Blocul social de pe strada Tarafului va fi evacuat!





Unul dintre blocurile sociale de pe strada Tarafului urmează să fie evacuat. Practic, mai multe familii care locuiesc în acel impobil vor fi mutat într-un altul. Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali municipali.
Proiectul de hotărâre spunea următoarele: „aprobarea unor măsuri în vederea asigurării reparaţiilor şi intervenţiilor necesare la blocul nr. 1 din str. Tarafului F.N., proprietate publică a municipiului Arad”, alcătuit din 50 de locuinţe, mai exact pentru ca imobilul cu pricina să treacă din administrarea Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, prin Direcţia Patrimoniu, şi pentru ca predarea – primirea blocului de locuinţe sociale să se asigure în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii (un termen cu iz de urgenţă, am spune noi). Tot consilierii s-au arătat de acord ca „până la finalizarea reparaţiilor şi intervenţiilor necesare, locatarilor care au contracte de închiriere valabile li se va asigura repartizarea unei locuinţe sociale corespunzătoare din fondul locativ aflat în administrarea CLM Arad”.
Astfel, locatarii din cele 50 de locuinţe sociale din blocul cu probleme de pe Tarafului vor fi mutați în blocul nr. 8, tot de pe strada Tarafului. Potrivit hotărârii adoptate în ședința CLM, decizia modului în care vor fi mutați/evacuați va aparţine comisiei pentru repartizarea locuinţelor, desemnată prin Hotărâre CLM.
„După ce se va întocmi studiul, vedem care e situaţia. Dacă se constată probleme, vom trece la remedierea lor, cu mutarea pe rând a locatarilor din blocul nr.1. pentru a ştii exact dacă sunt probleme sau nu, trebuie mai întâi de toate să realizăm studiul. Am luat acum decizia să evacuăm parterul iar apoi vom vedea ce va urma”, spune primarul Falcă.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.