A trimis peste 5.000 de mesaje de amenințare și tot nu a reușit să-și recupereze banii, iar acum este cercetat pentru hărțuire





Comunicat: Polițiștii Secției 1 Rurală Arad împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au desfășurat, în ziua de 28 ianuarie a.c., o percheziție domiciliară pe raza localității Șag, din județul Timiș. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, din luna noiembrie 2020 până în prezent ar fi trimis peste 5.000 de mesaje (text și video) de amenințare unei persoane din Arad, care i-ar datora 5.000 de euro. Banii ar reprezenta contravaloarea unei construcții realizate la domiciliul persoanei vătămate.
Bărbatul a fost condus la sediul I.P.J. Arad pentru audieri, fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, hărțuire și șantaj. Acesta urmează a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă documentarea activități infracționale a celui în cauză.
Comentariile portalului
Nu-mi pot da seama de ce nu închid aeroportul Arad, e doar un loc de tocat bani, că de altfel e pustiu, nu are nici o cursă.
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări