, pentru ca cred ca le este necesara hrana ca sa creasca trupeste, asa „ii obliga” (acei care o fac) sa-L cunoasca si pe Dumnezeu, pentru ca cred ca e hrana buna pentru sufletul lor. Dar orice explicatie ti-as da, pentru tine religia este oricum ceva mai degraba rau in sine. Probabil n-ai avut timp, dar ai fi dat-o si cu „inchizitia” etc.

        0 voturi
        +1
        -1
    3. Eaftomou Krymmeno;

      Articolul la care ai comentat este depre un baiat care face tatuaje la care ai venit tu un comentariu in care ai bagat religia.Eu iti repet ca tauajele sint mai vechi de cit credinta ta respectiv crestin ortodoxa, deci comentariul tau este nul.
      Cu ideiile de genul „nu e voie ca ….” ortodoxismul a ramas in evul mediu fata de catolicism ( nu ca ar fi mai bun de cit celalalt)

      Ca sa te lamuresc daca nu ti-ai dat seama sint ateu adica nu cred in zei, dar in lume sint peste 3000 aprox. de zeitati si tu crezi doar in unul ceea ce inseamna ca nu crezi in restul de 2999 , aste te face la fel de ateu ca mine.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Ba din contra, chiar mi-am dat seama ca esti ateu si ti-am si scris-o intr-o replica anterioara. Faptul ca eu cred doar intr-Una dintre multele zeitati „de pe piata”, cum iti place tie sa ironizezi, nu ma face ateu, pentru ca nu sunt obligat sa cred intr-o zeitate care nu cred ca este vie, ca sa nu fiu ateu ca tine. O credinta adevarata nu poate fi una relativa. Ea poate fi ferma si chiar exclusivista uneori in exprimare, dar cand devine relativa nu mai este credinta adevarata. Numai unul dintre „zeii” de pe piata este adevarat. Care e Acela si de ce, nu e locul potrivit pentru discutie. Altfel, creada fiecare ce vrea, caci la urma va vedea.

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Ca sa te bag si mai tare in ceata de sange sint evreu (sic) dar ateu, si sa stii ca am citit talmudul, vechiul testament, noul testamentsi multe altele si daca vrei discutam despre religie si istoria religiilor in termeni elevati dar ne indepartam de subiect.

          Recapitulare :
          1.Amandoi am citit un articol despre arta tatuajelor
          2.Ai scris un comentariu in care ai bagat religa vis-a-vis de tatuaje.
          3.Ti-am spus ca tatuajele sint mai vechi decat religia ta deci subiectul cu religia nu se aplica la tatuaje care existau deja cu mult timp inaintea aparitie cultul religios al carui adept esti tu.

          Continuare:

          Ce facem cu Persi care se tatuau cu mult timp inaintea aparitiei crstinismului,cu Egiptenii, cu falaş-mura (care sint crestini ) ? Sau le bagam la capitolul erezii?

          Te citez : „In paralel cu oamenii care-si faceau tatuaje au existat si cei care se straduiau sa asculte de cunvantul Domnului.”

          Scuza-ma dar Ötzi nu cred ca era curios de cuvantul nimanui poate doar de sunetul stomacului gol si eventual asculta cu atentie sunetele scoase de animalul pe care il vina.

          Ötzi a fost unul dinte primii care a bagat moda cu tatuajele acum aprox 5.000 undeva prin actualul Tirol.

          0 voturi
          +1
          -1
            • DINcentrulPAMANTULUI

              O luam citate din carti?
              Ne bagam la o confruntare pe istoria crestinismului ?

              Sint dispus…
              Incepeti voi cu Isus personajul principal al creștinismului si va rog sa-mi dati sa citesc despre el in ceva surse necanonice, iudaice sau surse crestine contemporane cu viata lui.

              0 voturi
              +1
              -1
          • P.S. In concluzie, cei care cred ca tatuajul este un semn pentru o societate umana „moderna si evoluata”, chipurile, cu extraterestrii care ne bat la usa, sa ia aminte la societatea umana din vremea lui Otzi. De fapt, spre asta ne indreptam …

            0 voturi
            +1
            -1
            • DINcentrulPAMANTULUI

              E simplu in viziunea mea..
              Daca vrei sa te tatuezi pe frunte fa ce vrei, daca ai chef sa iti vopsesti barba roz si parul verde este optiunea ta si nu ca esti indrumat sau ca trebuie sa urmezi niste reguli din niste carti vechi de 2.000 ani . incet incet trebuie sa depasesti faza ca alfel veti ajunge ca si aia turbati ce lupta in Isis ca sa primeasca citeva fecioare dupa moarte sau sa iti vopsesti dintii argintii si sa strigi dupa martor ca e cam acelasi lucru.

