miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aflată în moarte cerebrală, o arădeancă a reușit să dea „viață” altor trei oameni

    de Andreea Daniela B. | 17 noiembrie 2021, 5:49 PM | Sănătate | Știri Arad | Topic special

    1

    (foto: Agenția Națională de Transplant )

    O arădeancă aflată în moarte cerebrală a reușit să ofere viață unor oameni care aveau extrem de mare nevoie de ea. Cu acordul familiei, organele tinerei au fost donate unor persoane care se chinuiau să trăiască și care așteptau de ani de zile „raza de soare” de la capătul tunelului.

    Mulţumim celor care au puterea să dăruiască viaţă dincolo de durerea lor. A dărui o şansă la viaţă celor aflaţi în suferinţă este unul din cele mai nobile gesturi, o dovadă a iubirii faţă de semeni ce nu poate fi cuantificată în cuvinte„, spun reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

    Astfel, „ la Spitalul Clinic Judetean de Urgență Arad , familia unei tinere de doar 32 de ani aflată în moarte cerebrală a găsit puterea de a preschimba suferința lor în speranță pentru alţi semeni. Așa că a fost de acord să doneze organele acesteia și să salveze viețile altor semeni aflați în cumpănă. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu respect şi recunoştinţă pentru decizia dificilă pe care a fost nevoită să o ia.

    Graţie acestei decizii, alături de profesionalismul echipei de coordonare a spitalului arădean, formată din Dr. Dana Moţ – coordonator de transplant, Dr. Adrian Crişan – kdp, a efortului colectivului din secţia ATI şi a susţinerii conducerii acestei unităţi sanitare, alţi 3 români se vor putea bucura de viaţă în urma intervenţiilor de transplant hepatic şi renal.

    Efortul şi dăruirea lor au fost preluate de alţi profesionişti dedicaţi, echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, care au încheiat cu succes intervenţia de prelevare atât a ficatului, cât şi a rinichilor. Familia pacientei a fost de acord şi cu donarea cordului, dar, din păcate, în ciuda eforturilor ANT, nu a fost găsit un receptor compatibil pentru acesta. De asemenea, la Arad a fost prezentă şi echipa de prelevare plămâni de la Spitalul Clinc Sf. Maria Bucureşti, dar din motive medicale organele nu au putut fi eligibile pentru transplantare. 

    Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic, sub coordonarea domnului Prof.Dr. Irinel Popescu, echipa de chirurgi, coordonată de doamna Dr. Doina Hrehoreţ, alături de efortul deosebit al echipei ATI, a încheiat cu succes încă o intervenţie de transplant hepatic, salvând viaţa unui pacient de 39 de ani aflat în suferinţă. În acelaşi timp, alţi doi pacienţi (doi bărbaţi de 40 de ani şi, respectiv, de 44 de ani) au primit, după aproape 3 ani de aşteptare, şansa mult visată pentru un transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca. Intervenţiile de transplant renal fiind realizate cu success de echipele conduse de Dr. Silviu Moga şi Dr. Dan Pop.

    Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte familiei donatoarei şi echipelor medicale din spitalele implicate pentru munca şi efortul pe care îl depun în lupta pentru viaţă„, transmit reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru cititor

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.