vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update „Alba-neagra” cu testele COVID-19. Un arădean a fost depistat, în aceeași zi, pozitiv și negativ!

    de Dan Lazăr | 21 octombrie 2020, 7:18 AM | Recomandările editorilor | Telefonul cititorului

    6

    UPDATE. DSP Arad l-a anunțat pe arădeanul nostru că, după cum prevede metodologia, rezultatul primului test este cel luat în considerare…

    Două teste PCR, două rezultate diferite, este dilema în care a intrat un arădean care a transmis redacției SpecialArad.ro următoarea „scrisoare”:

    „Mă tot gândesc dacă am «corona»…, am auzit că au avut mai mulți oameni pe care îi cunosc și nu aș vrea să mă îmbolnăvesc sau, mai rău, să îl duc acasă la părinți, vecini sau prieteni. Așa că am mers la o clinică privată din Arad, care începe cu L., scot bănuții și mă testez. A doua zi aștept și iar aștept rezultatul… Într-un final ma gândesc că sunt mulți în fața mea și mă întreb dacă nu ar fi bine să merg să mă mai testez și în altă parte. Testul de la L. nu mai vine, așa că mi-am zis: «Hai să merg la Expo, îmi recoltează testul în mașină și poate vine mai repede rezultatul». După-masă însă surpriză: mă sună de la DSP Arad că testul este POZITIV. Zic ok, aștept indicațiile… Gândurile îmi zboară, sper că o să scap ușor… dacă mă internează, dacă nu… Între timp aștept Salvarea, care mi s-a spus că va veni să mă ia în cursul zilei… Înspre seară primesc însă un email: testul dumneavoastră este NEGATIV! Wooow! Ce să mai înțeleg? Sunt bolnav, nu sunt bolnav? Cine minte? Am decis că, oricum, spre binele tuturor și al meu voi rămâne acasă singur, izolat… Dar mă întreb cum se va învârti roata când va trebui să ma retestez din nou? Cine este responsabil că în Arad apar astfel de situații, de probleme, pentru că citesc și aud zilnic despre alte persoane care sunt în aceeași situație? Menționez că nu am nicio simptomatologie, absolut nimic… Poate și testele astea coronavirus sunt politice în ziua de azi… În final, vreau să adaug faptul că testele de la clinica L. le prelucrează laboratorul Spitalului Clinic Județean Arad”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Dan Lazăr

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.