joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Am dat o fugă până la Timișoara ca să mă simt un „dinozaur” milenar

    de Tomck@t | 16 noiembrie 2021, 3:18 PM | Blogul Special Arad | Pop Culture | Recomandările editorilor

    3

    Nu intenționez să mă arunc în inepuizabila – și deja penibila – comparație între Arad și Timișoara, cu toate că mi-e greu să nu trag încă puțin de subiect și să nu trag, din nou, aceeași concluzie laconică. Ajunge doar să ne gândim la cât de rapid și uimitor evoluează zona numită Iulius Town, după care să avem în fața ochilor zona fostei fabrici IMAR, de lângă Atrium Mall, unde ar fi încăput un „mini-oraș” similar. Spațiul imens e umplut însă de buruieni din vremuri ce par deja imemoriale, iar perspectivele pentru puținii visători care au mai rămas pe plantație sunt la fel de jalnice: vor fi acolo, cu timpul, doar niște blocuri și eventual încă un Kaufland. Pe scurt, din punct de vedere economic și nu numai, Aradul e blocat undeva în anii ’90 sau maxim începutul anilor 2000. După standardele românești, zic, nicidecum cele occidentale, dar poate e o categorisire prea temperată.

    Vizita mea de câteva ore în orașul vecin nu a fost însă un exercițiu de autoflagelare și de cântărire a situației economice a Aradului, ci a vizat tocmai perioada ’90-2000, a fost o mică escapadă în cuibul unei nostalgii-fulger, într-o zonă ce nu ține de spațiu, ci mai degrabă de timp. O așa-numită expoziție pop-up la Iulius Mall a propus vizitatorilor „o călătorie interactivă în oracolul ultimei generații cu cheia la gât”. Generația asta, din care fac parte și eu, se numește Millennials.

    millennials2 1

    „De la toate formațiile de muzică pop cu fete și băieți la nebunia stroboscoapelor de la concertele de rave și electro, la Singur Acasă, la Sailor Moon, Scary Movies și American Pie, Blink-182, Dexter’s Laboratory, până la toate cărțile, revistele cu abțibilduri, casetele și mai apoi CD-urile piratate pe care le cumpăram de la colț de stradă. Știam versurile și replicile din filme pe dinafară, trăiam prin ele și toate aceste povești și celebrități. Am trecut de la viniluri, VHS-uri, la dischete, casete, CD-uri, mp3-uri, mp4-uri, la cloud-uri. Purtam tricouri cu formațiile preferate, ne făceam tatuaje temporare, colecționam revistele cult ale timpurilor – Popcorn, Bravo, ne lipeam toate posterele prin dormitoare, scriam melodiile pe caietele dictando, țineam oracole, cele mai prețioase culegeri cu secrete ale adolescenței noastre. Acestea sunt doar câteva din simbolurile culturii pop pentru cei care și-au petrecut adolescența în mijlocul anilor ’90-2000. Suntem o generaţie de învingători, de visători, de «first-timers»” – este descrierea evenimentului „Muzeul pop-up – Generația Millennials”, proiect inițiat de Asociația Escu și adus în patru Iulius Mall-uri din țară pentru aproximativ câte două săptămâni, la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava.

    „Muzeu” e mult spus, sunt de fapt niște construcții numite „Tunelul timpului”, „Supereroii” (departe însă de fenomenul actual generat de Marvel, rareori aveam acces la benzi desenate – mai degrabă aici, în vest, din Ungaria – cu Batman sau X-Men, în rest, pe val au fost de fapt Captain Planet sau Popeye, „furnizorul” principal fiind Cartoon Network), „Camera Nostalgiei – La Școală”, „Camera Joc și Joacă”, „Camera Pop Culture”, „Camera Disco-Bairam” și „Camera Primelor Iubiri” plus panouri informative, chestiuni puerile, dar în definitiv drăguțe, de o valoare pur sentimentală, nu și istorică, firește (cel puțin, deocamdată).

