🚑 Accident între Horia si Șiria. Trei victime: șoferiță de 23 ani, tatăl și bunica ei
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad informează că între localitățile Horia si Șiria a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. Este posibil să existe o victimă încarcerată.
La locul evenimentului intervin în aceste momente pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
UPDATE
Potrivit informațiilor Special Arad, șoferul este o tânără de 23 ani, care a pierdut controlul masinii și a intrat în șanț. Alături de ea, în mașină se afla tatăl și bunica ei.
ISU Arad precizează că sunt trei victime, conștiente și cooperante, dintre care una a rămas blocată în autoturism.
Pompierii militari au extras victima, care a fost preluată de către echipajul SAJ și transportată la spital.
Celelalte două victime au fost evaluate medical la locul evenimentului, iar ulterior au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Pompierii militari arădeni au acționat, de asemenea, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)