UTA, în lumea celor mici! Au împărțit cadouri copiilor de la Șimand (GALERIE)





Șase dintre fotbaliștii echipei UTA, împreună cu Claudiu Drăgan, purtătorul de cuvânt al clubului, s-au întors la Șimand, acolo unde în urmă cu mai bine de două luni au susținut un turneu amical, competiție organizată pentru dotarea grădinițelor din comună.
Inițiatorul ațiunii a fost Ana Maria Nyeki, de la Cetatea Voluntarilor, iar ei i s-au alăturat Voicu, Szekely, Blănaru, Cotoc, Bulza și Gheorghiță. „Mulțumim frumos pentru invitație, ne face întotdeauna o plăcere deosebită să participăm la asemenea acțiuni, alături de Cetatea Voluntarilor, mai ales când e vorba copii. Și în viitor, când vom fi chemați, vom răspunde pozitiv. Mergem în continuare pe ideea că UTA e a tuturor arădenilor, vrem să fim cât mai aproape de oameni, iar oamenii să fie cât mai apropiați de noi”, a spus Claudiu Drăgan.
„Am avut o nouă acțiune la Șimand. În urma turneului de fotbal între Asociația cetatea Voluntarilor și UTA, banii care s-au strâns i-am investit pentru a dota cu jucării cele două grădinițe din Șimand”, spune Ana Maria Nyeki.
Comentariile portalului
Sigur, România Film! Oculta, reptilienii și Sistemul🤣
Daca ia 60% se scrie cu 2 i🤣
E ca și luată tara înapoi!🤣