ITM Arad sancţionează nerespectarea prevederilor legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi





ITM Arad anunță încheierea campaniei naţionale privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor legii privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, care s-a desfăşurat sub sintagma „FEMEIE sau BĂRBAT, ai aceleaşi drepturi”, s-a încheiat la sfârşitul lunii septembrie.
În cadrul campaniei care s-a derulat pe parcursul a 3 zile, inspectorii de muncă pe linia relaţiilor de muncă au controlat 10 angajatori din domeniul public şi privat. În urma acţiunilor de control întreprinse au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale.
Domeniile de activitate în care s-au desfăşurat controalele au fost: învăţământ, administraţie publică, comerţ cu amănuntul, baruri, activităţi de producţie cinematografică, creşterea păsărilor etc.
Dintre deficienţele constatate se numără:
– nerespectarea prevederilor legale privind includerea în regulamentele interne ale unităţilor a sancţiunilor disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare
– nerespectarea prevederilor legale privind informarea permanentă a angajaţilor, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă;
Comentariile portalului
Ați uitat să spuneți când a spus asta Nicușor Dan. Fiindcă este foarte important. A iesit după nici un an din partidul pe care l-a fondat (...)
Ca o completare la ce a scris @Matrix reloaded, declarația lui Nicușor e mai lungă: --- „Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le (...)
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