    IMG 20211114 135047

    La cele enumerate mai sus eu aș mai adăuga „obsesia” pentru clasamente (muzicale, mai ales), o „ocupație” adolescentină preluată de la MTV sau postul nemțesc Viva, ori din revistele Bravo și Popcorn, reviste adesea „ciuntite” pentru a crea tot felul de colaje în caiete. În România, generația Millennials a prins „gustul libertății muzicale” abia după Revoluție, un aport semnificativ având și radiourile, Radio Contact și, mai ales, ProFM, cel din urmă gândind și o inspirată strategie de marketing (alături de – pe atunci – fratele mai mare, ProTV) de a „însuși” generația care-i reprezenta audiența majoritară, pe care au numit-o „Generația Pro”.

    IMG 20211116 104623

    Un fenomen caraghios, dacă stau să mă gândesc, băeții dând din cap ca niște gâște pe ritm de house, care de fapt nu era chiar house, ci Animal X sau 3SudEst, în timp ce fetele cântau cu patos versurile André sau Bambi. Dar aveam și o „scuză” pentru aceste preocupări pe care le consideram cool, dincolo de faptul că eram tineri, și anume faptul că am „consumat” en gros ceea ce ni s-a dat, nu aveam încă internet și Netflix, în anii ’90 nici nu se concepea ideea că putem căuta și găsi exact ceea ce vrem și când vrem. Cu toate astea, Generația Millennials a „prins” și începuturile internetului, am fost primii „testeri” tineri a ceea ce astăzi e un bun dat din naștere pentru generațiile actuale.

    IMG 20211116 105430

    M-am lovit cu uimire de această discrepanță în urmă cu câțiva ani, când la o adunare amicală s-a adus vorba de mIRC, iar cei în jur de 20 de ani habar n-aveau despre ce-i vorba, astfel că discuția a „degenerat” într-o prelegere despre această primă formă de social media, dar și despre internet café-uri, „indestructibilul” Nokia 3310 sau prostia aia de Tamagochi, apoi Hi5, MySpace și Yahoo! Messenger (antecesorii Facebook-ului), ultimele trei fiind deja oarecum cunoscute și de padawanii noștri conjuncturali. Apropo, Mark Zuckerberg este considerat astăzi cel mai influent „produs” al Generației Millennials.

    A fost prima oară când am realizat că peste ceva timp voi deveni și eu un dinozaur pe cale de dispariție, cu povești aiurite și plictisitoare despre perioade de glorie… „when the aliens invaded”.

    Partea interesantă a elementelor care au format această generație (sau orice generație, la urma urmei) e că niciuna dintre aceste nebunii tehnologice și de divertisment nu a fost „inventată” sau „generată” de beneficiarii propriu-ziși, în cazul de față Generația Millennials. Totuși, ca dintr-un vagon într-altul, acele filme, desene animate, benzi desenate și reviste, piese muzicale, jocuri și, în cele din urmă, anumite website-uri, au modelat o generație distinctă în trenul istoriei, cu diferențe de temperament și viziune de viață semnificativ mai pronunțate la răsăritul secolului vitezei decât în secolele anterioare.

    Nu întâmplător, teoria generațiilor a început să devină o „chestie” băgată în seamă de sociologi abia în urmă cu cca. 100 de ani, începând cu Karl Mannheim și eseul său din 1928, „Das Problem der Generationen”, tradus în engleză în 1952. Potrivit lui Mannheim, oamenii sunt influențați semnificativ de mediul socio-istoric (în special de evenimentele notabile care îi implică activ) din tinerețe, dând naștere, pe baza experienței comune, unor cohorte sociale care, la rândul lor, influențează evenimentele care modelează generațiile viitoare.

