A murit fostul deputat Emil Putin, unul dintre cei mai importanți politicieni pe care i-a avut Aradul





Știri Arad. Luni seara, fostul deputat Emil Putin a murit. Acesta a fost, cum spuneam și în titlu, unul dintre cei mai importanți politicieni pe care Aradul i-a avut după 1989. Putin a deținut la un moment dat funcția de prim vice-presedinte al PSDR, un partid mic dar cu un rol aparte în societatea românească, mai ales datorita apartenentei sale la socialiștii europeni, fiind mereu invitat la guvernare.
Între anii 1996-2001, Putin a fost probabil cel mai importañt politician arădean de la nivel central, fiind prim-vicepreședinte al PSDR.
Moștenitor firesc al președintelui (între 1990-2000) Sergiu Cunescu, Emil Putin a fost tradat în ultimul moment de acesta, în schimbul unor foloase materiale primite de la contracandidatul său, Alexandru Athanasiu. Scârbit și nefiind de acord cu fuziunea care se anunța, cu PDSR-ul lui Ion Iliescu, Emil Putin s-a retras din politică si a revenit la avocatură. la Arad.
A fost un politician rasat, recunoscut pentru eleganța și discursul său echilibrat.
În ultimii ani starea sănătății sale s-a degradat treptat, ajungând la evenimentul trist de aseară.
Conform Wikipedia, Emil-Livius-Nicolae Putin (n. 13 ianuarie 1945) este un fost deputat român în legislatura 1992-1996 și în legislatura 1996-2000, ales în județul Arad. Putin a absolvit Facultatea de Drept din Universitatea București. În cele două legislaturi în care a fost ales, Putin a terminat în calitate de „deputat neafiliat”. În legislatura 1996-2000, Emil-Livius-Nicolae Putin a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Hașemit al Iordaniei, Japonia și Republica Federală Germania.
Trupul neînsuflețit se află depus la Casa funerară Kuki, str. Cocorilor nr. 6, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, 7 decembrie, ora 13, la aceeași locație.
Comentariile portalului
Dani, mulțumesc pentru analiza profundă cu parfum de Facebook. Dacă ai ieși tu mai des din bula ironic-informată, ai vedea că arborii chiar se regenerează după toaletări — (...)
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)