Sătui de fotbal! UTA pierde la Giarmata și se îndepărtează de podium





Fotbaliștii Bătrânei Doamne au părut sătui de fotbal în jocul de la Giarmata. Fără victorie de două etape, elevii lui Roland Nagy erau, oarecum, obligați să câștige toate punctele puse în joc pentru a nu pierde contactul cu plutonul fruntaș, Sebiș, Becicherecul sau Hunedoara.
Tribunele s-au dovedit neîncăpătoare la Giarmata. Nu din cauza numărului mare de spectatori, aproximativ 100 de arădeni și 100 de localnici, ci din cauza capacității extrem de reduse. Totul părea a fi o bază de antrenament, iar în împrejurimi am văzut cirezi, multă iarbă și case în construcție.
Arădenii păreau încă din debutul jocului că au o viteză în minus. Aproape toate duelurile directe au fost câștigate, încă din start, de jucătorii Giarmatei care și-au creat o ocazie imensă chiar în debutul partidei, dar Beloescu nu a putut trimite mingea în poartă din 3 metri. În minutul 7, Mihuța a executat un corner spre bara a doua, Artimon a trimis mingea în diagonală, din drop, chiar în plasa porții apărate de Bodea: 1-0.
„Am început practic de la 0-1”, spunea Roli Nagy după meci, și a avut multă dreptat. UTA se vedea nevoită să alerge după egalare, dar în jocul Bătrânei Doamne era haos. Mingile apăreau în fața careului Giarmatei, dar atât din cauza suprafeței de joc cât și a lipsei de luciditate a atacanților arădeni, poarta lui Păduraru a fost rareori periclitată.
Se aștepta o sclipire fie de la Hlistei, fie de la Ousmane. Dacă africanul a prins cea mai slabă zi a sa de când joacă pentru UTA, Hlistei s-a apropiat de gol, dar în două faze nu a reușit să-l învingă pe Păduraru. La prima sa ocazie Păduraru a respins în corner un șut de la 20 de metri, iar la a doua a trimis cu capul puțin pe lângă poartă.
Apoi Varga a încercat și el vigilența portarului, dar acesta a fost la post, la fel stând lucrurile și la șutul din unghi a lui Leucuța. Astfel, UTA s-a văzut condusă după prima repriză. Semnele nu erau bune pentru că în trei din patru partide disputate până acum, UTA a condus la pauză.
Roli a mutat cu Cipri Rus în locul lui Leucuța, iar de la acesta aveau să vină singurele ocazii importante ale echipei UTA în partea secundă, nu înainte ca Anagor să treacă pe lângă minge la doi metri de linia porții lui Bodea. La prima a pătruns în careu, a driblat doi jucători, dar s-a complicat și faza s-a răcit. Cea de-a doua a fost mai clară, Rus ajungând înaintea portarului Păduraru la minge și, atins de acesta la picior, nu a căzut pentru a forța un penalty, a întors mingea în fața porții dar Hlistei a luftat în 8 metri. Mare ocazie, aveau să o spună chiar și rezervele Giarmatei.
În rest a fost doar un joc de luptă, cu UTA atacând în valuri până la 16 metri de poarta adversă, acolo unde Oneț, Dancia și chiar ex-utistul Diarra au jucat fără greșeală. Antrenorul arădean a încercat să mute ofensiv: Copil în locul lui Nădăban, Dragoș a intrat în locul apaticului Ousmane, iar Michel Vlad și-a făcut și el debutul în liga a treia, luându-i locul lui Șușlak.
Minutele trecea și senzația era că oricât ar fi prelungită partida UTA nu mai poate egala. S-a încheiat 1-0 pentru gazde, ceea ce coincide cu prima înfrângere în timp de 90 de minute a echipei arădene în acest an! „Ceva e rupt, ceva nu merge”, o spun oficiali ai clubului arădean. Într-adevăr, echipa a părut stoarsă de puteri, plictisită… Cu excepția lui Chindriș, care a făcut un meci de excepție, am mai putea evidenția doar dorința lui Botiș. În rest, nimeni nimic…
Un fost mare antrenor arădean, Coco Dumitrescu, dădea un sfat ucenicilor lui mai tineri: „când echipa e în criză, când nu merge nimic, lasă-i pe jucători să joace o săptămână ce vor ei și numai așa își vor regăsi plăcerea, sau pofta de a juca”. Nu suntem în măsură să dăm sfaturi, dar poate e o soluție…
Millenium Giarmata – UTA Arad 1-0 (1-0)
Giarmata – stadion „Nicu Moraru” – spectatori: 200 – teren moale și denivelat
A marcat: Artimon (7)
Giarmata: Păduraru- Artimon, Oneț, Dancia, Diarra- Fuchs, Mihuța (90 Corlățean), Sorescu (57 Leonte), Fara- Beloescu, Anagor (55 Gideon).
Rezerve: Luca, Firan, Leonte, Boldea, Soare, Gideon și Corlățean.
UTA: Bodea- Voicu, Botiș, Filaret, Suslak (70 Michel Vlad)- Nădăban (62 Copil), Chindriș, Varga, Hlistei- S. Leucuța (46 Cipri Rus), Ousmane Gueye (70 Dragoș Petrică).
Rezerve: Mitrea, Cotoc, C. Rus, Dragoș, Vlad, Copil și Burlă.
Arbitri: Aurel Vărzan (Oțelul Roșu) – Răzvan Nistoran (Reșița) – Ștefan Petrean (Deva)
Obs. FRF: Adrian Cocoș (Reșița) și Adrian Radu (Deva).
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)