În sfârșit, o cetate din județul Arad va fi restaurată și va fi pregătită pentru a primi, sperăm noi, cât mai mulți turiști din toate colțurile lumii. Vorbim despre cetatea orașului Ineu, pentru care primarul Călin Abrudan tocmai a semnat un contract de finanțare pentru reabilitarea monumentului istoric.

Este vorba despre un proiect cu o valoare de 23.273.075 lei (aproape 5 milioane de euro), care prevede consolidarea clădirii, refacerea șarpantei, a tâmplăriei, instalațiilor, tencuielilor, consolidarea zidurilor și, evident, punerea în evidență a întregii cetăți. Proiectul a fost gândit de către o echipă de profesori universitari din Timișoara și, dacă lucrurile merg bine, la începutul anului viitor vor începe efectiv lucrările.

Am luat legătura și cu primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, care ne-a explicat că „dacă totul merge bine în ceea ce privește proiectarea, care ar trebui să dureze aproximativ 5-6 luni, la începutul anului viitor ar trebui să înceapă lucrările efective. Nu știm încă exact cât vor dura aceste lucrări, dar vom afla în urma proiectării, însă eu estimez că vor dura undeva la 3-4 ani”.

Proiectul se numește „Restaurarea și reabilitarea funcțională a Cetății Ineului” și va fi finanțat cu fonduri europene nerambursabile, prin programele de finanțare ale MDRAP și ADR Vest.

Edilul orașului Ineu ne-a mai explicat că a avut în vedere reabilitarea cetății de ani buni, contractul de proiectare fiind pregătit încă din 2016, însă a bătut pasul pe loc din lipsa finanțării, bugetul local al Ineului fiind mult prea mic pentru asemenea proiecte.
Totuși, veștile bune în ceea ce privește Cetatea Ineului nu se opresc aici.

„Acesta este primul proiect pe cetate. Va mai urma un proiect care privește dotările”, ne-a mai explicat Călin Abrudan.

Dacă totul decurge așa cum trebuie, însă nu vedem de ce nu ar fi așa, putem spune astfel că administrația locală a Ineului ia fața tututor localităților din județul Arad, incluzând aici și municipiul Arad și chiar Consiliul Județean Arad, făcând lucruri concrete pentru a reabilita una dintre multele cetăți și castele din acest județ și făcând, tototdată, un pas important pentru turismul arădean, un turism despre care putem spune, fără să greșim și indiferent dacă unii se vor supăra, că este mai mult inexistent.

Sperăm și noi, ca probabil oricare alt arădean, ca proiectul reabilitării Cetății Ineului să fie doar primul, nu și singurul, dintr-un șir lung de monumente istorice care stau în paragină și care ar putea atrage o sumedenie de turiști pe meleagurile noastre. Sperăm ca acest proiect să-i motiveze și să-i responsabilizeze și pe ceilalți aleși ai județului pentru a gândi și pune în practică astfel de proiecte.

În final ne rămâne doar să-i felicităm pe cei care au pus umărul la acest proiect, în frunte cu echipa de profesori universitari care l-au gândit și cu primarul Abrudan, respectiv să sperăm că lucrările vor fi gata cât mai repede și că Cetatății Ineului i se va reda farmecul de altădată.

Scurt istoric al Cetății Ineului, conform Wikipedia:

Perioada medievala. Istoria localitatii se leaga de cea a cetatii aflate astazi in partea centrala a orasului. Prima mentiune documentara a localitatii provine din anu1 1334. Atestarea documentara din anul 1295, se pare ca se refera la cetatea Jeno din comitatul Nograd.

Chiar daca informatiile despre perioada timpurie ne sunt inca confuze, putem spune ca a constituit un important centru de putere pentru zona Zarandului atat in perioada medievala, dar mai ales in epoca premoderna. Ceva mai timpuriu este atestata in dreptul anului 1199 Dienesmonostura comitis Dyenus, important lacas de cult, localizat in hotarul estic al Ineului, pe partea dreapta a soselei spre Bocsig.

Din documente stim ca localitatea castiga in importanta dupa secolul XIII, dar mai ales din secolul XIV, cand sursele scrise o pomenesc ca posesiune (mosie) – 1347.

