Combustibilul viitorului? Japonezii au obținut un biocombustibil din… portocale
Echipa este implicată de peste un an în acest proiect și încearcă să profite de excedentul de portocale care există în localitatea Mihama (prefectura Mie), vestită pentru producția sa de citrice. Echipa a reușit să facă să funcționeze un autovehicul de 14 kilograme cu un amestec de benzină și acest nou biocombustibil din portocale, informează ziarul Asahi.
Cercetătorii au amestecat portocale inapte pentru consum (lovite sau zdrobite) precum și resturile care rămân după fabricarea sucului natural cu o bacterie (clostridium cellulovorans) obținută din talaj de lemn. Această bacterie descompune fibrele de celuloză din care rezultă un zahăr care, prin fermentarea ajutată de acest microorganism adăugat, produce acest biocombustibil din portocale în decurs de zece zile, potrivit Realitatea TV.
Echipa a reușit să extragă 20 de mililitri de biocombustibil din 3 kilograme de portocale și resturi de fructe. Substanța rezultată este mai puțin corozivă decât bioetanolul produs din porumb sau sfeclă. Potrivit cercetătorilor, biocombustibilul va putea fi folosit la tractoare și la alte utilaje agricole.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)