Aeroportul din München, închis pentru a doua noapte consecutiv. Germania vorbește despre o amenințare la adresa securității naționale
Panică și frustrare pe Aeroportul din München, unde zborurile au fost suspendate din nou vineri noapte, pentru a doua oară consecutiv. Motivul: o nouă alertă cu drone, care a forțat autoritățile să închidă temporar cel de-al doilea cel mai aglomerat aeroport din Germania, transmite agerpres.ro.
Serviciul german de siguranță aeriană (DFS) a decis oprirea tuturor operațiunilor „până la o nouă notificare”, după ce au fost raportate posibile survoluri neautorizate. Deși prezența dronelor nu a fost confirmată oficial, măsura a fost luată preventiv pentru a evita orice risc.
„Aceste incidente reprezintă o amenințare serioasă pentru securitatea țării”, au avertizat oficialii de la Berlin, care privesc cu îngrijorare frecvența tot mai mare a unor astfel de evenimente.
Europa se confruntă, de altfel, cu un val de incidente similare. În ultimele luni, mai multe aeroporturi majore, precum cele din Copenhaga și Oslo, au fost nevoite să își suspende activitatea din cauza dronelor suspecte.
Tot mai multe state europene cred că în spatele acestor acțiuni s-ar afla Rusia. Țări precum România — care a raportat și ea încălcări ale spațiului aerian — și Estonia, unde NATO a interceptat recent avioane de vânătoare rusești, au acuzat Moscova că folosește dronele pentru operațiuni de spionaj și destabilizare.
Deocamdată, autoritățile germane nu au oferit detalii suplimentare despre natura incidentului sau despre eventualele măsuri de securitate suplimentare. Cert este că seria de alerte cu drone pune din nou pe jar Europa și ridică semne de întrebare asupra vulnerabilității infrastructurii aeriene a Uniunii Europene.
Citește și:
Aeroportul din Munchen, închis azi noapte după apariția unor drone: 17 zboruri au fost anulate!
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)