In 1387, familia Losonczy primeste domeniul Ineului (possesio Jeneu) si incepe constructia unei cetati sau a unui castel (castellum), iar Ladislau Losonczy ctitoreste candva intre anii 1387-1395 manastirea franciscanilor observanti cu hramul Sf. Fecioare. Timp de aproape doua secole domeniul cetatii a fost format din 51 de sate. In 1444, cetatea ajunge pentru o vreme in posesia lui loan de Hundeoara guvernator al Ungariei. Primul castelan este atestat in anul 1472, aflat in slujba aceleasi familii Losonczy. Aceasta perioada ofera cele mai putine informatii legate de evolutia si planimetria castelului ridicat de familia Losonczy. Studiile recente de parament si cercetare arheologica ofera indicii despre zestrea primara a edificiului.

Ulterior importanta cetatii si implicit a zonei a crescut, devenite scena unor evenimente istorice marcate de caderea Regatului Maghiar (1526) si apoi intrarea unei mari parti a acestuia, dupa 1541, sub stapanirea otomana.

Dupa 1541 o data cu constituirea Principatului Transilvaniei, comitatul Zarand a intrat in componenta acestuia si o data cu acesta cetatea Ineu. Incepand din secolul al XVI-lea pana in secolul al XVII-lea, Ineul a devenit resedinta unei intinse Episcopii Greco-rasaritene, cei mai cunoscuti ierarhi fiind cei proveniti din familia Brancovici. Ineul devenise alaturi de Caransebes, Lugoj, Lipova si Oradea un important punct in sfera luptelor duse intre otomani, habsburgi si Principat.

Amurgul evului mediu si ocupatia otomana. In 1566 Ineul (in turca Janova), devine centru de sangeac otoman, in cadrul vilayetului Timisoara. Este perioada de maxima dezvoltare administrativ-teritoriala a vilayetului, acesta fiind impartit in 6 sandjakuri: Timisoara, Lipova, Arad-Gyula, Cenad, Moldova si Ineu sau Pancota, care s-au mentinut pana la razboiul Imperiului Otoman cu Liga Sfanta.

Ineul s-a aflat sub ocupatie turceasca intre 1566 – 1595 si 1658 – 1693. Ocupatia otomana a cetatii si-a pus cu siguranta amprenta asupra unor aspecte legate de sistemul defensiv dar si de organizarea interna. Merita mentionata mai ales moscheea ridicata la SV de castel. In sfatul sultanului din 5 mai 1571, printr-un decret, s-a aprobat cerinta beglerbegului din Timisoara de a inconjura asezarea cu palisada impotriva banditilor. Palisada a fost construita de taranii asezarii, iar trupele de paza si-au extins jurisdictia pana la palisada.

In recensamantul realizat in anul 1567 de autoritatile turcesti, apar doua garzi care apartin de acest district. Izvoarele mentioneaza ca in aceasta perioada 53 de soldati primeau solda: 38 de mustafizi si 15 artilieri a caror ofiteri nu sunt cunoscuti. Dintre cei 53 de soldati, 22 au onomastica balcanica. Cei doi caporali a celor doua unitati de garda aveau un venit anual de 1815 si 1862 akce, soldatii aveau un venit anual intre 1700 si 1723 de akce.

In anul 1579 sunt mentionate 4 plutoane de mustafizi (40 de persoane) si doua plutoane de artilieri (15 persoane), in total 55 de soldati si de data aceasta fara mentionarea ofiterilor. Solda caporalilor mustafizi variaza intre 1815 si 1848 de akce, in schimb pentru restul soldatilor ramane neschimbata.

In anul 1591, intre 25 aprilie si 18 octombrie apar pe lista 339 de persoane, calareti, azabi, martaloci si pedestrasi, din care 326 au fost prezenti. Este mentionat si un oarecare Mustafa Mezid Kapudan comandantul flotilei, probabil de pe Cris. Merita mentionat ca dintre cei prezenti 52% au onomastica balcanica, 63 fiind musulmani, iar 35 sunt crestini.

La 22 octombrie 1595 ostile ardelenesti reusesc, dupa un lung asediu, sa intre in cetatea Ineului. Mihai Viteazul numeste in fruntea cetatii in 1599 un parcalab, care avea garnizoana la dispozitia sa.

