joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Adrian Wiener, candidatul USR PLUS, și-a prezentat astăzi echipa și programul pentru Arad și arădeni

    de Raluca Medeleanu | 28 august 2020, 5:44 PM | Politikos

    6

    Adrian Wiener este cel pe care USR PLUS l-a propus Aradului pentru a ajunge primar al municipiului. Astăzi, într-o sală a Hotelului Continental, acesta și-a prezentat echipa cu care este determinat să câștige alegerile locale din 27 septembrie, iar ulterior să readucă orașul la viață, întrucât – după cum a spus copreședintele  Octavian Iercan – Aradul este superb, dar e acoperit de nenumărate straturi de praf depuse de administrarea păguboasă din ultimii 30 de ani. „Vrem infrastructură, condiții de viață decente și cultură”, ar fi principalele doleanțe ale echipei, strategia pentru atingerea obiectivelor fiind atragerea urgentă a fondurilor europene disponibile prin programul 2020-2027.

    Adrian Wiener a ținut pentru început să amintească „crezul” care stă în general la baza USR PLUS, la nivel național: obligativitatea de a înlocui oamenii incompetenți aflați pe funcții publice (care au fost numiți pe criterii politice și de rubedenii) cu oameni profesioniști și onești. Despre planurile din domeniul său de expertiză, sănătatea, a preferat să vorbească la final, mai întâi invitându-i pe membrii echipei sale propuși la Consiliul Local Municipal să prezinte:

    planurile pentru Arad, pe mai multe domenii: servicii publice, infrastructură, turism, sport, mediu, cultură și educație

    IMG 0092

    Florin Stana a subliniat că în discuțiile pe care membrii USR PLUS le-au avut de-a lungul timpului cu arădenii, au observat că printre principalele nemulțumiri ale cetățenilor se află și siguranța publică. În acest sens, se propune o reformă la nivelul Poliției Locale, a cărei activitate să fie „mutată din birou în stradă”. În plus, să fie implementat un sistem eficient de supraveghere video, însă la costuri decente (exemplu Oradea). Murdăria din oraș a fost o altă problemă adusă în discuție, Stana afirmând că soluția pentru această problemă ar fi respectarea clauzelor contractuale ale operatorului de salubritate, atât pentru curățenie cât și pentru deszăpezire, iar colectarea selectivă să fie implementată corect, lucru ce ar reduce automat și din costuri. Canalizarea defectuoasă a orașului a fost și ea luată în vizor, soluția fiind ca instituția responsabilă să asigure serviciile de întreținere și de colectare calitativ (canalizarea trebuind refăcută unde nu se respectă cerințele tehnice), iar deversările ilegale să fie și ele stopate. Situația animalelor din oraș a fost și ea luată în considerare, atât a celor de companie, cât și a celor fără stăpân, în acest sens propunându-se o colaborare între administrație și ONG-uri, unde municipalitatea să le ofere celor din urmă finanțare și sprijin pentru a își putea desfășura activitatea.

    Cea mai importantă problemă expusă de Florin Stana este cea a sistemului de termoficare centralizat, singura soluție găsită de echipa USR PLUS fiind renunțarea treptată la serviciile furnizate de CET, întrucât compania ar fi depășit punctul de salvare. În acest sens, se propune sprijin financiar/subvenții pentru arădenii care nu au bani pentru achiziționarea unei centrale de gaz și apoi întocmirea documentației necesare pentru a accesa fonduri europene pentru reabilitarea termică a clădirilor din Arad.

    Dorian Curcanu a prezentat programul pe infrastructură, identificând necesitatea construirii unui pasaj subteran la intersecția de la Podgoria și deasupra unei turbogirații (ca în Oradea), cu cost estimat la 15 sau 20 milioane de euro. Problema parcărilor a fost și ea adusă în discuție, propunându-se două parcări subterane (Una sub Piața Mihai Viteazu si una sub Piața Avram Iancu) și o parcare supraterană în estul Bulevardului Revoluției. Banii pentru toate aceste investiții, este de părere Curcanu, se pot obține din resursele POR 2021-2027, axa 4 (fonduri europene).