              0 voturi
              +1
              -1
    4. Krymmeno – doar știi că evoluția fiecărui suflet ține de liberul arbitru. Știu ce spui și sunt de acord cu tine. ”Înfrumusețearea” artificială (chiar dk a apărut acum n ani) a avut un scop deloc al…înfrumusețării. Noi nu știm exact cum va fi vremea mâine dar ne exprimăm în numele CUIVA. Chestia e că uneori fără să știi Dumnezeu te îndreaptă spre ADEVĂR. De ce le mai multe ori rătăcești întreaga viață cu acea profundă nemulțumire pe care nu ți-o poate ”lua” nimeni, nimic și nicio forță estetică. Adevărul e simplu dar are nevoie de miliarde de ani pt a fi descoperit de toți. Oricum, Krymmeno, sufletul nu poate fi tatuat. Nu zicea Mântuitorul – nu de cei care ucid trupul (prin diverse căi) să vă temeți ci de cei care omoară sufletul. Omorârea sufletului este o îndeletnicire a omenirii aflată în preajma unuia dintre Sfârșituri.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Dupa atatea voturi „cu minus”, adica „impotriva” comentariilor mele, la care, de altfel, ma asteptam, iata si unul care le da putin sprijin, chiar daca, parca, putin conditionat … Multumesc oricum, Maria, caci nu slava mea o caut. Dupa cum cred ca ai observat, nu am judecat aici pe nimeni, individual, cu privire la soarta sa vesnica. Toti suntem pacatosi, chiar si cei care recunoastem autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu, dar nu acela interpretat dupa capul fiecaruia, si ne straduim sa-l si respectam. Suntem insa datori sa-i ajutam pe altii, pe cat putem si daca putem, sa scurteze putin drumul lor de a ajunge la ADEVAR. In cele din urma, cel care nu a auzit Cunvantul si nu L-a cunoscut, va fi judecat de Dumnezeu dupa cele pe care le-a cunoscut din firea sadita tot de Dumnezeu in el, dar odata ce omului i se face cunoscut Cuvantul, automat acela se si face responsabil fata de Cuvant.

        --2 voturi
        +1
        -1
      • Ii perfect asa doar detinutii si hotii au tatuaje! Sa nu uiti asta cand Dumnezo o sa iti deschida ochii si la „detinutii” nostri de la Parlament!

        PS Data viitoare cand ajungi pe un pat de operatie si o sa vina un doctor care ii tatuat sa ii spui ca Dumnezo o zis ca nu are voie sa se atinga de tine. :))

        +2 voturi
        +1
        -1
    5. Krymmeno, Iisus a spus ucenicilor săi să-L propovăduiască – mai întâi evreului și apoi păgânilor. Fiecare cuvânt al Său are astăzi greutatea fiecărei pietre neprețuite care zidește Împărăția Lui Dumnezeu. Ori aceasta e luată cu năvală încă de la începutul omenirii. Calea cea strâmtă, după cum bine știi – e grea, deseori imposibilă. Știu că tot ce scrii face parte din datoria semenului către semen de a-și uni forțele, de a învăța, asculta, ajuta și iubi Binele. Minusurile tale sunt venite de pe calea cea largă. Nu poți băga o turmă imensă de oi într-un țarc de unupeunu! Înțelegi, nu? Iată interfața pe care o găsești la 90 și ceva din omenire… Credința – pt că despre ea vorbim – ține de educație, familie și societate, cultură, (auto)cunoaștere, (dez)amăgiri, ispite adică risipite în noi și lângă noi. Înțelepciunea de lemn niciodată nu se va putea ridica la înălțimea tăriei. Dacă Iisus ar putea da averi cu nemiluita ar fi recunoscut ca Salvator al lumii. Așa, El nu a putut decât să ofere comoara din suflet, nepieritoare. Dar cui i-o trebuie?!

      0 voturi
      +1
      -1
    6. Majoritatea celor care se tatueaza o fac, in mare parte, pentru a deveni „speciali”, pentru a deveni „altfel” decat ceilalti, pentru a deveni „unici”. Unicitatea si identitatea personala nu vine din exterior, ci din interior.Tatuajele se ascund adesea in spatele unor explicatii simple, precum: moda, teribilism, libertate, independenta, curaj, etc. Cu toate acestea, cauzele ce imping la tatuare sunt, de cele mai multe ori, interioare si necunoscute cu adevarat celui in cauza. Adesea, tatuajele sunt precum un drog, adica odata facut primul tatuaj, urmatorul va aparea si el, in scurt timp.De cele mai multe ori, tatuajele sunt facute la tinerete, in adolescenta, cand omul gandeste pe termen scurt, iar nu in perspectiva. Daca tineretea poate uneori sa scuze prezenta unor tatuaje, ba chiar sa se mandreasca cu ele, batranetea cu siguranta nu va avea nici o sansa in a nu se rusina de ele.Traiti cum puteti, pacatuiti cat mai putin, Dumnezeu ne stie pe toti!

      +1 voturi
      +1
      -1
    7. Dar cine te pune să zgrăbălești căcaturi din stafida aia putrezită în mizerii verbale dacă nu ÎNȚELEGI NIMIC din niște simple opinii? Sper ca la nesimțire și incultură să-ți răspundă în felul său caracteristic, imbatabil chiar sfântul Arsenie Boca! Să-ți dea peste muie până o să recunoști toți sfinții din prima!

      --4 voturi
      +1
      -1
    8. Facand abstractie de credinta,religie imi plac tatuajele ,cele decente,dar s-a intrebat cineva care comenteaza cu vehementa pro si contra tatuajelor cum vor arata in viitor,dar va invit sa priviti in perspectiva sa vedeti,sa va vedeti peste 30-40 de ani cand artrita va va da dureri de genuchi,spate,picioare si muschi frumosi de acum se vor transforma in ceva …pleostit, cum vor arata,Eu am vazut,vad in Uk si e tare haios…mai ales daca au si urme de pirsinguri.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru NiCiDeCuM

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.