Alexandru Muraru, fost handbalist de prima ligă în România, a murit la 22 de ani în urma unui stupid accident
În această dimineața de 8 august s-a aflat vestea tristă a decesului lui Alexandru Muraru, fost handbalist al echipei CSM Focșani 2007 în prima ligă a României și tânăr polițist originar din Jariștea.
Avea doar 22 de ani și o viață pe care a pierdut-o într-un mod tragic și absurd, scrie Ziarul de Vrancea.
Vestea morții sale a fost confirmată vineri dimineață de foști colegi și prieteni apropiați, prin postări publice pe rețelele de socializare. La ora 09:30, Marius Ragea, fostul căpitan al echipei de handbal CSM Focșani 2007, a publicat un mesaj emoționant:
„Ai plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Păcat, ai fost un coleg ambițios, cuminte, respectuos și luptător! Este foarte trist că oamenii atât de importanți și dragi ne părăsesc. Drum lin!! Sincere condoleanțe familiei!!”
Un accident stupid, cu urmări fatale
Deși informațiile oficiale privind cauza exactă a decesului nu au fost comunicate încă, în spațiul public circulă deja detalii neoficiale care descriu o scenă tragică, ce pare desprinsă dintr-un scenariu absurd. Potrivit acestora, în noaptea de 2 spre 3 august, Alex Moraru ar fi fost victima unui „joc periculos” devenit fatal.
Ieșit în oraș alături de doi prieteni, unul dintre aceștia s-ar fi urcat la volanul unei mașini în timp ce Alex și un alt tânăr se aflau pe capotă. Mașina a fost pornită în glumă, dar la un moment dat șoferul a frânat brusc. Impactul cu asfaltul i-a provocat lui Alex răni grave, intrând în comă. Transportat de urgență cu elicopterul la Iași, a fost operat, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.
Alex, polițist și student la Drept
În afara performanței sale sportive, Alexandru Muraru activa ca polițist în cadrul Poliției Transporturi Feroviare și era student la Drept, având visuri și perspective solide pentru viitor. Toate acestea au fost curmate brusc din cauza unei lipse de discernământ și a unui gest nechibzuit.
Tragedia sa lasă în urmă o familie devastată, colegi de breaslă marcați și o comunitate sportivă care pierde un sportiv de perspectivă, dar mai ales un om bun.
Cazul, anchetat de autorități
Ziarul de Vrancea a relatat încă de duminică, 3 august, despre accidentul petrecut pe raza comunei Jariștea. Potrivit comunicatului oficial transmis de IPJ Vrancea la ora 15:41, polițiștii s-au sesizat din oficiu, iar în prezent este în desfășurare o anchetă penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
În același comunicat, IPJ Vrancea precizează că:
„Un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism, iar doi pasageri de 22 de ani, aflați în exteriorul autoturismului, au fost răniți. Testările au arătat că șoferul și unul dintre pasageri nu se aflau sub influența alcoolului. Cercetările sunt în curs.”
Ulterior, în urma solicitărilor presei, autoritățile au clarificat că nicio persoană implicată în incident nu este angajată a IPJ Vrancea, deși în spațiul online au circulat zvonuri privind legături cu MAI. Potrivit acelorași surse, șoferul ar fi civil.
Ancheta rămâne deschisă, iar comunitatea așteaptă răspunsuri clare cu privire la responsabilitățile celor implicați în această tragedie.
Alexandru Muraru a fost component al echipei CSM Focșani 2007 până la retragerea acesteia din Liga Națională, în sezonul 2025/2026.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)