joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Adi, când eram mici erai cel mai bun din lumea noastră. La început ai fost un dop, apoi ne-ai devenit un prieten, iar astăzi ai plecat. De tot…

    Scriu aceste rânduri despre Adi Lucaci într-un moment în care trebuia să asist la ultimul său drum pe acest pământ. Împrejurările nu ne-au permis, Adi fiind condus doar de familie. Altfel, sute de oameni ar fi participat la înmormântarea celui care a fost un foarte bun fotbalist, conducător și un om respectat.

    Aveam zece ani când am auzit prima dată despre Adi Lucaci. Ascultam la radio informații despre Derby-ul Vestului, Poli – UTA. A fost 4-2 pentru Poli, dar UTA a condus la un moment dat cu 2-1, ambele goluri fiind marcate de Lucaci. În aceeași perioadă aveam un joc împreună cu Cristi, fratele meu, și cu Ionel Juncu, cel mai bun prieten al meu. Ne jucam pe masă un fel de fotbal în care jucătorii erau pioni de „Nu te supăra frate”, dopuri sau chiar capace de deodorante. Ionel, care era și junior la UTA în vremea aia, a ales să joace cu UTA. Lucaci era un dop galben, dar era cel mai bun. Când am votat care este cel mai bun jucător din acea mică lume a noastră, Lucaci a fost votat „cel mai bun din lume”, urmat de Gudjohnen, de la Anderlecht și un francez, Bastien, de la Bordeaux… Noi aveam doar zece ani, iar Adi, 20… În lumea noastră, al acelui fotbal cu pioni, UTA performa și se bătea cu cele mai tari echipe ale lumii. În realitate, UTA a avut un sezon slab în 86-87, dar pentru Lucaci a fost unul de excepție. În vara lui 87 a plecat la Steaua, alături de Hagi, Boloni, Lăcătuș, Balint, Tudorel Stoica și alții. Nu a rezistat prea mult, doar un an… După ani de zile, când deja am devenit prieteni, mi-a povestit despre experiența din vestiarul acelei echipe a Stelei. „La antrenamente nu aveai ce să le faci. Erau atât de buni încât nu te puteai atinge de ei. Dacă la televizor ți se părea că Bumbescu sau Iovan sunt niște fundași duri, dacă asistai la antrenamente vedeai câtă calitate tehnică au. Iar Hagi, Boloni sau Lăcătuș erau geniali”, mi-a povestit Adi Lucaci în urmă cu câțiva ani. Steaua a fost echipa la care a debutat Lucaci în Divizia A, la 20 de ani.

    El evolua ca mijlocaș central sau fundaș central, fiind la concurență cu Boloni și Tudorel Stoica, sau cu Belodedici, Iovan și Bumbescu. Lucaci era puternic și foarte talentat, dar cei cinci enumerați mai înainte erau adevărați monști, monștri sacri ai fotbalului românesc, campioni europeni… A plecat apoi la Sportul Studențesc și i-a avut colegi pe alți doi arădeni, Marcel Coraș și pe Mihai Țârlea. A jucat peste 180 de meciuri în Divizia A, iar finalul de carieră l-a prins la UTA. Îmi amintesc că a jucat perfect în acea victorie cu Rapid, 1-0, în care Vlădoiu nu putea nicicum să-l depășească, iar Lupu și Iulian Chiriță nu găseau calea spre poarta lui Papp. La centru era Ion Crăciunescu, iar la Rapid juca Doru Mutică, plecat de la Arad.

    lucaci 4

    Mi-l aduc aminte din perioada în care juca la Progresul Pecica alături de Hirmler și Miță Țârlea. Se îndreptau toți trei spre 40 de ani. Apoi l-am cunoscut mai bine ca antrenor la Șomii Lipova, unde-l avea ca elev chiar pe prietenul meu cel mai bun, Ionel Juncu, cel care îl idolatriza de mic. Au legat o frumoasă prietenie care s-a menținut deși Ionel a plecat în Italia în urmă cu 20 de ani. A fost perioada în care unul dintre idolii copilăriei noastre ne-a devenit prieten.

    Mi-l aduc aminte pe Adi Lucaci și din meciurile pe care le jucam împreună cu prietenii mei, Daci, Călin, Adi, Ovidiu și ceilalți din gașcă, la Polivalentă. Lucaci venea împreună cu Țârlea, Gaica, Imi Hirmler și Oprescu. Îl dureau genunchii, ne spunea că nu mai are ligamente, dar chiar și așa juca fără greșeală, iar noi vedeam mingea doar când o scoteam din plasă… Acum vorbim la trecut și despre Adi și despre Imi Hirmler. Ce trist… Ce fotbaliști… Ce oameni…

    Pe final de carieră, Adi a fost un fundaș foarte bun. Tot așa a fost și în ultimii săi ani de viață. De șapte ani a făcut marcaj direct la cel mai periculos vârf de atac de pe mapamond, Cancer. Șapte ani nu l-a lăsat pe acesta să miște, deși i-a făcut viața grea. A luptat cu toate puterile, a câștigat toate duelurile cu acest Cancer și după șapte ani în care nu l-a lăsat pe acesta să marcheze, l-a scăpat din marcaj în urmă cu două zile, în Duminica Floriilor… La fundași, greșeala se vede întotdeauna, iar Adi a plecat în această după amiază să se întâlnească cu Imi Hirmler, prietenul său de o viață, cu Marin Sinescu, cu Adi Baciu, colegii săi de la UTA, cu Bozeșan sau Munteanu II, alături de care a jucat la Sportul, dar și cu Lucică Bălan sau Bărbulescu, colegii pe care i-a avut la Steaua.

    O vorbă veche spune că dacă plouă în ziua înmormântării, celui plecat dintre noi îi pare rău după viață. Adi Lucaci a iubit viața și chiar și în perioada în care lupta din greu cu boala, nu a luat niciodată în calcul că aceasta îl va răpune. Avea o încredere extraordinară în forțele sale și era incredibil de optimist. A fost un model de manager, un om foarte calculat, un om care niciodată nu îți spunea vorbe goale. „Întotdeauna contează mesajul pe care îl transmiți”, spunea Lucaci.

    lucaci 2

    Bolnav de atâția ani, Adi era prezent peste tot, iar ultima poză alături de el e chiar de la Cupa Presei la fotbal, în toamnă, competiție organizată tot cu ajutorul său. Iubea fotbalul în toate ipostazele sale. Îndrăgea acest sport fără a conta nivelul său și te trata la fel fie că erai jucător de echipa națională, fie că jucai la ultima clasată din Liga a 5-a.

    Fotbalul, Aradul și toți care l-am cunoscut am pierdut un om de mare valoare.

    Odihnește-te în pace, Adi! Drum lin printre îngeri…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru cititor

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.