vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Agresat în plină stradă, într-o zonă centrală a Aradului

    de Andrei Fuliaș | 15 septembrie 2017, 12:08 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Știri Arad. Nici să te mai plimbi liniștit pe stradă nu mai poți într-un Arad în care, odinioară, gunoaiele erau plimbate de vânt mai ceva ca-n filmele cu Vestul Sălbatic, iar pe străzi ai toate șansele să dai de cai (tot ca-n Vestul Sălbatic), porci sau șobolani.

    Seara trecută, un tânăr din Arad își conducea iubita spre o stație de autobuz din zona Boul Roșu, când, la un moment dat, asupra lor s-a năpustit un individ, acesta din urmă mânat fiind probabil de aburii de alcool care i-au îmbibat creierul sau de nevoia de a-și arăta „bărbăția” în fața celorlalți amici ce-l însoțeau.

    „Eram împreună cu prietena mea, pe care o conduceam spre stația de autobuz. Era aproximativ 20:45, ea era în stânga mea, când la un moment dat, de nicăieri, un individ s-a năpustit asupra mea, mi-a băgat mâna în păr și a început să mă îmbrâncească. Vă dați seama că m-am speriat, că nu ai cum să nu te sperii când dintr-o dată sare cineva pe tine. M-am speriat, totodată, și pentru prietena mea, care la rândul ei s-a speriat și a strigat. De față erau și alte persoane, care la rândul lor au strigat către individ. Probabil că în momentul ăla s-a speriat și individul, că a luat-o la fugă, împreună cu amicii lui, spre cartierul Alfa. Am sunat imediat la Poliția Locală, gândindu-mă că la ei nu sunt ținut prea mult la telefon și vor interveni mai repede decât dacă sun la 112. Cei de la Poliția Locală mi-au făcut repede legătura la Poliția Municipiului Arad, unde am explicat rapid ce s-a întâmplat, iar un echipaj de Poliție și unul mixt, format din polițiști și jandarmi, au ajuns într-un timp record la fața locului. Au prins agresorul în doar câteva minute”, a povestit Francisc M. pentru Special Arad, adăugând, în același timp, că în cursul zilei de astăzi va depune și o plângere la Poliție pentru cele întâmplate.

    Prins rapid de polițiști și amendat

    Agresorul a fost prins în scurt timp de către polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad, iar după ce a fost identificat a fost amendat pentru scandalul provocat.

    „Persoana care a declanșat scandalul a fost depistată și identificată de polițiști pe strada Preparandiei din Municipiul Arad la scurt timp după eveniment. Polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au sancționat contravențional, conform Legii 61/1991, cu o amendă în valoare de 600 de lei”, a declarat pentru Special Arad purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef adjunct Claudia Iuga.

    Foto: arhivă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. O sa plateasca ala amenda sigur. In doua situatii statul isi recupereaza amenzile. Cand respectivul lucreaza si i se trage din salariu sau daca are proprietati si i se cere la plata impozitului. Altfel statul nu a prevazut recuperarea. Daca e smecher vagabond il doare in 14 de amenda.

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dani

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.