    Sergiu Vlad a vorbit despre două domenii mari: turismul și sportul. Pentru dezvoltarea turismului în Arad, pe care acesta îl consideră către zero la ora actuală , Vlad și-a îndreptat privirea către trei mari „piloni” care ar spori turiștilor interesul pentru un citybreak la noi în oraș: Cetatea Aradului, clădirile istorice și Ștrandul Neptun (la „pachet” cu apele termale din subsol), afirmând că este conștient că este nevoie de atragerea a multe fonduri europene pentru asta. Ba mai mult, lucrurile ar trebui grăbite, spune acesta, pentru că fondurile respective ar fi disponibile până în 2027, după care nu e sigur că vor mai putea fi accesate. În ceea ce privește domeniul sportiv, programul se îndreaptă tot spre trei direcții: construirea de complexe sportive pentru arădenii de rând, pentru a încuraja mișcarea (în Vlaicu, Micălaca, Alfa/Pârneava), dotarea școlilor cu echipament sportiv și renovarea sălilor/terenurilor de sport școlare și, nu în ultimul rând, finanțarea activităților sportive curente ale cluburilor arădene.

    Mihai Pascu este cel care a vorbit despre strânsa legătură dintre mediu și sănătatea cetățenilor, propunând îmbunătățirea și lărgirea spațiilor verzi. Aici a menționat un țel mai mult decât ambițios: plantarea a un milion de arbori pe teritoriul atât „intra” cât și extravilan. Pascu a afirmat că au fost identificate mai multe suprafețe care să aibă rol de perdea verde, zone de peste 100 de hectare care sunt expuse vânturilor și care să devină piedică împotriva prafului care ajunge în oraș. De asemenea, a propus crearea a noi parcuri în cartierele Vlaicu, Bujac, Confecții, Grădiște, Alfa, iar de-a lungul canalului Mureșel zona să fie transformată în zonă verde unde să se poată circula cu bicicleta. Mersul pe bicicletă ar urma să aibă și el o campanie puternică de conștientizare în rândul arădenilor.

    Daniela Sabău a amintit despre amendamentele pe care USR PLUS le-a adus asupra actualului Regulament de reabilitare a clădirilor istorice din oraș, insistând acum că trebuie introdus un număr mult mai mare de lucrări (cât permite cadrul legal) și, în plus, municipalitatea să ofere proprietarilor sprijin financiar pentru proiectul tehnic și consultanță. În domeniul culturii, Daniela Sabău a subliniat importanța sprijinirii artiștilor locali, iar în ceea ce privește încurajarea mediului privat, a plusat pe necesitatea reducerii impozitelor.

    Viorela Pantiș a prezentat programul pe educație, specificând că planurile au fost stabilite împreună cu cadre didactice și părinți din Arad. Aceasta a afirmat că este inacceptabil ca părinții să continue să fie nevoiți să cotizeze pentru repararea claselor, întrucât e datoria Primăriei să facă acest lucru. Dintre proiectele propuse a amintit renovarea cantinelor și internatelor școlare din oraș, oferirea de mâncare gratuită pentru elevii care au ore după-masa și, cel mai important poate, construirea a încă 6 creșe (2 în Micălaca – unde nu există niciuna, 2 în Vlaicu, 1 în centru și 1 în zona industrială – prin cofinanțare cu mediul privat – pentru angajații de acolo). „Solicitările anuale depășesc mult cele 200 locuri din Arad”, a spus Pantiș.

    „Ne-am făcut temele, am învățat mult”,

    a zis glumeț Octavian Iercan, copreședintele USR PLUS, înainte de a da cuvântul, din nou, colegului său de echipă, ales de ei să devină viitorul primar al Aradului.

