joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Adrian Mihalcea: „Dacă vrem mai mult, ar trebui să aducem jucători mai valoroși”

    de Lucian Dănilă | 20 decembrie 2025, 10:48 PM | Sport

    0

    UTA a reușit o victorie importantă în fața lui Dinamo, scor 2-0, într-un meci care a însemnat mai mult decât trei puncte. Golurile marcate de Roman și Costache au propulsat echipa arădeană pe locul 7 în clasament, la doar un punct de zona de play-off.

    Succesul a fost construit pe o combinație clară de atitudine, dăruire și inteligență tactică. UTA a știut să blocheze punctele forte ale dinamoviștilor, o echipă recunoscută pentru calitatea din ofensivă, și a fost eficientă în momentele-cheie.

    Un rol esențial l-a avut și publicul de pe arena „Francisc Neuman”, care a creat o atmosferă electrizantă. Sprijinul tribunelor a fost motorul invizibil al echipei, un aliat care a împins jucătorii să lupte pentru fiecare minge și să creadă până la final.

    Adi Mihalcea, antrenorul UTA-ei, s-a declarat deschis dinamovist „până în măduva oaselor”, în ciuda faptului că tocmai a învins clubul care l-a format ca om și profesionist. La final, Mihalcea a vorbit deschis despre nevoia unei strategii clare, despre transferuri și despre obiectivele reale ale clubului.

    UTA demonstrează că poate concura de la egal la egal cu echipe importante și că, prin organizare și unitate, poate depăși limitele impuse de bugete.

    „I-am blocat foarte bine, știam că au calitate în atac. Am reușit să dăm gol și să avem ocazii clare. Dacă nu marchezi cu Dinamo, e posibil să te penalizeze. Astăzi nu a fost cazul și mă bucur.

    Ei cred că au cel mai bun an al lor. Clubul va decide dacă în eventualitatea unor oferte, ei vor pleca sau nu. Eu sunt doar antrenorul echipei, dar acum trebuie să ne gândim ce vrem. Dacă vrem mai mult, ar trebui să aducem jucători mai valoroși. Dacă nu, cred că putem să fim într-o poziție mai bună și cu lotul pe care îl avem.

    Conducerea știe ce-mi doresc, ce jucători ar trebui să vină și pe ce poziții. Conducerea știe și ce jucători ar trebui să plece, dar nu e decizia mea. O să am și eu o discuție. Trebuie să fim realiști și să facem o strategie”, a spus Mihalcea.

    Întrebat cât de dinamovist mai este, Mihalcea a fost direct: „Până în măduva oaselor”.

    „Eu sunt dinamovist, nu m-am ferit și nu m-am dezis niciodată. Am fost puțin dezamăgit când am fost antrenor, dar clubul acesta m-a făcut om. Niciodată, orice mi-ar face nu o să mă dezic. Le doresc în continuare să ia campionatul”, a spus Adi Mihalcea.

    clasament 12 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.