Accident lângă Hanul de la Răscruce! Un bulgar adormit a intrat cu TIR-ul în șanț (GALERIE)





Autocamionul marca MAN înmatriculat în Bulgaria a fost vehiculul care a fost implicat în accidentul din această dimineață, din jurul ore 7.45, în zona Hanului de la Răscruce. Acesta circula din direcția Arad – Nădlac, la km 558 plus 500 de metri pe DN 7 (DE 682), iar într-o curbă ușoară la stânga, pe fondul oboselii și – din declaratiile celor doi șoferi – a carosabilului umed, conducătorul autocamionului a pierdut controlul volanului părăsind partea carosabilă intrând în șanț.
Cei doi conducători – șoferul și rezerva sa – au avut nevoie de intervenția unui echipa ISU pentru descarcerare, aceștia rămânând blocați în cabină. Au fost scoși și s-a constatat că nu au suferit vătămări corporale, nefiind nevoie să fie transportați la spital.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției rutiere de la Pecica.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.