Am făcut cerere de reziliere a contractului cu Telekom… Iar de aici a început bătaia de joc
Ați avut, cumva, contract cu Telekom? Înseamnă că (aproape) nimic din cele ce urmează nu vă este străin, dacă nu cumva sunteți născuți într-o zodie cu adevărat norocoasă și v-ați putut bucura de un tratament civilizat din partea angajaților din Arad ai numitului furnizor de televiziune/internet/telefonie. Cei binecuvântați cu un asemenea noroc ar fi bine să vă încercați norocul și cu alți furnizori de servicii, de la cele considerate de lux, la cele de strictă necesitate.
De aceeași binecuvântare sunt atinși și fericiții deținători ai unui contract, încă activ, cu Telekom și sunt mulțumiți cu ceea ce le este oferit. Să nu se supere nici unii, nici alții dintre binecuvântați pentru invidia noastră, a celor care nu am fost mulțumiți nici de ce ne-a oferit Telekom, nici de felul în care s-au purtat cu noi angajații săi.
Povestea este scurtă, dar aducătoare de mulți nervi, nu atât pentru situația în sine, pentru nedreptatea ce ni se face, pe banii noștri (cu așa ceva suntem căliți după anii de trai în România), cât pentru imposibilitatea de a ne apăra, de a reacționa eficient împotriva acestor abuzuri. De a reacționa după cum ar merita…
Așadar, cu câțiva ani în urmă, semnez contractul cu Telekom, pentru televiziune, internet și telefonie fixă. De telefonie fixă nu aveam neapărată nevoie, dar nu se putea altfel pentru că „așa-i pachetul”. Cam ca la un hypermarket ca Selgros sau Metro, de unde nu poți cumpăra la bucată, trebuie să iei la bax. Și tot ca la numitele hypermarketuri, nu ți se oferă nimic la schimb, adică, nu beneficiezi de nicio reducere dacă iei marfă la bax, cum ar fi normal. Ba mai mult, poți avea surpriza să constați că ai cumpărat „la bax” opt sau zece kg. de carne, , mai scumpă decât în alte magazine, mai puțin hyper (de exemplu, Kaufland, dacă tot am vorbit despre carne). Revenind însă la Telekom și contractul său „la bax”, trebuie să spun că înainte de semnare mi s-au oferit tot felul de „asigurări” ba că în curând voi avea fibră optică, ba că grila de programe tv va fi permanent îmbunătățită etc., etc. Ei bine, cum bine știu foarte mulți arădeni, după ce-am luat în primire „baxul”, totul s-a transformat într-un banc prost ca acelea cu Radio Erevan. Pentru că mai mult ni s-a luat decât ni s-a dat. Fibra optică n-am văzut-o nici în zi de azi (de la ei), telefonia fixă n-am folosit-o, iar telefonie mobilă n-am fost îmbiat niciodată să iau de la ei – când am semnat contractul nu aveau nici ei așa ceva, iar după aceea nu m-a mai întrebat nimeni dacă vreau sau nu (oricum n-aș fi vrut din cauza deficitului de semnal, cum ar numi unii, cu prețiozitate, imposibilitatea de a purta o discuție la telefon din cauza semnalului slab sau inexistent). Cum aminteam, telefonia nu m-a interesat și nu mi-a afectat în vreun fel viața contractuală cu Telekom. În schimb televiziunea și internetul…
La început a fost, desigur, cuvântul. Al multor mii de cetățeni, între care și subsemnatul, abonați ai Telekom, nemulțumiți de modificările făcute în grila de programe. Mai precis, de eliminarea unor programe de filme, dar și a altora cum ar fi Eurosport-urile și Discovery-urile care îmi (ne) aduceau un pic de bucurie în toată pădurea de programe și producții pline de gâlceavă inutilă, violență, încultură, gust îndoielnic și așa mai departe. Recunosc, mi-a fost greu fără cele trei mari tururi cicliste și fără campionatul englez de fotbal sau fără unele documentare marca Discovery, dar n-am avut ce face pentru că Telekom a rămas insensibilă la cuvântul nostru, la ce vrem noi, cei care am sesizat dispariția intempestivă a amintitelor programe.