    IMG 20211116 105510

    Inspirați de teoria lui Mannheim (precum și de alți mari scriitori, istorici și filosofi, de la antici precum Polybius și Ibn Khaldun până la teoreticieni moderni precum José Ortega y Gasset, John Stuart Mill, Émile Littré, Auguste Comte și François Mentré), doi americani pe nume William Strauss și Neil Howe (autorii cărții „Generații”, apărută în 1991) au dus mai departe ideea, examinând modul în care diferențele generaționale modelează atitudinile, comportamentele și cursul istoriei. Cei doi au elaborat și o listă interesantă care sintetizează generațiile din secolul XV până în (aproximativ) zilele noastre, la fiecare generație numind câte o personalitate marcantă din acele vremuri, respectiv câte un arhetip, după cum urmează: erou, artist, profet și nomad. Ceea ce a reieșit din aceste categorisiri a fost că, aparent, istoria menține cumva în mod firesc ordinea acestor arhetipuri – cu mici excepții – la intervale de câte 20 sau 30 ani și ciclul se reia astfel „cu sfințenie” la fiecare secol, „procedura” accelerându-se (adică rezumându-se la câte 20 de ani) abia în secolul XX.

    IMG 20211116 105834

    În accepțiunea asta, arhetipul Generației Millennials ar fi eroul, al Generației Z (sau doar „Gen Z”, 1996 – 2012) artistul, iar copiilor din generația actuală (2013 – prezent) – despre care am aflat cu ocazia asta, vizitând expoziția la Iulius Mall, că se numește „Generația Alfa” – le-ar reveni arhetipul profetului. Profeții pe Instagram și Tik-Tok… faină treabă!

    Dar lăsând gluma la o parte, nu m-aș pripi în ironizarea Generației Alfa. Poate că e o constatare subiectivă, din „bula” mea personală (și poate că sunt un optimist incurabil), dar am constatat că cei mici din ziua azi sunt mult mai orientați spre educație, spre deprinderea și înțelegerea științelor exacte și umaniste… lăsând deoparte anii Covid-19, care au încurcat lucrurile în sistemul de învățământ. Același „bagaj educațional” și discernământ fascinant le-am constatat și la cei trecuți de adolescență din ziua de azi, Generația Z, în comparație, cel puțin, cu generația mea. Sigur, fiecare generație are proștii, mediocrii, deștepții și genialii ei, așa că generalizarea – ca-ntotdeauna – e o treabă dată dracu’. Am rezerve, totuși, în materie de gusturi muzicale, dar și această latură este una cât se poate de relativă, interesul față de muzică – sau film și artă în general – îndreptându-se, de regulă, spre gusturi mai rafinate odată cu maturizarea și – cu puțin noroc – cu ajutorul mediului înconjurător, nefiind nimic nou în acest domeniu în ultimul secol.

    IMG 20211116 105552

    Revenind însă la William Strauss și Neil Howe, trebuie spus că niciunul nu a fost sau este sociolog, istoric sau filosof (primul  – a murit în 2007 – a fost scenarist, regizor și lector, iar cel din urmă consultant în domeniul fiscal și cel legat de migrație, respectiv scriitor cu o oarecare obsesie pentru problema generațiilor), dar teoria lor despre generații a fost preluată din zbor de mass-media și dezbătută chiar și în medii academice, iar ulterior de tot mai mulți sociologi. Desigur, sunt și sociologi, filosofi și istorici care nu sunt de acord cu această teorie, acuzând căutarea cu orice preț a unor patten-uri care pot fi identificate oriunde și oricând, dar asta nu înseamnă că au vreo relevanță sociologică sau istorică.

    Cert e că denumirile lui Strauss și Howe pentru generațiile din secolul XV până azi (printre care „Millennials”) au devenit peste noapte cele oficiale, chiar dacă a fost și este contestată inclusiv dimensiunea lor globală. Firesc, de altfel, deoarece Strauss și Howe au analizat doar personalitățile și evenimentele vremii din Marea Britanie, tranzitând fenomenul exclusiv în SUA odată cu primii colonialiști. Astfel încât la noi, de exemplu, în România comunistă, Generația „Baby Boomer” și (mai ales) Generația X nu au fost întocmai ca-n America, cea mai potrivită denumire pentru cei din urmă fiind „generația cu cheia la gât”. Totul s-a „reglat” însă după Revoluție, globalizarea spunându-și cuvântul. Într-un fel, am putea spune că Generația Millennials a fost prima care s-a născut în zodia globalizării.

