vineri, 20 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    Viața, așa cum e – Lumea asta nu mă mai vrea și îmi neagă sistemul de valori

    de Valer Mărginean | 20 noiembrie 2026, 8:08 AM | Topic special | Viața, așa cum e

    0

    (foto: pixtastock.com/illustration)

    Lumea în care trăim nu mai pare dispusă să-mi tolereze prezența. Mie și celor ca mine. Oriunde privesc, tot ceea ce credeam că știu despre bine și rău, frumos și urât, dreptate și nedreptate pare să se năruie. Nu dintr-odată, nu urmare a vreunei catastrofe, Doamne ferește!, ci încet, aproape metodic, ca și cum cineva ar demonta, piesă cu piesă, construcția morală în care am trăit o viață.

    Condițiile în care trebuie să funcționeze sistemul meu de valori s-au schimbat atât de mult încât au reușit să-l „gripeze” și să-l transforme într-un morman de inutilități. Bună ziua, mulțumesc, vă rog și multe, multe altele au fost aruncate peste acel morman.

    Avea și lumea în care am crescut nedreptățile ei, unele chiar mai mari și mai grave decât cele de astăzi. Avea multă minciună și, fără îndoială, mult mai multă cruzime. Mai avea și multe altele pe care aș vrea să le pot uita, dar nu pot.

    lumea 1-2

      „Mall”, 1988 (foto: facebook)

    În același timp însă, în lumea aceea învechită exista, cel puțin în sistemul de valori în care am fost educat, o delimitare clară între bine și rău, frumos și urât, moral și imoral. Exista până și o anumită onoare a ticăloșilor. Nu că ar fi fost mai puțin ticăloși ca actualii, dar nu pretindeau întotdeauna că ticăloșia lor este o virtute. Nu se ascundeau în spatele „marketingului politic” și nici nu schimbau legile, noaptea ca hoții, pentru a scăpa de acuzații, ca-n lumea în care trăim acum.

    Nu sunt nostalgic, dar nici nu pot înțelege de ce progresul omenirii – absolut normal, de altfel – ar trebui să atragă abandonarea valorilor morale care au făcut posibilă însăși dezvoltarea civilizației.

    „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta…” – Ieșirea 20, 12

    Am fost educat într-o lume în care, bunăoară, respectul față de părinți era o valoare nenegociabilă. Cu siguranță, unii nu înțeleg ce-i cu valoarea asta și nici n-ar putea înțelege că respectul față de părinți nu însemna supunere oarbă, nici acceptarea necondiționată a oricărei decizii părintești.

    O aparentă contradicție cu care am putut trăi după ce am înțeles și acceptat că respectul însemna recunoașterea unei datorii morale față de cei care ne-au dat viață, ne-au crescut și ne-au pregătit, atât cât au putut și au știut, pentru a putea ști să ne căutăm drumul prin viață.

    Sigur că am „luptat” și noi pe „frontul” conflictului dintre generații. Da, au fost „bătălii” grele, dar parcă nu au fost niciodată așa de dure ca acum. În general și oarecum simplist spus, societatea omenească a evoluat și prin transmiterea din generație în generație a experiențelor prin care au trecut generațiile mai vechi. Or, acum, tocmai acest izvor de cunoaștere este ignorat sau, mai exact, este respins și pus sub semnul întrebării.

    Nu de specialiști,  – ce specialiști, în relația cu lumea? -, ci de grupuri de pe rețelele sociale, unde recomandările unor necunoscuți, cei mai mulți, „colecționari de like-uri”, pot deveni mai credibile decât experiența acumulată de propriii părinți sau bunici.

    Să ne înțelegem, despre experiență este vorba, nu despre anumite practici „băbești”. Medicina, psihologia și pedagogia, de exemplu, au evoluat, iar multe recomandări actuale sunt mai bine fundamentate decât obiceiurile moștenite. Dar una este să desconsideri experiența „bătrânilor” apelând la medici sau psihologi și alta să o faci doar pentru că e veche și „știm noi mai bine”.

    Mai grav este că abilitatea în utilizarea tehnologiei este confundată cu superioritatea intelectuală și morală. Ca și cum abilitatea de a folosi un telefon ar echivala cu înțelepciunea necesară pentru a judeca lumea.