Nici asta nu m-a împins, atunci, spre un alt furnizor. Am suportat toate schimbările, am suportat chiar și imobilismul tarifar al Telekom, în condițiile în care piața începuse să fie inundată de oferte mai tentante, cu tarife mai mici. Dar n-am mai putut suporta întreruperea tuturor programelor tv și a internetului la orice ploaie, cât ar fi fost ea de măruntă. Orice norișor mai supărat apărut pe cer oprea tot ce însemna legătura mea cu Telekom, mai puțin… factura, care venea regulat, fără o zi de întârziere, dar și fără vreo reducere pentru orele în care ploile m-au împiedicat să beneficiez de tot ce mi-a promis și facturat Telekom. Am înțeles, când o doamnă mi-a explicat la telefon, că pentru asemenea motive nu se pot opera reduceri la factură, doar că n-am mai putut accepta când am fost lăsat aproape o săptămână fără net, din cauza „unor componente tehnice”. Evident, nici atunci n-am primit vreo reducere la factură, cât de mică sau măcar o notă cu scuze. Așa că . De aici am început să înțeleg exact ce însemnăm noi, clienții, pentru ei, marii furnizori de servicii.
Am înregistrat cererea la Telekom Arad și am trecut iarăși peste acreala celor două domnișoare (doamne?) – fără vreun ecuson de identificare, la vedere – dintre care una mi-a spus că voi fi sunat de la București și că în 30 de zile contractul va fi reziliat. De ce fix 30 și nu cât putem de repede? – întreb. „Pentru că așa scrie în contract” – mă pune la punct murătura devenită și aspră ca un procuror stalinist, fără să mă onoreze cu vreo privire. Fericit că nu m-a luat la palme, îi atrag atenția că în contract scrie „cel mult 30 de zile” sau cam așa ceva, dar nu s-a lăsat impresionată: „vorbiți cu cei de la București”.
Bine că-i criticăm toată ziua pe funcționarii din primării sau din alte instituții „de stat” și le amintim că salariile lor sunt plătite din banii noștri. Dar salariile ăstora care ne livrează diferite servicii, cum ar fi Telekom, din ce bani sunt plătite? Nu cumva tot din banii noștri? Ba da! Oricum, e clar că nu forma de proprietate a angajatorului contează, ci educația organizațională sau, mai pe șleau spus, seriozitatea societății sau instituției. Și la noi, și în orice altă țară.
N-am putut să cred că acritura aia din spatele pultului se comporta așa fără știrea șefilor ei, poate chiar a celor mari, de la București. Nici acum nu cred. Mai ales că nici cei de la București nu sunt mult mai… dulci. Au, e drept, ceva mai mult tupeu – m-au sunat, bunăoară, la vreo două zile după ce am depus cererea de reziliere, ca să-mi facă o nouă ofertă! Termenul acela de 30 de zile a rămas cum au zis ei, n-am mai insistat, fiind însă un motiv în plus să mă bucur că scap de „serviciile” Telekom.
Dar, bomboana pe colivă au lăsat-o pentru final. Am procedat cum mi s-a „ordonat”, adică la împlinirea celor 30 de zile din calendarul sfântului Telekom, m-am prezentat în fața aceluiași pult din spatele căruia aceeași acritură mi-a ordonat: „spuneți”. Am făcut o pauză mai lungă în care m-am tot întrebat dacă ar fi potrivit să-i spun exact ce gândesc… De meritat, sigur merita, doar că m-am abținut să cobor la nivelul ei.
Încă de la prima întâlnire am observat o linie trasată pe gresie cam la un metru de pultul „cu murături”. Am înțeles că aceasta marchează ceea ce ar trebui să fie o zonă de confidențialitate, nu doar de siguranță sanitară. N-am înțeles însă de ce trebuia „telekomista” de după pult să vorbească cu mine de parcă aș fi fost pe celălalt trotuar, lângă bucățile alea de tablă ruginită din fața fostului cinematograf Dacia… Poate de aici și senzația neplăcută de acreală-n voce și de arțag.
