miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A fost cod portocaliu de Pop & Rock Simfonic la Ștrandul Neptun | Foto

    de Tomck@t | 22 iunie 2019, 1:20 PM | Cultură | Muzică | Recomandările editorilor

    1

    Din motive deocamdată neelucidate (sperăm că nu politice!), deja tradiționalul concert „Pop & Rock Simfonic” s-a mutat, în acest an, din Cetatea Aradului la Ștrandul Neptun. Cuiva acolo sus nu prea i-a plăcut însă ideea, căci o ploaie torențială cu o nervozitate de metal rock s-a azvârlit peste artiști și publicul arădean, chiar la mijlocul evenimentul în aer liber.

    Au urcat pe scenă Orchestra simfonică și corul academic al Filarmonicii de Stat Arad, dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaș, dirijorul Giuseppe Carannante din Italia și invitații speciali Nelu Slev (care a interpretat cover-uri după piese celebre precum „House of Rising Sun” – The Animals sau „I Want To Break Free” – Queen) și trupa Sur Austru, continuarea muzicală și lirică a formației Negură Bunget, având în componență membri care au activat în diverse etape ale acestei formații, alături de muzicieni care activează în trupele Grimegod sau Kultika (Ștefan Zaharescu – vocal, Tibor Kati – vocal/chitară/keyboards, Corodan Ovidiu – bas, Petrică Ionuțescu – instrumente tradiționale, Mihai Florea – chitară, arădeanul Ionuț Cadariu – flaut, Nădăban Sergiu – tobe).

    Nu știm exact când s-a întrerupt definitiv concertul, noi recunoaștem fără jenă că am fugit ca potârnichile de ploaia zdravănă, însă din depărtare am auzit că – până la un punct – membrii formației Sur Austru (și probabil câțiva fani înrăiți) au continuat, totuși, programul, ignorând complet furtuna și faptul că publicul a dezertat în masă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Jany Morauszki

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.