Expedtiile principelui Sigismund Bathory impotriva vilayetului si luptele dintre trupele otomane impotriva generalului Basta (1601-1604) au dus la modificari teritoriale. Pierderile suferite de turci nu au putut fi trecute cu vederea de sultan, care a solicitat predarea pasnica a cetatilor Lipova si Ineu fiecarui pretendent la scaunul princiar al Transilvaniei. In tot acest „joc”, cetatea Ineu a ramas sub autoritatea principatului, jucand un rol cheie pana la recucerirea ei de catre otomani, condusi de marele vizir Koprulu Mehmed pasa in anul 1658. Este momentul cand stapanirea otomana s-a intins asupra intregului Banat si a unor zone importante din Crisana. De la campania de cucerire a cetatii Oradea din anul 1660 si pana la 1684, se constata

alternante in stabilirea centrului vilayetului atat la Ineu, cat si la Timisoara. Situatia confuza a fost data de faptul ca mai multi carmuitori ai vilayetului au folosit cand titful de pasa de Ineu, cand pe cel de pasa de Timisoara.

Intre 1645 si 1652 pe amplasamentul vechii cetati se construieste una noua, dupa planurile lui Gabriel Haller, numit in 1648 comite suprem al comitatului Zarand, a carui jurisdictie se intindea pana la izvorul Crisului Alb. Din vechea cetate medievala se considera ca s-a pastrat doar amplasamentul, castelul de astazi pastrand foarte putin din zestrea primara a vechii cetati. Ceea ce s-a pastrat din fortificatia ridicata de Gabriel Haller la mijlocul secolului al XVII-lea este un rest de bastion pe malul drept al Crisului Alb. Alte doua bastioane au fost ridicate in colturile de SV si NV, un al patrulea in coltul de NE fiind doar inceput si neterminat, foarte probabil din cauza presiunilor impuse de noua ofensiva otomana.

In 1658 intreaga zona a Ineului a fost recucerita de catre trupele otomane. Evlia Celebi mentioneaza in 1660, 8000 de soldati la Ineu, foarte probabil o exagerare, chiar daca a luat in calcul garda locala, trupele Portii si spahii care locuiau aici. In afara acestei informatii nu se mai cunosc alte izvoare otomane referitoare la starea cetatii Ineu si a efectivelor militare cantonate in ea. Tot in aceasta perioada a fost ridicata si o moschee, iar cetatea a fost intarita sub guvernatorul Ali pasa de Buda.

In anul 1693 cetatea a fost cucerita de Habsburgi, moment care marcheaza sfarsitul rolului ei functional și inceputul intrarii in paragina.

Perioada moderna. In 1693 armatele imperiului habsburgic au pus stapanire pe cetate. Intre 1700-1745 a devenit garnizoana a trupelor regimentului confiniar iliric Tisa-muresean. In anul 1702 moscheea este transformata si cedata cultului romano-catolic, situatie care se mentine pana in anul 1858, cand este construita o noua biserica pe malul stang al Crisului Alb.

In 1746 cetatea a fost abandonata. In 1803 erariul vindea familiei Atzel domeniul Ineului. Dupa 1870 castelul aflat in stare de degradare este restaurat la cererea lui Peter Atzel (fost primar al orasului Arad). Modificarile aduse sunt ample, corespunzatoare perioadei romantice, realizate din dorinta de a da un iz cat mai apropiat de epoca medievala.

Spre finele secolului XIX aici este instalata o garnizoana, batalionul nr. 11 de honvezi, moment in care isi traieste ultimele zile cu oarecare rosturi militare.

Dupa 1904 castelul este transformat in ospiciu, fiind infiintat Institutul Medico-Pedagogic „Sfanta Treime” pentru copii cu probleme mintale.

In anul 1950 ruinele vechii moschei sunt demantelate, cu toate interventiile si solicitarile unor reprezentanti ai autoritatilor competente de la Bucuresti ca acestea sa fie conservate.

Intre anii 1975-1976 sunt realizate cele mai recente lucrari de reabilitare si adaptare la functiunile scolii instalate in monument.