    IMG 0091

    Adrian Wiener a aplaudat viziunea și determinarea echipei sale pentru a pune în practică cele expuse în rândurile de mai sus, garantându-le expertiza necesară pentru a le și pune în practică, apoi și-a îndreptat atenția asupra principalului său țel dacă va deveni primar, anume

    Construirea unui nou spital municipal 

    „În mare parte, felul în care arată infrastructura în sănătate depinde de administrația locală. Procesul de descentralizare în sănătate a început în 2010 este unul foarte lent, s-a oprit de fapt, el trebuie reluat (…). Ordonatorul de credite principal al întregii infrastructuri de sănătate publică din Arad este Consiliul Județean, care nu are resursele suficiente pentru a o reface. Fostul Spital Municipal din Piața Mihai Viteazu e vechi de două secole, o construcție plină de igrasie, fără lift, fără circuite corespunzătoare, care oferă condiții hoteliere de secol XIX, nici măcar XX. Mulți dintre noi știam dinainte de această criză majoră de sănătate publică că lucrurile nu sunt în regulă, dar erau oarecum cârpite, acum vedem că lucrurile nu mai pot funcționa așa (…). Principalul lucru cu care am ieșit în fața arădenilor este construcția unui nou spital municipal. Aradul are nevoie de un nou spital, de aproximativ 300 de paturi, care să fie complementar celui de pe Victoriei. Nu cred că investițiile, oricât de mari ar fi în actualul spital municipal, pot să modifice ceva semnificativ în ceea ce privește siguranța pacientului și condițiile de acolo”, a spus Adrian Wiener.

    Întreaga strategie a programului politic pentru alegerile locale a USR PLUS o puteți citi pe site-ul oficial arad2020.ro.

     

    (P)

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bun, sa spicuim putin din programul propus de usrplus si din declaratii:
      1. cel mai important, care le poate rezolva pe toate celelalte este ce a spus Wiener, eliminarea celor ce”au fost numiți pe criterii politice și de rubedenii”. NU cred ca vom auzi acest lucru la ceilalti candidati cu pretentii la fotoliul de primar pentru ca ei din asta au trait pana acum si din asta vor trai si mai departe.
      2. la programul public, sanatatea si educatia sunt prima categorie (cele doua sunt, de fapt, cele care ard cu adevarat si pe romanul din tara si pe cel care ar vrea sa revina): un spital nou, la standarde moderne, merita el singur sa ne faca sa alegem pe cel ce a promis ca il face, mai ales ca omul este chiar in domeniu; la educatie, faptul ca vor sa schimbe ceva ce era de mult o normalitate (dotarea scolilor din bani publici si nu de la parinti, dotarea unor cantine si masa de pranz) este de interes pentru toate familiile cu copii si profesori; sportul si conditii de facut sport: am vazut copii din Arad in ultimul timp si par ca mananca in fiecare zi un BigMac si un blid de coci; nu prea au rabdare pentru sport si stau toata ziua pe telefoane. Daca ar avea unde sa practice sport orasul asta ar fi mai fericit: copii fericiti si sanatosi, parinti fericiti.
      3. la infrastructura, multe idei bune, dar ceea ce mi se pare genial e ideea de piste de biciclete separate de trafic, numai asa vor fi folosite cu adevarat.
      Si multe alte lucuri de bun simt. Daca si numai 50% s-ar face (desi eu cred ca le vor face ca par oameni faini si fara „obligatii”) orasul asta chiar a primit o sansa unica. Si daca noi aradenii nu vrem sa ne desteptam, o sa facem naveta la Timisoara sau Oradea inca 4 ani pentru a „iesi in oras”.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. Foarte ambițios programul. Dar este nevoie de specialiști adevărați (cu CV-ul ce să dovedească experiența practică profesională în domeniu) ca el să poată fi implementat. Că altfel iese alandala ca și până acum. Drumul este lung de la Teorie la Practică, după cum deja se știe. Să elaborezi teorii și viziuni este una și să le aplici este alta.
      .
      Există incluse în acest program CONTRADICȚII de Viziune și Strategie, în mai multe subiectele atinse. Ceea ce automat atrage după sine o implementare haotică, lipsită de coeziune și logică practică. Apreciez inițiativa, dar nu pot să trec cu vederea aceste CONTRADICȚII în VIZIUNILE prezentate frumos pe puncte. Nu acuz pe nimeni în momentul de față, fiindcă nu este o demonstrație de incompetență să vrei să FACI TREABA ALTFEL. Este nevoie de multă înțelepciune, modestie și bun simț să poți implementa un asemenea PROIECT extrem de complex. De ce? Fiindcă trebuie să-ți recunoști limitările și să ai simț autocritic. Are Wiener și restul acestei echipe aceste calități, de fapt de bună creștere, să fie în stare să implementeze ALTFEL acest program? Nu știu, eu doar întreb. Că altfel și acest ambițios program de RESUSCITARE a ARADULUI va aduna doar praf, iar proiectele vor fi indentice cu ale lui falca, nume bombastice la asfaltări submediocre. Cu alte cuvinte, va fi în stare Wiener să pornească INIMA ARADULUI, ce azi este într-un continu stop cardiac?

