Artimon la Caransebeș! Bălu a fost demis





Gruparea FC Caransebeș a schimbat din mers antrenorul. După rezultatele catastrofale din ultimele etape, rezultate care au dus gruparea din Caransebeș în subsolul clasamentului, formația din Caraș Severin a recurs la schimbarea pe banca tehnică.
Sorin Bălu a fost demis, iar locul acestuia a fost luat de fostul jucător al Stelei și al lui Poli, Alin Artimon. Noul antrenor este de fapt vechiul, Artimon conducând echipa din Caransebeș și în turul campionatului trecut, atunci când a demisionat deși echipa s-a clasat pe primul loc la finalul turului Ligii a 3-a. Locul său a fost luat atunci de Iosif Rotariu. „Ne propunem să jucăm cât mai bine posibil, să ne redobândim spiritul pe care această echipă l-a avut, astfel încât să mulţumim şi finanţatorul şi spectatorii care vin în număr mare la jocuri. În ceea ce îi priveşte pe jucători, eu ceea ce am avut de spus le-am comunicat azi (…) şi sper că au înţeles şi îmi vor confirma asta prin evoluţii, nu neapărat prin rezultate, în prima fază. Primordial, la Caransebeş e grupul, cine se integrează rămâne, cine nu, e liber să plece”, a declarat Artimon pentru 7-zile.com.
Artimon îl va avea secund pe Alin Paleacu, fost jucător al lui Poli, UMT sau Jiul Petroșani.
FC Caransebeș ocupă locul 10 în Liga a 2-a. În urmă cu trei săptămâni, cu Sorin Bălu pe bancă, echipa bănățeană a pierdut cu scorul de 5-1 meciul disputat la Pâncota cu Șoimii.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?