joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Acuzații de viol și agresiune sexuală la adresa fostului ministru francez al Mediului. Autoritățile au deschis o anchetă

    de - | 27 noiembrie 2021, 2:18 PM | Internaţional

    2

    (foto: california18.com)

    Justiţia a deschis o anchetă preliminară pentru viol şi agresiune sexuală vineri, a doua zi după difuzarea unui reportaj de televiziune în care se formulau astfel de acuzaţii la adresa fostului ministru francez, Nicolas Hulot, potrivit unui comunicat, relatează AFP, preluată de Agerpres și Universul.net.

    Cel puţin şase femei, între care o minoră la momentul faptelor, îl acuză pe apărătorul cauzelor de mediu de violuri sau agresiuni sexuale comise între 1989 şi 2001, în timp ce el califică acuzaţiile drept minciuni.

    Investigaţiile „vor încerca să determine dacă faptele denunţate pot caracteriza o infracţiune penală şi, având în vedere vechimea lor, dacă nu s-au prescris”, a explicat procurorul din Paris.

    Într-un reportaj de 62 de minute difuzat joi seară, într-o emisiune de anchete a unui canal public, trei femei relatează agresiunile sexuale cărora susţin că le-au căzut victime.

    Ancheta televizată cuprinde şi mărturia militantei ecologiste Claire Nouvian şi revine asupra plângerii pentru viol depuse în 2008 de Pascale Mitterrand, nepoata fostului preşedinte Francois Mitterrand, clasată din cauza prescrierii faptelor.

    Alte două femei, fosta animatoare Maureen Dor şi o fostă angajată a canalului de televiziune privat TF1, au transmis echipei emisiunii mărturii scrise privind faptele de care este acuzat Nicolas Hulot.

    Nicolas Hulot, fost ministru al Ecologiei și Mediului, ex-prezentator de emisiuni televizate, ex-candidat la Președinția Franței și ecologist de renume, a anunțat în urma acestor acuzații că se retrage din viața publică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.