Adrian Pitu: „La barajul cu UTA am luat o pastilă și vedeam pinguini!”





Adrian Pitu (46 de ani), fost mijlocaș la echipe precum Farul, Sportul, Dinamo, Rocar, FC U Craiova și Steaua, a povestit o întâmplare șocantă petrecută în perioada de la Rocar. Pe 19 iunie 1999, la meciul de promovare în prima divizie, disputat în compania celor de la UTA, o pastilă-minune a făcut diferența.
Adrian Pitu a fost invitatul emisiunii GSP Live în această dimineață. Fostul fotbalist susține că înaintea meciului Rocar – UTA, disputat într-o dogoare de nedescris, a primit o pastilă care i-a oprit senzația de cald și i-a amplificat capacitatea de efort. Aparent, utilizarea „pastilelor-minune” a încetat odată cu înlocuirea antrenorului Vasile Silaghi, cel care îi era „secund” lui Silviu Dumitrescu.
„Țin minte că am jucat meciul de promovare cu UTA, la Alba Iulia. Câți ani au trecut? S-a prescris. Îi aveam antrenori pe Silviu Dumitrescu și Silaghi, cu «bombonelele». «Bombonele» bune, nu știu ce combinații făcea, că nu erau d-astea interzise. Te simțeai bine. Am mers să jucăm meciul de promovare la Alba Iulia. În ziua dinaintea meciului, erau 43 de grade. Silaghi zice: «Doamne, mâine vor fi 44-45 de grade». Nu puteai să respiri. Înainte să înceapă meciul, în vestiar aveam șampanie, de toate. Zic: «ce se întâmplă?».
Ne cheamă, ne dă câte o pastilă mică. «E bună», ne zice. Înghit aia. Începe meciul, iar după 3 minute m-a luat cu un frig… ziceai că sunt în Alaska, vedeam pinguini. Alergam de rupeam, jur. S-a terminat meciul și mai eram în stare să joc unul. Ăia de la UTA, în minutul 30, erau leșinați, cu apă.
Am luat o dată, de două ori, de trei ori… făceam 3 ture de teren, 20 de abdomene, un duș și la meci eram lei!
Apoi a venit Florin Marin și nu am mai luat d-alea. Eram leșinați! Nu mai știam de noi, ne dureau toate, eram obișnuiți cu ele”, a spus Pitu în studioul Gazetei Sporturilor.
La acel meci disputat la Alba Iulia, UTA a fost încurajată de aproximativ 10.000 de suporteri sosiți de la Arad. Din păcate, Bătrâna Doamnă a pierdut acel joc cu scorul de 0-2.
Adrian Pitu este unchiul lui Alexis Pitu, fotbalist care actualmente evoluează la Farul Constanța.
Comentariile portalului
Degeaba semnalam.....pe str.clopoteilor e ca în vestul sălbatic....dar nu intereseaza pe nimeni
Pentru cei care au probleme cu memoria: În anul 2016 Simona Halep câștiga turneul de la Roland Garros. Care a fost reacția presei franceze, mai exact a celor de (...)
Buna seara,va rog daca cineva a vazut accidentul a fost martor ,lasati comentariu .