    IMG 20211114 135221

    O ultimă curiozitate din teoria lui William Strauss și Neil Howe este „simplificarea” vremurilor istorice după un pattern al generațiilor, privite prin prisma unui ciclu comportamental al societății. Din nou, cei doi au analizat doar societatea americană, dar au ajuns la concluzia (aplicabilă fiecărui secol cu un set de generații cu arhetipurile menționate mai sus și anume erou, artist, profet și nomad) că acest ciclu poate fi rezumat la patru perioade: o perioadă de „Vârf” (o stabilitate a societății de după o criză), o perioadă a „Deșteptării” (în care lumea începe să se sature de structura socială), o perioadă a „Dezbinării” pe baza unor conflicte morale, timp în care tineretul trece printr-o stare de înstrăinare, cea de-a patra etapă fiind una de „Criză”. Evident, analogia raportată la istorie (mai ales cea globală) este discutabilă, nu pot să nu menționez însă latura ei aproape profetică, deoarece cartea a apărut în 1991, iar următoarea perioadă de criză prevăzută indica, conform ciclului comportamental propus, anii 2005 și 2025. Nu s-a menționat ce fel de criză ar urma, dar în acest interval de timp a intervenit mai întâi criza economică și războiul din Orientul Mijlociu, apoi Covid-19. Coincidență? Posibil, categoric sau whatever, dar ai naibii să fie ăștia doi cu cartea lor cu tot dacă fix în jurul anului 2025 se va termina odată și pentru totdeauna „povestea” cu Coviduț! Hai, e momentul tău, antivaxxerule, dă-i cu teorii ale conspirației! When the aliens invaded…

    IMG 20211116 105534

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Bun… v-ați legat de o paranteză, pe care nu intenționam s-o dezvolt, nefiind subiectul principal al textului. În acest context, o puteți lua ca o licență poetică. Pentru exactitate, totuși, am spus „anii ’90 sau maxim începutul anilor 2000”. Sigur că în anii ’90 a fost o harababură fiscală și mulți și-au încercat norocul ca afaceriști pe piața neagră, abia în anii 2000 reglementându-se piața așa cum o știm. Multe din companiile arădene care sunt acum în Top 10-ul local au răsărit însă în anii ’90-2000 și cifra lor de afaceri a sărit în aer cam în ultimul deceniu. E o piață emergentă abia acum, PIB-ul orașului e în creștere, într-adevăr, dar SUB nivelul regional. Economia Aradului a primit un imbold în special la periferie, cu zonele industriale, iar piața imobiliară a făcut, de asemenea, niște pași, dar mici. Există povești de succes ale unor antreprenori (bravo lor!), dar raportat la adevăratul potențial economic, cât s-a dezvoltat – vizibil pentru orice cetățean – orașul? În special de când avem autostrada. Câte companii multinaționale cu adevărat importante a atras în 30 de ani Aradul, în special în industria IT? Am rămas în urmă cu vreo 20-30 de ani, în acest sens.

        +3 voturi
        +1
        -1
        • @Tomck@t: cum să atragă Aradul multinaționale in industria IT fără un izvor de IT-ști? De ce Comparăm Timișoara sau Clujul cu Aradul?

          Noi am avut fantome de univ de informatică unde se punea preț pe vânzarea de diplome in IT iar dacă cunoști domeniul știi ce genii și „ingineri” in rețelistică a scos Aradul. Acum in acest moment pruncii de la liceul de informatică din Arad învață limbaje(pascal etc.)expirate….O mare multinațională In IT știe ce…are nevoie. Iar aici politicul nu prea are vreo vină….de exemplu RDS la început când trebuia să-și extindă rețeaua avea la poartă zeci de posesori diplome cumpărate aiurea dar proști ca noaptea.
          Adaugă la toate astea prețurile exagerate din imobiliare, mafia care controlează imobiliarele din Arad și ai răspunsuri la paranteza pe care nu ai vrut să o dezvolți. 😏

          +2 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Tomck@t

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.