Acordul între România și Ungaria va facilita libera circulație a cetățenilor vaccinați din cele două țări
Guvernul român și maghiar au ajuns la o înțelegere cu privire la recunoașterea reciprocă a dovezilor de vaccinare. Măsura este de mare importanță pentru cei care călătoresc între cele două state, astfel evitându-se carantinarea celor care prezintă dovada vaccinării. Intenția de a semna acordul a fost stabilită în urma unei întâlniri ai ambilor miniștri de externe, la Gyula, iar semnarea propriu-zisă ar urma să se concretizeze zilele acestea.
Hunor Kelemen a declarat într-un interviu acordat cotidianului clujean de limbă maghiară Krónika despre acest acord cu privire la recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare că se referă numai la libera circulaţie, nu şi la alte drepturi pe care le conferă posesorilor certificatul de imunitate emis în Ungaria.
Pe lângă carantinare, un alt exemplu de impediment înainte ca acest acord să fie semnat este interzicerea accesului românilor la ștrandurile termale din Ungaria, chiar dacă vizita în țara vecină se făcea doar pe parcursul unei singure zile. Deși ștrandurile din Ungaria au fost deschise la începutul lunii mai, la ele au deocamdată acces doar cetățenii maghiari vaccinați și cetățenii din Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Bahrain, cu care Ungaria deja are semnat un astfel de acord, întrucât actele doveditoare a vaccinării deținute de români nu sunt recunoscute în Ungaria.
Acum, după semnarea acordului dintre Ungaria și România, și acest lucru ar urma să fie rezolvat.
Comentariile portalului
Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are... Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut (...)
Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii? Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri...Cionca nu a avut replică la telefonul primit de (...)
Este o abreviere de la „parțial”