Arhitectura Cetății

– sf. sec. XIV- se construieste primul castel la Ineu de catre familia Losonczi- nu exista nici un fel de date despre amplasament si forma, dar este foarte probabil ca acesta sa se gaseasca sub cetatea actuala sau incorporata acesteia, dat fiind diferentele mari de grosimi de ziduri de pe conturul ei

– inc. sec. XVI- inc. sec. XVII- in acest interval de timp este construita incinta interioara (cea care se mentine pana astazi). pe baza unui plan rectangular. Modelul este relativ des intalnit in Transilvania (Racos , Dumbraveni, Simleul Silvaniei etc.), iar in aceeasi perioada trece Carpatii si este utilizat la constructia unor curti boieresti si manastiri : Menedic si Bradu (zona Buzaului), Bajesti (zona Argesului), Rachitoasa (zona Bacaului), Hadambu, Golia (zona lasilor) etc.

-1645-1652- cetatea este refortificata bastionar de Gavril Haller ; atunci este ridicata, probabil, fortificatia exterioara, catre Cris, din care se pastreaza urmele unui bastion spre sud-est

-1652- 1691- sub ocupatie otomana, sunt de presupus lucrari de reparatii si reconstructii;

Evlyia Celebi aminteste despre « cetatea noua » din interiorul fortificatiei, probabil incinta actuala, refacuta de otomani. Pe de alta parte, nu se cunosc nici un fel de detalii specific otomane (ca cele de la cetatile Timisoara , Pecs etc.) continute de ansamblul actual, care sa probeze afirmatia respectiva

– 1870- cetatea este « restaurata »; dat fiind cele continute de schitele anterioare acestui moment, interventia a presupus reconstructia integrala a corpului sudic, edificarea turnului de sud-vest, reparatii ale partii superioare a restului turnurilor, reconstructia restului corpurilor de cladiri perimetrale, atunci supraetajate si i se aplica decoratii neogotice: amprente sub forma de gura de tragere pentru arc (archere), ferestre cu ancadramente in arc frant la trnmuri, turnulete de colt si goluri verticale pentru un fictiv pod ridicator la tumul de poarta de vest etc. ; prin acestea, cetatea capata un pronuntat caracter medieval tarziu (cu elemente renascentiste), conform conceptelor de interventie/restaurare ale perioadei, inclusiv din spatiul transilvanean (Hunedoara, Timisoara , Ardud, Bontida etc.)

-1950 – moscheea este demolata, iar materialul rezultat din acesta este folosit la constructia unui CAP, la nord de oras.

– 1975-1976- lucrarile din ace a perioada se refera mai ales la inlocuirea planseelor de lemn de la parter cu plansee de beton armat si amenajarea unor grupuri sociale (toalete). Sunt de presupus si lucrari de reparatii generale care nu au afectat aspectul ansamblului. In ceea ce priveste volumul general, singurul element adaugat acestuia este corpul grupurilor sanitare din coltul de S-E. Exista si ipoteza ca ele sa fi aparut cu ocazia lucrarilor din sec. XIX. In concluzie, elementele definitorii arhitecturale, care dau valoare cladirii, sunt: planul general rectangular, cu curte interioara, cu turnuri de colt circulare si un turn de poarta (plan caracteristic pentru fortificatiile de tip castel cetate din Transilvania sec. XVI-XVII, la randul lor dependente tipologic de fortificatiile similare central-europene), volumele turnurilor si corpurilor de cladiri perimetrale care pastreaza parte din zidariile originare, inclusiv forma acoperisurilor (eventual parti originale ale sarpantelor), sistemele de boltire de la subsoluri, planseele superioare si intermediare ale turnurilor, cornisele si braurile fatadelor exterioare, decoratiile neogotice de pe fatadele exterioare, formele golurilor exterioare si interioare (cele majore, neafectate de interventiile din anii 1975-1976).

In exteriorul castelului-cetate, in afara limitei actuale a proprietatii, un element important este bastionul dinspre malul Crisului, tipic pentru apararea cetatilor transilvanene din sec. XVII, din timpul evenimentelor militare care afectau Principatul, cu atat mai mult in zona de granita catre Imperiul Otoman, zona din care facea parte si Ineul.

Sursa istoric și arhitectură: wikipedia.org

Notă*** – Atașat, în format foto, puteți consulta întregul proiect despre care vă vorbeam mai sus.