Accident pe autostradă, între o mașină și un autotren, în dreptul coborârii spre Zădăreni
Acum puțin timp, pe autostrada A1 a avut loc un incident rutier. Este vorba despre o coliziune între un autotren și un autoturism, pe autostradă înainte de coborârea de la Zădăreni, pe sensul de deplasare spre Timișoara, la km 539+650m.
În autoturism se aflau 4 persoane (o familie), 2 adulți și 2 copii. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Ambulanță pentru a deplasa persoanele aflate în autoturism la UPU Arad pentru investigații medicale.
Update
Privitor la vehiculele implicate în eveniment, reprezentanții Poliției informează că este vorba despre un autotren înmatriculat în Bulgaria și un autoturism înmatriculat în Germania. Evenimentul a fost sesizat în jurul orei 07:20
„S-a stabilit că azi, în jurul orei 7:15, un bărbat de 32 de ani, cetățean român, a condus un autoturism pe autostrada A1, în direcția Timișoara. La un moment dat, la km 539+650, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 45 de ani, cetățean bulgar.
Toți ocupanții autoturismului (conducătorul auto, o femeie de 38 de ani și 2 copii minori, de 4 și 7 ani) au fost transportați la UPU Arad, în vederea efectuării de investigații medicale.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declară reprezentanții IPJ Arad.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comentarii
Lasa un raspuns pentru aradean
Din aceeași categorie
Circulația tramvaielor, blocată din cauza unui cablu
„Vinerea verde” va reflecta discounturi la abonamentele de călătorie cu tramvaiul din Arad
Anticorpi din muzică şi poezie în prima seară a Conferințelor Dilema la Arad
Mai multe localități arădene, dar și străzi din municipiu, fără curent săptămâna viitoare
Primăria Arad programează noi acțiuni de dezinsecţie
Nu scăpăm de gunoaie. Aproximativ 20 tone de diverse bunuri descoperite la vama Nădlac
Vama Nădlac, „asaltată” de migranți. Unde s-au ascuns aceștia
Femeie transportată la spital, în urma unui accident rutier la Ineu
Comentariile portalului
Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are... Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut (...)
Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii? Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri...Cionca nu a avut replică la telefonul primit de (...)
Este o abreviere de la „parțial”