Îi spun că am venit să predau echipamentul pentru că au trecut cele 30 de zile… Iar nu s-a putut abține: „astăzi este a 30-a zi. Până diseară vă va suna cineva de la București…”. Vreau, totuși, să predau echipamentul, dacă tot l-am cărat cu mine, dar mi se spune clar că nu se poate decât DUPĂ (!) împlinirea termenului, nici un minut înainte. Iar după acel minut crucial care va marca momentul istoric al ruperii relațiilor comerciale cu Telekom, am „termen de cinci zile” să predau echipamentul. Întreb, mai mult de amuzament, pentru că nu mai aveam energie să mă enervez pentru nicio formă de nesimțire: și dacă nu sună nimeni? „Sunați dumneavoastră, că nu e interesul meu”. Săraca de ea, a stat așa de mult în moarea acrită și tulbure de după pult încât nu poate înțelege că NU este interesul meu să le predau echipamentul, ci al lor, al Telekom să și-l recupereze de la mine. Interesul meu a fost să scap de contractul cu Telekom și de „amabilitatea” angajaților Telekom Arad. Păi, să nu fiu fericit că am scăpat?
Evident, nu m-a sunat nimeni, nici de la București, nici din alt oraș al țării. Și, din motivele arătate mai sus, n-am sunat nici eu. Primul minut de după împlinirea termenului sacru impus de funcționărimea Telekom s-a întâmplat să marcheze începutul zilei de sâmbătă, în care nu se mișcă nici praful de pe pulturile cu murături ale Telekom-ului. A trecut întreg weekend-ul, au mai trecut câteva zile iar eu tot n-am catadicsit să mă supun ordinului de a preda echipamentul. Îl păstrez însă (echipamentul, nu ordinul…) la dispoziția celor de la Telekom și, dacă mai au nevoie de el, să vină să și-l ridice. Iar dacă nu voi fi acasă când vor binevoi dumnealor să-și deplaseze trupurile obosite de-atâta stat în mașini, să facă bine și să revină. Sau să sune înainte de a porni la drum. De data asta însă, ca să nu le închid telefonul, ar fi bine să-mi vorbească frumos, civilizat, normal, nu răstit, pe tonul unui caporal pornit să facă instrucție de front cu recruții.
Nu pot încheia fără să transmit cele mai sincere felicitări celor care au recrutat, angajat și instruit personalul pentru Telekom Arad, dar și cel din București care sună sau ar trebui să sune. Cu toții vor face mult bine abonaților Telekom care se vor sătura de atâta murătură și se vor îndrepta spre alți furnizori de servicii tv, telefonie, internet, mai serioși, mai politicoși. Nu de alta, dar când faci reclame în care susții că „ceilalți” sunt mai scumpi, mai răi, mai neserioși, mai nu-știu-cum, trebuie să te uiți, măcar cu coada ochiului minții și la murăturile de pe propriile pulturi.
Eu nu sfătuiesc pe nimeni să renunțe la contractul cu Telekom sau cu alt furnizor. Fiecare este, trebuie să fie!, liber să-și aleagă furnizorul pe care-l consideră cel mai potrivit, care-i satisface în cel mai potrivit mod doleanțele în ce privește serviciul comandat. Mai mult, legat de Telekom, aș fi fericit dacă aș afla că sunt singurul care s-a fript cu angajații acestei firme și toți ceilalți clienți sunt foarte mulțumiți de serviciile oferite și facturate, precum și de comportamentul „murăturilor” puse după pulturi. Ar însemna că am avut eu ghinion și, asta e.
În schimb, îi sfătuiesc pe toți cei ce vor citi aceste rânduri, să nu se lase tratați de funcționarii prestatorilor de servicii ca și cum le-ar fi subalterni sau ar oferi gratis serviciile. Când plătim un anumit serviciu contractat, plătim inclusiv amabilitatea cu care să ne fie oferit acel serviciu.
Comentariile portalului
Aici este vorba de interese politice de aceea nu se renunță , faceți atunci să fie viabil și economic nu să plătim politruci din banii arădenilor .
Da, așa este sau aproape, iar în ceea ce îl privește pe Bibi, numai mâine nu-i poimâine...
ce asociatie care si unde ; asociatia cu frati nostri de scandal ; ca a; lceva ce ; principiul ; daca nu existau uni nu erau alti ; dar voi stelisti pana la moarte