joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Am apelat și eu la interlopi! Uneori sunt mai umani, mai empatici și mai eficienți decât Poliția Română

    de Lucian Dănilă | 2 august 2019, 5:37 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    S-ar putea să primesc înjurături după acest articol, s-ar putea să fiu înțeles greșit dacă nu citiți cu atenție, dar, totodată, s-ar putea să înțelegeți după ce citiți de ce unii români apelează la interlopi în detrimentul polițiștilor, sau de ce chiar polițiștii apelează la interlopi pentru a le rezolva cazurile.

    Dispariția Alexandrei a creat o adevărată isterie în întreaga țară. Știrile sunt dominate de „Crima de la Caracal”, despre care nici nu avem vreun indiciu că ar fi fost crimă, iar unii par atât de mirați de unele detalii desprinse din anchetă de parcă ar fi trăit pe lună până în data de 26 iulie, ziua în care, la ora 6 dimineața, polițiștii din Caracal au intrat, într-un sfârșit, în curtea lui Gheorghe Dincă.

    M-a mirat o știre din această dimineață. Nu m-a mirat subiectul știrii, cât m-a mirat reacția pe care a generat-o. Vuiesc televiziunile că adjunctul Poliției Caracal a apelat la interlopi. Jurnaliștii se miră, mulți dintre români sunt mirați și ei și nu contenesc în scrie râuri de comentarii pe Facebook despre acest subiect: „Uau, au apelat la interlopi!”.

    Unde ați trăit doamnelor și domnilor mirați până în această săptămână. Poliția și lumea interlopă de multe ori sunt unu și același lucru în multe zone din această țară. Sunt orașe în care interlopii conduc orașe având ca subordonați tocmai pe șefii poliției. Polițiștii sună de multe ori capii lumii interlope pentru a-și liniști locotenenții, spunându-le ceva de genul: „spune-i omului tău să stea liniștit o perioadă că îmi face mie probleme”. Iar, uneori, interlopii par mai umani, mai empatici, mai eficienți decât polițiștii.

    Nu am nimic cu Poliția Română, dar am cu unii polițiști. Am mulți prieteni polițiști, de la toate nivelurile. Sunt oameni în adevăratul sens al cuvântului, sunt profesioniști și chiar am prieteni polițiști care și-au riscat viața intervenind pentru a salva oameni sau a aresta infractori. Aici, în Arad. Ca să fiu și mai credibil, fratele meu, Cristian Dănilă, este polițist, dar unul incoruptibil, unul care nu doar își ia salariul în data de 14, ci unul care face din această meserie o misiune a sa de zi cu zi.

    Iar acum vă scriu cum am fost pus în situația de a apela la interlopi. Era la data de 2 septembrie 2001, aveam 25 de ani și nu prea mă cunoștea nimeni prin instituțiile de stat ale Aradului. În acea dimineață, pe la ora 5, am fost tâlhărit de câțiva băieți pe scările de la Casa de Cultură a Sindicatelor, acolo unde eram la serviciu având meseria de… pompier. Da, pompier civil. Am sunat la numărul de urgență din acea vreme, 981 cred că era, și a venit un echipaj al poliției municipale. Am dat două ture în jurul parcului de la „Sindicate” și cam atât. Era duminică dimineața, iar polițiștii mi-au spus să vin luni la sediul de pe Vârful cu Dor să dau declarații. M-am dus, dar după ce am umplut două coli A4 cu scriul de mână, polițistul care mi-a preluat cazul (n.m. după câțiva ani a fost dat afară din poliție), mi-a spus exact așa: „Lucian, caută tu ceva piste că noi nu avem”. Am receptat mesajul și odată cu el s-a dus și speranța că îmi voi recupera telefonul care mi-a fost furat.

    Surpriza a apărut seara. Am fost sunat pe numărul fix de la Casa Sindicatelor tocmai de tâlhar. Îmi știa și numele, iar eu aveam întipărită fața lui pe retină. Totuși, el încă era în avantaj, avea telefonul meu și controlul situației pentru că nu îl căuta nimeni. Ceea ce mi-a spus m-a înfuriat rău, nu atât că se juca cu mine, cât mai mult ideea că mă controla și mă putea găsi când voia el.