      +1 voturi
      +1
      -1
    3. Orice candidat care aspira la fotoliul de primar in cazul in care va castiga, se va vedea pus intr-o taraboanta la care functionarii ii spun masina de curse.In primarie toti functionarii sunt „insurubati” de decenii si vor face totul inertial, in baza vechilor metehne. Lupta cea mai grea va fi interna . E greu de crezut ca cineva care a candidat alaturi de „binecunoscuta ” Macovei va avea curajul sa miste niste mici articulatii din sistem.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Chiar asteptam momentul in care ‘iubitorii de adevar’ sa vina cu singura tinichea, inventata, fara substanta, care i se poate imputa dlui wiener: candidatura alaturi de M10. Ca sa ne intelegem, vorbim de Macovei care a fost cea mai mare sustinatoare a reformarii sistemului de justitie din Romania, cea care a sustinut-o direct si personal pe Codruta Kovesi sa ajunga prim-procuror EU, de care toti romanii normali la cap sunt mandri si de la care asteptam sa puna biciul pe marii hoti din tara asta? Sau vorbim de Macovei securista de la Antena 3? Pentru ca daca e vorba de cazul numarul doi atunci ar trebui sa mai intrati pe Sputnik sa mai scoateti ceva petarde ca astea vechi deja sunt puturoase tare. Oricum, un om care a stat alaturi de cineva care s-a dovedit ca lupta pentru cinste si dreptate (mizeriile propagnadiste sunt pentru spalatii pe creier si cei carora le e cel mai frica de mana justitiei) e un model de urmat. Si da, se poate face curatenie in aparatul de angajati ai primariei, nu prin masuri discretionare ci prin pastrarea celor competenti, eliminarea putorilor si pilelor si angajarea profesionistilor. La Oradea de ce s-a putut si sunt aceeasi culoare ca si incompetentii de acum ai Aradului?

        +1 voturi
        +1
        -1
        • @aradean„cinstit”
          Cine a pus-o pe Macovei să „reformeze” justiția? Și de ce? … „Cine se aseamănă se adună!” … Deci mai ușor cu Ode de proslăvire a unei colaboratoare securiste. (dovedită pe documente nu doar pe vorbe)
          .
          „…de care toti romanii normali la cap sunt mandri” … și de ce un român normal la cap ar trebui să fie mândru că o procuroare pusă de băselu, marele mafiot al României, să-i apere camarila de hoti, a ajuns Primprocuroare în UE (numită politic … nici vorba de profesionalism sau merite)??? Eu ași zice că trebuie să fim îngrijorați, când o susținătoare a Mafiei Românești ajunge în această poziție.
          .
          Și nu vorbi de spălați pe creiere, că tu te cam încadrezi în parametrii caracteristici ai acestei tagme. Tot ce este dovedit pe documente sunt „petarde…puturoase”, dar ce vi se predică de „gura păcătoasă a unuia sau altuia”, așa pe bază de … interpretare personală, sunt adevăruri de netăgăduit.
          .
          Deci dacă clădești o argumentație pro Wiener, te rog debarasează-te de aceste nume că nu-i folosesc dl doctor cu nimic. Din potrivă! Dar poate că asta este și ceea ce urmărești.

          0 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Aradeancinstit

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.