Accident lângă Indagrara. Biciclist, proiectat 15 metri, de pe carosabil pe linia de tramvai





Un accident cu urmări grave a avut loc, sâmbătă, pe Calea Aurel Vlaicu, în vecinătatea intersecţiei de la Indagrara. În accident au fost implicate două maşini şi un biciclist, în urma impactului biciclistul fiind proiectat, după cum spun martorii, 15 metri, ajungând de pe şosea pe liniile de tramvai.
După cum se poate vedea din imaginile filmate de martori (pe care le puteţi accesa de AICI: https://www.facebook.com/reel/563074886043728), biciclistul a primit îngrijiri medicale pe liniile de tramvai, mai întâi de la pietoni, iar mai apoi de la cadrele medicale de pe SMURD. Între timp, poliţia a sosit la faţa locului şi a început să facă cercetările/măsurătorile de rigoare.
Una dintre maşini a ajuns în urma accidentului direct într-un stâlp de iluminat, după ce a pus la pământ un indicator aflat la intrarea în staţia de tramvai. Celalată s-a oprit pe șosea. Martorii spun că vinovate de producerea accidentului ar fi viteza și neacordarea de prioritate.
IPJ Arad dă detalii despre accidentul de la Indagrara
Potrivit informării IPJ, „În dimineața de 24 august a.c., în jurul orei 10:00, un bărbat de 66 de ani, din Pecica, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, la intersecția cu str. Meșterul Manole, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un arădean de 53 de ani.
În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat într-un biciclist de 59 de ani.
Cei trei conducători de vehicule au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind răniți ușor, la prima vedere. Testarea acestora cu aparatele din dotare a avut rezultat negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
Video aici: https://www.facebook.com/reel/563074886043728
și aici: https://www.facebook.com/reel/377621911850973
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)