Accident cu victime încarcerate, la ieșirea din Călugăreni spre Felnac





Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) informează că în jurul orei 11:50 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, la ieșire din localitatea Călugăreni spre Felnac.
La fața locului, s-au deplasat să vină în sprijin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ.
Din informațiile transmite de echipajul de pe ambulanță, se pare că în accident au fost implicate trei persoane, toate conștiente la sosirea echipajelor, însă două sunt încarcerate.
Update
Ajunși la fața locului, cei de la ISU au observat însă că trei victime sunt încarcerate.
„În urma accidentului au rezultat 3 victime, conștiente și cooperante, ramase blocate în autoturisme. În aceste momente se acționează pentru extragerea victimelor din autoturisme”, a transmis ISU Arad.
În total, este vorba de 4 victime implicate în accident, 1 de sex masculin și 3 de sex feminin, dintre care 3 încarcerate.
Trei din cele 4 victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Update 2 – Una dintre femeile rănite a decedat la spital.
Citește și:
A murit una dintre femeile implicate în accidentul de la ieșirea din Călugăreni spre Felnac
Citește și:
Patru bărbați răniți în accidentul de pe A1. Un TIR a intrat într-o autoutilitară a drumarilor
Comentariile portalului
In acest oraș locuitori sunt împărțiți in doua tabere : uni sunt revoltați ca nu se face nimic și ceilalți sunt revoltați ca se face (...)
Ana, unde ai terminat școala? Poate 8 clase la Slavici din Șiria. Sunt foarte multe asemănări între sociopați și psihopați. Atât psihopatia, cât și sociopatia (...)
În Arad legea este opționala pt cei bazați în Avram Iancu au închis o stradă pt cei cu terase cu pile, montajul granitului trebuia să fie finalizat la (...)