Acord în UE pentru criterii comune la restricțiile de călătorie. Vor fi luați în calcul trei indicatori, inclusiv testele





Statele UE au căzut de acord, vineri, să-şi coordoneze acțiunile atunci când impun restricţii ce afectează libera circulaţie între ele, în condițiile în care Europa a devenit noul focar de COVID al planetei, înregistrând o creştere accelerată a cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Trei indicatori ar urma să fie luaţi în calcul pentru evaluarea situaţiei dintr-o anumită zonă: numărul noilor cazuri de infectare la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile la nivel regional, procentul testelor de COVID-19 pozitive din totalul testelor efectuate în ultima săptămână şi numărul testelor la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână.
Hartă în patru coduri de culori
Pe baza acestor date, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) va publica săptămânal o hartă a situaţiei epidemiologice a ansamblului ţărilor UE, pe regiuni. Fiecare culoare va ilustra nivelul de risc pe patru nivele: verde, portocaliu, roşu şi gri.
Recomandarea prevede ca statele membre ale UE să nu refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor veniţi dintr-un alt stat membru. Dar celor veniţi dintr-o zonă portocalie, roşie sau gri li se vor putea impune carantina sau un test obligatoriu.
De asemenea, rezultatele testelor vor trebui recunoscute reciproc între statele membre.
Citește continuarea pe Digi24.ro
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.