joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Alin Olteanu: Să vină vidanja să curețe rahatul politic din Arad!

    de Alin Olteanu | 15 octombrie 2014, 12:08 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    Perioada comunistă este încă vie în inimile și chiar gesturile politicienilor români, în cazul nostru arădeni. Incapabili să se reformeze – datorită faptului că sunt slab pregătiți, majoritatea dintre ei – acești indivizi se cred mari oameni politici, nu se recunosc când se uită în oglindă, au aceleași apucături, aceleași metehne păguboase pentru societate. Exemplele pe care aceștia le oferă în fiecare zi nu mai au loc în codul negativ neoficial al politicii. WC-ul public este plin și, din păcate, noi, cetățenii simpli, suntem parcă neputincioși să ne unim, să strângem mână de la mână, să chemăm vidanja, să adune tot rahatul și să îl arunce exact acolo unde îi e locul.

    Ultimul exemplu de toată jena al politicienilor arădeni ne-a fost oferit sâmbătă seara, atunci când primarul Aradului, Gheorghe Falcă și câțiva reprezentanți ai PSD, printre care chiar un vicepreședinte județean, s-au dat în stampă pe tema amplasării unor reclame electorale în municipiul Arad. S-au certat între ei, s-au certat cu polițiștii, s-au amenințat… Pentru ce au făcut asta? Credeți cumva că pentru noi? Sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră știu că miza este doar a lor, personală sau de grup politic, nu a noastră, a arădenilor.

    Unii ne-au acuzat că am fi părtinitori, ba că am fi cu PDL-ul primarului, ba cu PSD-ul lui Ilie Cheșa (în sfârșit mi-am adus aminte cum îl cheamă pe vicele de la PSD Arad). Nimic mai neadevărat. Special Arad a distribuit un film pe care l-a avut la dispoziție preluându-l de pe Facebook, filmat ce-i drept de un pesedist, însă intenția noastră n-a fost una care să țintească doar apucăturile primarului, ci una „martor” a întregului scandal, pentru a-l putea arăta tuturor ca un contraexemplu politic și social.

    Primarul Aradului… Credeți cumva că Gheorghe Falcă, atunci când se uită în oglindă, știe cu adevărat cine e?… Omul acesta, pe care anumite conjuncturi l-au ajutat în viața, însoțite de o ambiție de a parveni, peste medie, are o mare problemă. Se crede singurul politician adevărat din Arad și de aceea este sigur că el este cel mai bun și doar el are voie să facă orice. Poate de aceea, uitând faptul că e primar și că faptele lui descriu în mare parte imaginea Aradului, s-a trezit din visul de mărire pe care-l are cu ochii deschiși în fiecare zi și și-a spus, în ceas de noapte, că trebuie să iasă pe străzi pentru a le arăta pesediștilor, dar putea fi oricine în locul acestora, că el, Falcă, e Dumnezeul orașului. Nimic mai neadevărat. N-avea primarul ce să caute pe străzi, noaptea, să dea jos banere PSD, ca să arate câți „mușchi” are. Lucrul acesta putea fi făcut ziua, de angajații Primăriei, cu legea în mână, la vedere, exemplul pentru toți cetățenii fiind cel potrivit. Procedând în felul pe care l-am arătat, Falcă ne-a arătat cum gândește.

    Ilie Cheșa, zis și Bilă (îmi șoptesc colegii), vicepreședintele organizației județene PSD…  Alt politruc. Intrat de câteva „zile” în spațiul -așa-zis politic- arădean, probabil pus acum de mai-marii săi Căprar și Măduța să supervizeze afișajul electoral (oare altceva mai bun de făcut ar avea în PSD?), Cheșa s-a pus pe treabă. Așa încât, n-a fost prins pe picior greșit de primar, noaptea. S-a pus pe filmat „subiectul Gheorghe Falcă”, uitând cu desăvârșire că și limbajul său este înregistrat (vezi video). Chiar dacă nu a înjurat, atitudinea vicepreședintelui PSD Cheșa este una care n-are ce căuta în politică, fiind provocatoare, agresivă de-a dreptul, ironică, zeflemistă, dar fără substanță. Nu cred că așa trebuie să-i vorbești unui primar, chiar dacă tu nu-l consideri vrednic să te reprezinte. Însă, până la urmă, de unde să știe Bilă sau cum i-o mai spune, cum trebuie să se comporte în mediul public!? A avut cumva exemple pozitive sau de unde să învățe? Sau a învățat chiar de la Gheorghe Falcă…

    În ceea ce privește hotărârea de Consiliu Local Muncipal Arad, care reglementează totul în privința afișajului publicitar (și electoral) în Arad, cred că este una ambiguă, dar făcută cu intenție așa tocmai pentru a isca inadvertență și ambiguitate. Probabil primarul și puterea locală a mizat pe faptul că celelalte partide nu sunt abile în a citi cu atenție prevederile legale, astfel pierzând teren în a se promova stradal la momentul oportun.

    Așadar, nu ne mai rămâne decât să băgăm, fiecare, mâna în buzunar. Iar un leuț tot o să punem și noi pentru reparatul vidanjei.

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Jhon

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.