Accesul la viitorul Kaufland a fost blocat inclusiv de consilierii locali ai puterii!





Consilierii locali municipali s-au întâlnit în această dimineață într-o ședință care a avut pe ordinea de zi un număr de 14 proiecte de hotărâre. Mai neînsemnate, primele au trecut la foc automat… În doar zece minute au fost votate 12 puncte.
A urmat al 13-lea și – nu știm ce să spunem – se pare că a fost cu ghinion… Nu pentru consilieri, ci pentru cei care se ocupă de amenajarea hipermagazinului Kaufland din Micălaca, zona 1, mai precis de pe fostul stadion Telecom (în trecut Constructorul).
La proiectul de hotărâre care se referea la „aprobarea studiului de fezabilitate Amenajare intersecție Calea Radnei cu strada Maximilian, acces hipermagazin Kaufland și a unor măsuri de execuție a obiectivului”, toți cei 22 de consilieri care au fost prezenți, indiferent de culoarea politică, s-au abținut! Astfel, proiectul a fost amânat pentru o viitoare ședință.
Din informațiile noastre, intersecția dintre cele două străzi, accesul la viitorul jipermagazin Kaufland, a fost discutat la cel mai înalt nivel la Arad. Chiar primarul Falcă ar fi insistat atât pe lângă consilieri dar și pe lângă reprezentanții poliției rutiere pentru aprobarea acestui proiect. Deși se părea că totul va decurge conform dorințelor primarului și a celor care se ocupă de construirea acestui obiectiv, acum ne este clar că undeva săa produs o sincopă…
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.