Rusia va recunoaşte alegerile organizate de separatişti în estul Ucrainei
Rusia va recunoaşte rezultatele alegerilor legislative şi prezidenţiale organizate la 2 noiembrie de rebelii proruşi în regiunile controlate de ei în estul Ucrainei, a spus ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Digi24.ro
„Sperăm că alegerile vor fi organizate aşa cum s-a convenit şi noi vom recunoaşte, bineînţeles, rezultatele”, a precizat el într-un interviu realizat de cotidianul rus Izvestia.
„Sperăm că exprimarea poporului va fi liberă şi că nimeni nu va încerca să o perturbe din exterior”, a adăugat el.
Potrivit lui Serghei Lavrov, aceste alegeri care trebuie să aibă loc în cele două „republici” proclamate de separatişti în estul Ucrainei „vor fi foarte importante pentru legitimizarea autorităţilor”.
„Este vorba despre unul dintre punctele cele mai importante ale acordului de la Minsk” privind instaurarea unui armistiţiu în Ucraina, încheiat la 5 septembrie cu participarea Rusiei, a spus Serghei Lavrov.
Regiunile aflate sub controlul rebelilor proruşi nu au participat la alegerile legislative organizate duminică în restul Ucrainei. Autorităţile separatiste au promis organizarea propriului lor scrutin la 2 noiembrie.
Serghei Lavrov a denunţat „numeroase nereguli” înregistrate, potrivit lui, în cursul campaniei electorale din Ucraina, admiţând însă că scrutinul este valid.
Comentariile portalului
Asta aș vrea și eu să aflu.
O piata publica de acest fel nu are nevoie de avize?! Asa cum are nevoie de avize orice mic spatiu comercial? Unde este DSP-ul?! Cu ce se ocupa sutele de (...)
Nu este adevărat nu a ricoșat nici o mașină acea mașina a venit după noi rușine poliției a venit după 2 ore și sau comportat (...)