A murit jurnalistul Simion Todoca, tatăl colegului nostru. Simi, cum îi spuneam toți, avea 65 de ani





Jurnalistul Simion Todoca a încetat din viață astăzi, 28 mai, dimineață, la vârsta de 65 de ani.
Deși a intrat în presă abia în 1993, Simion Todoca, Simi pentru toți cei care l-au cunoscut, a fost ziarist cu mult înainte. Urmărea cu mare atenție și analiza evenimentele – mai ales cele politice – cu interes, dar și cu profesionalismul analistului pregătit să transmită celor din jur concluzii argumentate. Vedea și simțea evenimentul și mai ales intuia consecințele, ca un ziarist înnăscut, indiferent că era vorba despre un eveniment sportiv, cultural, social sau politic.
Simi a iubit cuvântul scris, i-a plăcut să se joace cu ideile și cuvintele, i-au plăcut rimele și calambururile, a scris mult și serios, dar s-a aventurat cu elan și în zona parodiei, a satirei pamfletare, când pixul îi devenea brici.
Da, Simi a scris mult, dar mult mai puțin decât ar fi putut și decât ar fi avut nevoie presa arădeană. Bolile l-au atins și l-au lovit până, iată, l-au învins nemeritat de repede.
Drum lin, prietene. Așa cum te știm, nu ne-ar mira să ne scrii de-acolo, cu vervă, umor și neapărat în versuri!
***
Simion Todoca s-a născut în data de 24 martie 1958, în localitatea Șepreuș, județul Arad. A fost absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, promoția 2007. A fost licențiat în „științe politice și construcție europeană”.
A debutat în presă în anul 1990 ca membru fondator al revistei „Blue Jeans”, iar în 1993 a fost angajat ca redactor la cotidianul „Adevărul de Arad”, devenit din anul 2008 „Jurnal Arădean” (respectiv varianta online, portalul aradon.ro), la secția „politică”, unde a activat peste 20 ani. După aceea, s-a angajat la cotidianul Glasul Aradului, de unde s-a și pensionat, în perioada pandemiei. De asemenea, a mai colaborat și cu ziarul online newsar.ro.
Redacția Special Arad este alături de colegul Mihai Todoca în aceste clipe dificile. Condoleanțe familiei!
Priveghiul se va ține de la ora 19:00, luni și marți (29 mai-30 mai) la capela Kuki de pe strada Cocorilor nr.6, iar înmormântarea va avea loc miercuri 31 Mai.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.