    „Alo, Lucian, am auzit că îți cauți cartela. Dacă o vrei, du-te în stația de tramvai de la Leonardo și o găsești sub a doua bancă, într-o pungă de sticks-uri roșie”, mi-a spus tâlharul, apoi a închis. Tremuram… Mi-am sunat nouă prieteni, dintre care doi aveau unele legături cu lumea interlopă. Am plecat cu două mașini la acea stație de tramvai  și am găsit cartela exact unde mi s-a spus. Apoi am stabilit cu toții că nu mai dormim până nu îl găsim, deși știam doar cum arată, nimic altceva. Nu l-am găsit în noapte aceea deși am căutat în mai multe baruri, birturi, locuri aglomerate. Nici unul dintre prieteni nu m-a lăsat baltă, deci nici cei doi cu legături în lumea interlopă. Nici măcar nu mi-au cerut ceva pentru acest ajutor. L-am găsit pe tâlhar marți noaptea, în Gara CFR Arad. După ce l-am șifonat puțin, l-am predat Poliției Feroviare, care a chemat echipajul de pe Vârful cu Dor. A doua zi, polițistul care se ocupa de cazul meu a fost felicitat pentru că a rezolvat cazul. E de râs, nu?

    Tâlharul, Mihai – pe numele mic, a fost condamnat la 6 ani și patru luni de închisoare. Îmi venea să plâng de mila lui. Și eu prost… De ce atât de mult? Pentru că avea „coadă”.

    Iar acum vă scriu ceea ce cred. Cred că dacă tatăl Alexandrei apela la vreun cap al lumii interlope din Caracal chiar în ziua în care a dispărut fata, avea 50 la sută șanse de reușite. Ca și la aparate, când dai la cupă „roșu sau negru”, tatăl Alexandrei putea da de unii dintre capii care nu era implicat în rețelele de trafic de carne vie. Dacă nimerea la unul dintr-ăsta, Alexandra ar fi fost salvată în câteva ore din casa lui Dincă, iar acesta și-o lua rău. Interlopii nu i-ar fi spus că „a fugit cu vreun Făt-Frumos”, iar dacă îi spuneau, o spuneau sub formă de glumă, iar pe ei i-ar fi înțeles că glumesc. De la un polițist, o astfel de replică nu își creează decât repulsie, greață, chiar disperare pentru că îți pui toată încerderea în priceperea lor, în menirea lor, așa cum și-a pus și Alexandra și familia ei.

    Lumea interlopă funcționează altfel decât Poliția Română. Deși fac toate fărădelegile din lume, au și o parte umană, sunt empatici și se sensibilizează la tot felul de cazuri de uneori rămâi surprins. Cei care nu se ocupă cu traficul de carne vie urăsc violatorii și fac orice să salveze fete din mâna acestora. Mai mult, capul unui clan interlop nu este numit politic. Acela devine „cap” în urma unor acțiuni, a unor fapte care îi dau dreptul să fie cel care conduce. Locotenenții și subalternii lui fac orice ca să-și mulțumească șeful, altfel știu că vor fi pedepsiți. Da, pedepsiți în adevăratul sens al cuvântului: bătut, eliminat din clan și lăsat cu buzunarele goale, fără a-și mai putea vedea de acțiunile din care își face și el banii.

    Nu au școală, nu au studii de specialitate, dar interlopii știu mereu tot ceea ce mișcă în sat, în cartier sau în oraș. Gheorghe Dincă era taximetrist clandestin. Deci, clar era protejat tot de cineva clandestin. Cât credeți că i-ar fi luat unui cap interlop din Caracal să afle cine sunt cei care fac taxi clandestin? Apoi în cât timp toți acești taximetriști ar fi fost vizitați de interlopi care nu așteptau să se facă ora 6 dimineața?

    Și atunci vă mirați că acel polițist, Alexe din Caracal, a apelat la un cap al lumii interlope din zonă. Eu, deloc…

    Din păcate, în foarte multe zone din România, poliția și-a pierdut atât de mult credibilitatea încât oamenii nu mai apelează la ei nici măcar pentru o simplă tamponare în trafic, pentru că dacă cumva polițistul se cunoaște cu cel cu care au avut accident, nu mai iese nimic… Și atunci se văd nevoiți să apeleze la acești șefi interlopi, care îi rezolvă mai repede.

    Nu vreau să le ridic osanale, dar am văzut interlopi care plângeau la tot felul de cazuri care generau emoții. Am fost contactat de diferite persoane din lumea interlopă care s-au interesat cum pot să facă donații pentru copii bolnavi, pentru copii orfani, sau pentru familii la care le-a ars casa.

    Din poliție nu m-a sunat nimeni…

    Nu sunt de acord cu ceea ce fac, cu practicile astea interlope, cu alba-neagra, cu recuperări de bani, cu droguri sau trafic de persoane. Dar știți de ce a ajuns țara asta să fie condusă în multe părți ale ei de capii lumii interlope? Tocmai pentru că acești capi au fost protejați de șefii poliției, de procurori și chiar de unii judecători. Tocmai pentru că acești capi au făcut de multe ori munca acestor șefi din poliție, iar polițiștii le sunt îndatorați până peste cap.

    Da, recunosc, și eu am apelat la interlopi…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Tatăl fetei nu a apelat la interlopi pt că cei din Caracal nu sunt ca ăștia de te-au ajutat pe tine! Sunt zone întregi controlate la propriu de niste clanuri cu care nu te joci și a căror „soldați” nu fac comisioane fara să aibă vreun interes! România interlopă din 2001 nu seamănă cu cea din 2019!

      Interesează-te de mafia din capătul cartierului Colentina și Voluntari…de traficul de fete de acolo organizate sub înalta oblăduire a „instituțiilor” din Voluntari sau combinațiile cu mașini furate! Dragonul Roșu… pfff… Eu am rude în Colentina … mi-am petrecut câteva veri pe acolo și crede-mă că nu te duci la niciun „băiat de cartier” să-i ceri favoruri numa’ pt că-l știi! Poate pt găinarii. In rest… totul costă… mult si înainte și după ce te rezolva! Asta daca te lasă să mai scapi de ei și cel mai important, daca te rezolvă! De empatie nici nu poate fi vb. Ai bani contezi tu sau copiii tai…nu ai?
      …la revedere! „Te spânzuri” așa din senin fara bilet de adio iar Caracal, Târgoviște, Ploiești sunt poate chiar mai rele din cate vedem acum!
      In fine nu poți compara vestu’ cu sudul!
      Ce Dumnezeu nu suntem prunci!

      PS: s-a demonstrat acum de când cu arestarea clanului lu’ rechinu’ din Dolj, că Aradul e mic copil. Noi nu știm încă ce înseamnă oraș sau cartier sugrumat de crima organizata. Din fericire.
      Fratele tău dacă e milițian știe.Nu are cum sa nu știe.

      +19 voturi
      +1
      -1
    2. Ce faci?Autodenunt,stiind ca este caz clasat?Cine vrea la politie,o institutie de varza,care nu ne protejeaza….Pe nimeni nu intereseaza ca fratele tau este acolo…este in acelasi borcan,amalgamat in sistem….Un sistem bolnav,sustinut,controlat de catre interlopi care nu mai exista…doar gainari ieftini…Interlopii din zilele recente sunt clovni de coltul strazii,umflati pe la Xox….de parca nu ai sti asta…Te rog ca la urmatoarea postare sa ne definesti definitia interlopi….Ce inseamna interlopi in viziunea ta?Aceia de se umfla pe la Real?
      Niste militieni care controleaza traficul de tigari?Atunci cand o ,locala,amendeaza un biet biciclist pe Metianu cu 1000 Ron.timp in care vomita si se excrementeaza boschetari pe acolo?…?Asta sa ne arati!Nu prostelile tale din urma cu 20 de ani….Pompierul pacii….
      Da..si pe mine m-au furat!Mi-am facut dreptate…L-am prins,dar nu sunt dispus sa merg la declaratii,ca sa fiu intrebat si citat…daca am surse.Nu mi-am batut capul…I-am rupt capul…
      Lucian,tu esti baiat fain,dar uneori o mucesti rau de tot….

      0 voturi
      +1
      -1
      • 1. Autoru’ a specificat clar contextul in care si-a pomenit fratele. Este un text la mintea cocosului!
        2.Spui ca…”Interlopii din zilele recente sunt clovni de coltul strazii” …hmm eu zic sa urmaresti interviu’ cu „codita” interlopu’ din Caracal. Este mult mai lucid ca foarte multi militieni pe care i-am auzit. „Clovnul” ala nu degeaba controleaza un oras impreuna cu altii…
        3. Ti-ai facut dreptate pt ca ai avut noroc si poate paguba era neinteresanta pt borfasi cu „acte” . Daca era un pont greu citeam despre inca un „erou” „cutitat” cand isi cauta singur justitia.
        4. Cat despre Locala iti dau dreptate…nu poti da amenda unui amarat pe bicicleta 1000 de lei si sa ierti pe altii(pasibili de 8000 de lei amenda) care se plimba cu trasura la ora de varf prin Arad…N-ai cum!

        +2 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Arădean

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.