    „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă…” — II Timotei 4, 3

    Internetul a reprezentat una dintre cele mai mari revoluții din istoria omenirii. A democratizat accesul la informație, a redus distanțele, a multiplicat posibilitățile de comunicare și a deschis perspective extraordinare pentru cunoaștere.

    Dar a produs și iluzia periculoasă că accesul la informație înseamnă, automat, dobândirea cunoașterii. Citirea unor postări despre medicină nu te face medic și nici nu-ți dă dreptul să-l contrazici pe medic. Nu vă minunați, exact asta s-a întâmplat în pandemie de am ajuns acum printre țările Uniunii Europene cu cele mai scăzute rate de vaccinare a copiilor, iar consecințele sunt dramatice. În 2024, România a înregistrat 87% din cazurile de rujeolă raportate în UE.

    Lumea în care părinții pun în pericol viața copiilor lor pentru că așa au citit ei pe facebook sau tiktok nu mai poate fi și lumea mea. Lumea aceasta pare că nu mai are nevoie de studiu, de experiență, de verificarea surselor sau de confruntarea argumentelor. O simplă explicație pe internet este suficientă pentru a nega orice experiență sau chiar ani de studiu.

    Am democratizat accesul la informație, dar am ajuns să confundăm dreptul fiecăruia de a avea o opinie cu competența fiecăruia de a emite judecăți de valoare. Și în lumea mea oamenii valoroși erau supuși la tăcere. Dar politrucii măcar avea decența să nu emită judecăți de valoare, ci ordine căprărești prin care puneau pumnul în gură…

    „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău…” — Isaia 5, 20

    Politica oferă probabil cele mai spectaculoase exemple ale relativizării adevărului și moralei.

    Un partid aflat în opoziție acuză guvernarea că aplică populației măsuri economice dureroase, deși acestea ar putea fi evitate. Acuzațiile sunt grave, campania este agresivă, iar guvernanții trebuie înlăturați. Zis și făcut.

    Partidul acuzator ajunge la putere, dar măsurile dureroase nu dispar. Ba chiar devin mai dureroase. Le simțim zilnic în magazine și mai ales când primim facturile la utilități. Explicațiile se schimbă. Acum scumpirile sunt necesare, inevitabile, impuse de realitate. Iar responsabilitatea aparține, bineînțeles, celor care au guvernat înainte.

    Orice partid își poate schimba opinia, mai ales dacă realitățile se modifică și se impun alte soluții. Doar că acum, partidele pretind că adevărul se schimbă odată cu locul pe care îl ocupă în Parlament sau în Guvern. Ce era ieri dovada incompetenței adversarului devine astăzi expresia responsabilității proprii.

    Undă verde pentru recepția cu 1.000 de invitați în Qatar, blocată de Bolojan. Noul Guvern a aprobat proiectul

    Politica nu a fost niciodată o zonă a purității morale. Dar parcă distanța dintre valorile clamate și conduita practicată, dintre minciună și adevăr nu a fost vreodată atât de mare.

    „Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” — Marcu 8, 36

    Nu vreau să renunț la progres, la libertate, la toate posibilitățile pe care știința și tehnologia ni le-au oferit. Nu vreau să opresc timpul și nici să oblig generațiile care vin să trăiască după regulile generației mele. Nu vreau lumea de ieri înapoi.

    Doar refuz să accept că de dragul progresului trebuie abandonată morala. Refuz să cred că libertatea elimină responsabilitatea, că dreptul la opinie înlocuiește competența, că tinerețea conferă superioritate morală sau că experiența de viață a devenit inutilă. Refuz să accept că minciuna devine adevăr doar atunci când servește partidului potrivit.

    Nu mă simt străin în această lume pentru că s-a schimbat, ci pentru că valorile pe care le credeam fundamentale au ajuns să fie tratate ca simple opțiuni personale, acceptate sau respinse după împrejurări și interese.  Totuși, nu eu trebuie să-mi justific prezența în lumea aceasta care și-a abandonat valorile, ci aceia care au aruncat valorile ca semn al progresului.  Ei trebuie să justifice de ce ar trebui să-i urmăm.

    Pentru că lumea aceasta este și lumea mea, a noastră, nu doar a lor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.