A murit fostul consilier județean Ionel Giurgelea
Consiliul Județean (CJ) Arad și PNL Arad transmit mesaje de condoleanțe familiei fostului consilier județean Ionel Giurgelea, care a murit la acest început de săptămână.
Acesta a fost membru al partidului PD-L, fiind consilier județean în perioada anterioară fuzionării cu PNL.
Vestea inițială a decesului a fost adusă de fiul lui Ionel Giurgelea, Radu Giurgelea, care este primarul comunei Vârfurile:
„Dumnezeu sa te ierte tată! Drum lin înspre cer!”, a scris acesta pe Facebook.
Iată mesajul transmis de Consiliul Județean:
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului Ionel Giurgelea, fost consilier județean în mandatele 2004 – 2008 și 2008 – 2012.
A rămas în memoria comunității drept un om respectuos, dedicat și implicat, un om care a lăsat în urma sa proiecte valoroase pentru județul Arad și pentru zona Gurahonț-Vârfurile-Hălmagiu!
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Transmitem familiei îndurerate puterea de a depăși aceste clipe grele!
Cei care doresc să își ia rămas bun sunt așteptați astăzi-luni, și mâine-marți, de la ora 20.00, la Slujba de Priveghere, care va fi oficiată la Biserica Ortodoxă din comuna Avram Iancu. Înmormântarea va avea loc miercuri, 17.09.2025, la ora 13.00, la cimitirul Bisericii”, transmite CJ Arad.
Un mesaj de condoleanțe în memoria fostului consilier județean a transmis și președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, pe pagina oficială a partidului:
„Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii în neființă a domnului Ionel Giurgelea, fost consilier județean în mandatele 2004 – 2008 și 2008 – 2012. Ionel Giurgelea a fost un om dedicat comunității, implicarea în viața publică a județului Arad a lăsat o amprentă durabilă și a fost mereu călăuzit de responsabilitate și respect față de cetățeni. În aceste momente de grea încercare, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a notat Gheorghe Falcă.
Citește și:
Senatul dezbate moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)