Hoț din Aradul Nou, prins după 5 luni!





Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, bănuit de comiterea unui furt din locuinţă.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 5-6 septembrie 2014, bărbatul, de 24 de ani, ar fi pătruns prin escaladarea gardului de la grădină şi ulterior prin forţarea sistemelor de închidere, într-un imobil, de pe raza cartierului Aradul Nou, de unde a furat două biciclete, trei butelii, un ceas cu pendulă, două motoare electrice, o moară şi alte bunuri în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comentariile portalului
Deja a reușit să o dreagă dar nu în interesul cetățenilor contribuabili ai acestei țări, o drege perfect în interesul celor care l-au instalat atât pe el (...)
Republica Autonoma Mărului în flăcări, na ca s'a dus autonomia
Cum o va drege? Dând afara mii de profesori? România educata🤣