Actorii arădeni continuă seria serilor de teatru, cu cinci spectacole pentru adulți și copii





Serile de teatru continuă la Arad și în săptămâna care tocmai începe. Și nu oricum, ci cu oferte de nerefuzat lansate atât publicului adult, cât și copiilor. Actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și ai Trupei Marionete vin în fața spectatorilor, în această săptămână, cu nu mai puțin de cinci producții, prezentate în cadrul proiectelor „Grădina cu teatru” și „Teatru la fereastră”.
Spectacolele din cadrul proiectului ,,Teatrul la fereastră” pot fi vizionate gratuit.
Pentru reprezentațiile susținute la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad și la Grădina de vară a Cinematografului ,,Arta”, prețul unui bilet este de 15 lei (preț întreg), 10 lei (studenți și pensionari) și 5 lei (elevi). Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează prin rezervare telefonică, la numărul de telefon 0257/ 280018, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00 și sâmbăta între orele 10.00 – 12.00. În ziua reprezentației, acestea pot fi achiziționate din locația susținerii spectacolului între orele 18.00 – 20.00.
Iată care este programul complet al evenimentelor culturale produse de TCISA:
Miercuri, 8 iulie 2020, ora 20,00– Teatrul de Vară al CCJ, str.George Barițiu, nr.16 – Proiectul „Grădina cu teatru”
„Să ne cunoaștem mai bine” – scenariu colectiv
Regia: Cristian Ban
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
Durata: 1h 10 min
Joi, 9 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca, Str. Tușnad, bloc 519 – curtea interioară – Proiectul „Teatru la fereastră”
„Bagajul cu oameni” după „The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner
Traducerea: Matei Ioan Rotaru
Dramatizarea: Diana Ioana Licu
One woman show cu Diana Ioana Licu
Durata: 50 min
Vineri, 10 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca – Str. Tușnad, bloc 519 – curtea interioară – Proiectul „Teatru la fereastră”
Giulia / Singură acasă – adaptare după Dario Fo și Franca Rame
One woman show cu Angela Petrean Varjasi
Regia: Liana Didilescu
Durata: 50 min
Sâmbata, 11 iulie 2020, ora 11,00 – Teatrul de Vară al CCJ, str.George Barițiu, nr.16 – Proiectul „Grădina cu teatru”
„Punguța cu doi bani”
Cu: Lăcrimioara Szlanko, Mircea Moș
Regie colectivă
Duminică, 12 iulie 2020, ora 11,00 – În curte la Sala Marionete, str. Episcopiei nr. 15 – Proiectul „Grădina cu teatru”
„Prostia omenească”
Cu: Oana Rogojina, Cristian Bordaș
Regie colectivă
Vârsta: 6+ ani
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)