Două camioane încărcate cu balast s-au izbit în centrul comunei Vladimirescu. Traficul a fost reluat după patru ore (FOTO)
În urmă cu 30 de minute, în localitatea Vladimirescu, în dreptul Bisericii Ortodoxe din localitate, a avut loc un accident spectaculos care, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Un autocamion care transporta balast, aflându-se pe sensul de mers Arad-Deva, a intrat în balans puternic (nu se știe încă dacă din cauza vitezei) și a pătruns pe banda opusă, nedând nicio șansă să fie ocolit de un alt autocamion, cele două izbindu-se puternic, din fericire nu frontal. În urma impactului violent, camionul care venea dinspre Arad a intrat în șanț, iar celălalt s-a răsturnat pe șosea, golindu-și mare parte din încărcătura cu pietriș.
La această oră (8.00) drumul prin Vladimirescu (centrul comunei) este blocat, mașinile fiind dirijate de echipaje de Poliție, pe drumul Arad-Horea-Vladimirescu. Circulația va fi permisă în moemntul în care cele două autocamioane vor fi scoase de pe carosabil.
UPDATE: Traficul a fost reluat după mai bine de patru ore.
Comentariile portalului
O doamnă scria pe Facebook că-l votează pe Bibart pt ca e curat în oraș și i se ridică gunoiul din fața casei la timp. Asta e nivelul (...)
; Aradul un targus amarat fara piete cu zarzavaturi locale doar cumparate de la turci sau unguri ; atunci ce pretentii sa ai ;' nivelul il da clasa progresista avangarda care nu (...)
@ Dl. Nelu, hai să "n-o mai dâm, atâta, cotită", că deja devine plictisitor, iar "ingenuitatea" dumitale, patetică...! . Știm CU TOȚII ce fel de proiectanți și executanț (...)