Ultima șansă de calificare pentru România! Handbalistele întâlnesc Ucraina la ora 19:15
Naționala de handbal feminin a României își joacă în această seară ultima șansă de calificare în grupa principală de la Campionatul European care are loc în Ungaria. Antrenorul Gheorghe Tadici nu se va mai putea baza pe Ada Nechita, care s-a accidentat la mâna dreaptă, în remiza cu Danemarca (29-29).
Nechita a făcut RMN la Oradea, iar diagnosticul a fost ruptură musculară și dizlocare de umăr. Handbalista de la Baia Mare va sta departe de teren pentru aproximativ o lună de zile, iar locul său a fost luat de Aneta Pârvuț.
Până acum, România a pierdut meciul cu Norvegia (scor 19-27) și a remizat cu danemarca, 29-29, meci în care „tricolorele” au fost egalate în ultima secundă. Handbalistele se vor bucura de susţinerea antrenorilor din Liga Naţională de Handbal la meciul decisiv cu Ucraina.
„Ne-a părut rău că echipa nu a reușit să câștige, dar cât sunt șanse, le vom ține pumnii fetelor și domnului Tadici să aibă succes.”, a declarat Aihan Omer.
„Suntem toți alături de ele. Orice victorie a handbalului românesc ne bucură, ne ajută pe toți.”, a dezvăluit Vlad Caba, antrenor HC Odorhei.
„Să câștige ultimul meci, să meargă mai departe. O să întâlnească echipe pe care le-am vazut la Gyor – Rusia, Spania sau Ungaria – echipe de abordat.”, a declarat antrenorul lui Poli Timișoara, Constantin Ștefan.
Partida România – Ungaria va avea loc azi, de la ora 19:15.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)