Amicale de vacanță! UTA rămâne în priză și joacă pentru copii
Chiar dacă UTA a încheiat prima parte a campionatului, staff-ul tehnic al Bătrânei Doamne a decis să continue programul de pregătire și de jocuri amicale până după data de 10 decembrie. „Așa eram obișnuiți și noi. Ne-am trezit într-o competiție cu foarte puține meciuri și atunci trebuie să compensăm cu pregătire și jocuri amicale”, spune Roland Nagy.
Astfel, mâine pe arena Motorul vine Millenium Giarmata, singura echipă din campiont care a învins UTA în acest an. Într-un meci amical disputat la Arad înaintea startului campionatului, UTA a câștigat cu 4-0. Meciul începe la ora 14,30, pe arena Motorul.
Duminică, UTA se deplasează la Șimand pentru un meci contra echipei Șoimii din localitate, echipă antenată de Dani Mărcuș. Meciul este organizat cu ajutorul Asociației Cetatea Voluntarilor Arad și care ca scop ajutorarea celor două grădinițe din Șimand. Meciul va începe la ora 14:00.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)