Alexandra a fost violată, apoi ucisă! Avea doar 17 ani și părinții o căutau de două săptămâni





O crimă oribilă a avut loc la sfârşitul lunii iulie în Parcul Nicolae Romanescu. Până acum nimeni nu a bănuit că în vegetaţia bogată a parcului zace de două săptămâni cadavrul unei tinere.
O elevă de 17 ani de la Colegiul Naţional Gheorghe Chiţu a fost găsită moartă în Parcul Nicolae Romanescu, sâmbătă, 15 august. Alexandra Goghez, avea 17 ani, şi pe perioada verii lucra la una din terasele din parc, scrie dolj.radicalonline.info.
Pe 31 iulie, părinţii fetei şi prietenii au anunţat disperaţi dispariţia acesteia, care ultima dată a fost văzută la ora 23.00 în Parcul Nicolae Romanescu. Deşi părinţii sperau ca Alexandra să fie găsită în viaţă, sâmbătă dimineaţă, au aflat că fiica lor a sfârşit în chinuri groaznice, violată, cu gâtul tăiat şi multe vănătăi pe membre.
Poliţiştii şi procurorii sunt pe urmele criminalului şi nu va dura mult până ce acesta va fi prins, scrie dolj.radicalonline.info.
FOTO: facebook.com
Comentariile portalului
Ce are de spus CSM despre tergiversarea obsesiva a unui proces asa de simplu ? Nu-i interesează imaginea si-asa terfelita chiar de cei care trebuie s-o apere ?
România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor (...)
Institutia ar trebui desfintata total, avem politie nationala cu competente si pregatire. Majoritatea politistilor locali se cred politisti rutieri de aici si dispretul populatiei la ceea ce fac !