Accident îngrozitor în Slovacia! Cel puțin 13 oameni au murit!





Cel puţin 13 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite, în urma unui accident violent dintre un camion şi un autocar cu pasageri, petrecut în vestul Slovaciei, potrivit Reuters. Accidentul a avut loc în apropiere de oraşul Nitra, situat la 90 de kilometri est de capitala Bratislava.
Potrivit informaţiilor existente până la acest moment, în jur de 20 de persoane au fost rănite şi numărul persoanelor decedate ar putea creşte, au transmis serviciile de salvare, pe contul oficial de Facebook. Poliţia a precizat că mai multe persoane sunt încă încarcerate în autobuz.
Comentariile portalului
Insistați ca un troll și din prima vă contraziceți: mai întâi spuneți că fondurile UE trebuie alocate conform unor reguli bine stabilite, apoi contestați regulile, (...)
Și revin, că presimt că veți avea ceva de comentat și despre presă, dacă tot am menționat și acest aspect. PRESA LIBERĂ DERANJEAZĂ. Nu așa, de-al dracu ș (...)
Ca și Simion, folosiți această narativă ca o deturnare a situației politice și geopolitice. Da, Simion a spus că nu vrea ieșirea din UE și NATO. Acelaș (...)