Accident foarte grav pe autostradă, lângă Aeroportul Arad. Traficul este blocat | FOTO
Știri Arad. În urmă cu câteva minute, s-a produs un accident de circulație foarte grav pe partea de ieșire de pe autostrada A1 către Zona Liberă Curtici, respectiv Aeroportul Arad, într-o porțiune cu carosabil în curbă.
Se pare că șoferul autoturismului a pierdut controlul asupra mașinii intrând într-un TIR pe contrasens. La fața locului este prezentă și o ambulanță de la SAJ pentru a transporta victimele la Spitalul Județean Arad.
Vom reveni cu datele exacte la finalizarea cercetărilor pe care le realizează Poliția Autostrăzii la fața locului.
Update, ora 10:40 – E vorba de o femeie de 31 de ani, din Arad. În timp ce conducea un autoturism marca Suzuki Swift pe urcarea de acces către autostrada A1, din zona Aeroportului Arad, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul autovehiculului și a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un TIR care circula regulamentar.
În urma impactului, cele două autovehicule au fost grav avariate, iar conducătoarea autoturismului a suferit leziuni ușoare în zona feței cu escoliații. A fost transportată la Spitalul Județean pentru a i se acorda ajutor medical.
Comentariile portalului
Aradul e sat fără câini! A se înțelege conducători! Totul e pentru voturi : spatii cedate da'moca pe zeci de ani unor culte,terenuri la fel, lucră (...)
TOTUSI. CAND REUSITI SA PUNETI MACAZE AUTOMATE ???
Acest repetent notoriu trebuie să stea în pușcărie pentru toate câte am făcut nu să planteze rudele și prietenii din copilărie La conducerea Aradului că (...)